IUBEȘTE! Așa vei învăța să-ți sfințești menirea și să rămâi tu!
Actor, regizor, dramaturg, poet, scenarist și producător. Are dublă cetățenie, română și canadiană. Este Director Relații Publice la UARF- Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, Președinte la UAP- Uniunea Artiștilor Plastici, Departamentului Artele Spectacolului și Director Artistic la Teatrul NOSTRUM, teatru afiliat la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR și Uniunea Artiștilor Plastici din România- UAP. Are o viață plină cu de toate, însă își face timp pentru tot. Viața a pus-o la încercare încă de mică, dar nu s-a lăsat învinsă și cu fiecare zi care trecea parcă era tot mai puternică. Ea este Claudia Motea și este invitata noastră de astăzi în seria de interviuri Oameni care ne inspiră.
Nu e rușine să muncești!
Dulcea copilărie după care cu toții tânjim când devenim „oameni mari” nu este la fel pentru toți. Claudia Motea a crescut fără tată, însă a avut tot sprijinul mamei în tot ceea ce își propunea. A învățat să fie și ajutor de nădejde pentru mama ei și tot ce a învățat atunci a ajutat-o să devină ceea ce este astăzi. Tot în copilărie și-a dezvoltat și abilitățile de actriță. „Cred că te naști cu iubirea pentru artă… în cazul meu, este ca o respirație vitală! Totul a pornit de la acel joc în copilărie cu alți copii, în fața blocului, dar eu luam în serios toate scenetele «de-a mama și de-a tata» sau «de-a prințul și prințesa». În rest, copilăria mea nu a fost extrem de fericită. Am crescut fără tată, cu o mamă care muncea din greu să ne crească pe mine și pe fratele meu, iar eu de mică știu că am muncit și m-am implicat «ca un om mare» în treburile gospodărești. Acest simț gospodăresc m-a ajutat mult când am emigrat în Canada, pentru că la începutul emigrării, după spectacolele de pe Broadway, când am rămas de una singură, într-o lume total nouă, pentru a supraviețui, am fost nevoită să fiu babby siter și am lucrat într-un restaurant. Practic veneam de acasă cu acest slogan demn: Nu e rușine să muncești! Și mi-am pus în aplicare toată vrednicia mea și priceperea mea zămislite încă din copilărie”, povestește Claudia Motea.
Și pentru că și-a dat silința în tot ceea ce și-a propus, sacrificiile și perseverența și-au spus cuvântul când vine vorba de carieră. „Chiar dacă am terminat un liceu real, am îmbrățișat pe viață un profil uman, prin profesia de actriță. Așa se întâmplă atunci când trebuie să fie într-un anumit fel! Cred că mi-a fost dat să fiu actriță, iar Teatrul a fost elementul cheie ce nu m-a trădat niciodată și m-a motivat să merg mai departe în orice moment de decezie al vieții mele. Mă refer și la emigrarea mea în Canada, când am fost la o răscruce importantă de a-mi schimba profesia. Bunul Dumnezeu a fost cu mine mereu pe scenă, iar în viață m-a călăuzit prin toate drumurile, doar spre Teatru”.
Claudia și-a găsit chemarea spre poezie după ce a făcut actorie. „La mine, poezia a venit într-un proces invers normalului. De obicei, începi să scrii o poezie, apoi alte poezii, apoi scrii proză, teatru, scenariu de film. Eu am început cu piese de teatru, apoi nuvele și scenarii de film. Abia, în urmă cu câțiva ani, am scris poezie. Eram la Sighișoara la Festivalul Medieval. Acel loc a produs în interiorul meu ceva extraordinar. Da, Sighișoara, Cetatea Soarelui, m-a binecuvântat pe tărâmul poeziei. Timp de două săptămâni am fost într-un flux creativ de excepție și am dat naștere primului volum de poeme, publicat la Ed. Creator/ Libris, Preludii în Cetatea Soarelui”.
E bine să privești totul cu smerenie și iubire!
Și pentru că pasiunea te poate duce departe, iată că actrița Claudia Motea a ajuns în Canada, unde și-a obținut și cetățenie canadiană. „Am emigrat în Canada, imediat după terminarea turneului în New York cu piesa «Danaidele», în regia lui Silviu Purcărete.… Răspunsul e elocvent, îmi doream o viață mai bună, așa a existat o posibilitate de a-mi ajuta mama care era foarte bolnavă în țară… În plus, acea lume, civilizație nouă, m-au fascinat… Dar, povestea emigrării a avut ca suport, în primul rând, iubirea mea pentru un bărbat-american pe care l-am cunoscut acolo. Viața unui actor de oriunde în lume poate fi imprevizibilă… Privind retrospectiv, eu cred că am fost o norocoasă. Nu m-am dezis niciodată de profesia mea și, și ca emigrantă, mi-am făcut un drum artistic respectat și prețuit de comunitatea nord-americană”.
Meritele unui om care muncește, dar o face cu pasiune, se văd mereu. Claudia Motea a obținut pe rând titulaturi ca Best Actress, Best Production, Best Original Script award. Cum se vede „de acolo”? Ei bine, Claudia Motea a „parcurs un drum lung, anevoios la început, iar atunci când am primit recunoaștere, m-am bucurat din toată inima, dar am luat totul ca pe un firesc al vieții. E bine să privești totul cu smerenie și iubire!… Apoi să continui cu măreție smerită, cu mai mult curaj și încredere în bine și frumos, în artă! Anul acesta pentru cartea «Shalom, Israel!» am primit în Tel Aviv premiul Cartea Anului 2021 și o medalie numismatică guvernamentală Kol Haverim Israel din partea statului israelian. Primul lucru pe care l-am făcut, aflându-mă acolo, a fost să merg la Yad Vashem, Muzeul Holocaustului din Ierusalim și să mă rog pentru sufletul celor plecați și pentru pacea noastră a umanității… A fost prinosul meu de respect și recunoștință pentru celebrarea acestui eveniment memorabil”.
Când sunt pe scenă, simt că trăiesc cu adevărat.
Am încercat să aflăm care a fost rolul preferat, însă, cum poate un actor care își joacă rolul cu pasiune, să aibă unul preferat?!?!? „Îmi iubesc toate rolurile în egală măsură. Un bun prieten spunea că «cea mai mare iubire este cea din prezent.» Eu acum joc «Brâncuși, dragostea mea», un spectacol scris de mine, în regia lui Beatrice Rancea, în care interpretez 9 personaje, iubirile și femeile celebre din viața marelui sculptor, de la Maria Tănase, Milița Petrașcu, Cella Delavrancea la Maria Bonaparte. Divinizez toate personajele. În «Shalom, Israel!» joc rolul unei supraviețuitoare de Holocaust. Mă simt binecuvântată de a fi în pielea acestui personaj copleșitor. Ritualul meu recurge la meditație și introspecție. În ziua spectacolului eu nu pot mânca înainte de reprezentație. În genere, este un consum mare pentru fiecare personaj… Dar asta iubesc, cel mai mult. Și apoi, acea adrenalină după spectacol. Când sunt pe scenă, simt că trăiesc cu adevărat”.
În cariera sa, a ajuns să fie și jurat. A cunoscut și partea cealaltă a baricadei și a văzut cum este să notezi pentru că, înainte, ea a fost cea „judecată”. „Am jurizat în România și în străinătate. Cred că ceea ce este esențial, este să creezi o atmosferă caldă pentru concurenți, să-i stimulezi să dea ceea ce au mai bun din ei… să descoperi lucrurile bune din ei, să te bucuri pentru ei… Cu emoțiile stau destul de bine pentru că știu să mi le stăpânesc, în genere… Iubesc provocările artistice și chiar iubesc bătăile frenetice ale inimii mele dinaintea începerii oricărui spectacol… Sunt alive, îmi zic, cu primul gong… Doamne ajută!”
Viața a fost mentorul meu! De la ea am învățat și învăț cel mai mult.
În viață, cu toții ne ghidăm după un set de reguli, valori, principii. Claudia Motea îl parafrazează pe Stanislavski, urmând motto-ul „Iubește arta din tine, nu pe tine în artă!” Și pentru că vorbim despre ghidaj, Claudia Motea spune că a avut mai mulți mentori de-a lungul carierei: „Silviu Purcărete a fost pentru mine o școală. Apoi, Virgil Ogășanu. În America, Terry Todd, John Turner… Maestrul regizor și profesor ilustru, Alecu Croitoru mi-a iluminat sufletul cel mai mult… De la el am cules cele mai frumoase definiții despre viață, oameni, artă, libertatea cuvântului… «Tot ceea ce faci să faci cu iubire!», spunea el mereu. Dar, răspunsul cel mai curajos este acesta: Viața a fost mentorul meu! De la ea am învățat și învăț cel mai mult”.
Să știi să-ți porți crucea și să-ți păstrezi credința!
…poate cel mai bun sfat, nu doar în actorie, spus de Anton Pavlovici Cehov, un mare dramaturg rus. Claudia Motea crede că „odată ajuns pe tărâmul artei, mai precis al actoriei, ca actor trebuie să înveți să supraviețuiești. Ești într-o continuă mișcare și luptă! Învață, observă, citește, memorează, ambiționează-te, respiră frumosul și adevărul vieții, nu renunța nicicând… IUBEȘTE! Așa vei învăța să-ți sfințești menirea și să rămâi tu!”