Irina Păcurariu: „Suntem gregari, ambițioși, boemi, indisciplinați”
Toată lumea o știe ca realizator de emisiuni la TVR, cu o voce pe care o recunoști ușor chiar înaintea chipului cu care ne-a obișnuit. E o pasionată căutătoare de povești, un jurnalist responsabil și un generator de activism civic de calitate. E un jurnalist căruia încă îi pasă de tot ceea ce se întâmplă. Îi pasă chiar dacă vorbește despre poveștile unor oameni pe care i-a întâlnit accidental și care nu îi sunt neapărat apropiați. Știe să facă din obișnuit, din cotidian, ceva cu totul remarcabil. E marca proprie a unui profesionist de televiziune cu peste 25 de ani de jurnalism făcut corect, cu însuflețire, fără patetisme. „Ascult ce are lumea de spus, fie că e vorba de femeia din piață de la care cumpăr vinete, de funcționara de la bancă sau de vecina mea de la două străzi care are o mică afacere cu flori. Dacă s-ar pierde această curiozitate și voluptatea, bucuria de a spune mai departe ce-am priceput din micile istorii personale pe care le adun, atunci ar fi sigur că atât povestea cu jurnalismul cât și cea cu activismul ar deveni istorie. De fapt, marile campanii, demersurile generale, care adună opinii și energii, pleacă de la oameni care se lasă descoperiți. Și aici apar și eu câteodată.”
Despre români s-a tot spus că se percep fie ca lipsiţi de valoare, fie geniali
Lucrează la o serie care are ca subiect generația de bucureșteni, de la personalități sau politicieni la oameni simpli și felul cum s-au comportat în timpul ocupației germane, în care capitala a fost și un oraș al rezistenței. De aceea spune că dintre cele mai importante trăsături se păstrează: spiritul gregar sau popular – adică „spiritul de turmă”- ne definește și atunci, dar și astăzi, iar românii sunt extrovertiți, agreabili și trec ușor de la o stare la alta. În același timp, cred că nimic nu ne-a alterat capacitatea de a fi ambiţioşi, boemi, dar şi indisciplinaţi. Despre români s-a tot spus că se percep fie ca lipsiţi de valoare, fie geniali. Sunt complet de acord cu caracterizarea. Aceste complexe, de inferioritate şi de superoritate, şi lipsa pragmatismului, îi împiedică să aibă succes şi să fie fericiţi.
Etica muncii, de la mic la mare…
În timpul revoluției industriale se poate spune că un volum de producție mai mare şi diversitatea a dus la creşterea nivelului de trai, dar acest lucru e valabil cel mult pentru clasa de mijloc. Clasa de jos a continuat să aibă multe probleme. Salariile erau mici, iar condiţiile de lucru erau periculoase şi deseori insalubre. Insalubre devenau şi oraşele care erau în continuă creştere demografică. Cu tot mai mulţi oameni venind din mediul rural în cel urban, localităţile au devenit supraaglomerate, cu sisteme de canalizare suprasolicitate şi locuinţe care erau şi ele supraglomerate. Acest lucru a dus la lipsa igienei, poluare şi la răspândirea bolilor. De asemenea, munca manuală era înlocuită de cea mecanică, ceea ce a dus la şomaj ridicat. Dacă extrapolăm situația și o aducem la prezent, e ușor de observat că, din păcate, termenii se regăsesc încă în relatările zilei din România, o țară care, ne place sau nu, este cu mult în urma restului Europei din toate punctele de vedere: infrastructură, nivel de trai, investiții în sănătate și educație, strategii pe termen lung. Asta ca să nu mai vorbim de etica muncii, de la mic la mare…
Mă aștept la o generație mai creativă și mai determinată
Ce urmează după „silent generation”, generațiile X,Y, Z? Dacă am ști cu adevărat răspunsul, ne-am califica pentru Nobel. Tehnologia a schimbat datele problemei, în sensul că așteptările generațiilor au devenit diferite. Dincolo de accesul fără discernământ la informație, cultura fast forward, expunerea intimității, această raportare continuă la alte sisteme de valori și la infinite alte istorii personale îi face pe adolescenți mai critici și mai selectivi. Posibilitatea de a se compara mereu cu alții definește oameni nu doar mai vulnerabili, ci și mai competitivi, așa că mă aștept la o generație mai creativă și mai determinată, pentru că la asta va obliga lupta pentru supraviețuire.
Familie și senioritate – două puncte nevralgice
Nu sunt sigură dacă familia a evoluat. Poate. Deocamdată, cel puțin în România discuțiile sunt sexiste sau bigote, violența domestică este la cote incredibile, mulți copii vin pe lume din mame minore care încă nu știu ce înseamnă viața cu adevărat. Educația sexuală și familia tradițională – cum este ea mai nou definită – au devenit teme politice, ceea ce nu este periculos, este devastator.
Cât despre longevitatea de calitate în România, acum vreo doi ani am avut privilegiul să moderez un mare congres pe această temă care a avut loc timp de câteva zile în România. Dacă în Suedia sau Germania se discuta despre soluții și aplicații mobile care să le permită vârstnicilor să alerteze singuri sistemul 112 sau să își comande la domiciliu alimente și medicamente, la noi este o lipsă de respect și un dispreț total față de seniori. Cum putem compara cozile de bătrânei încovoiați de ani și de boli care își așteaptă rețetele compensate în timp ce-și numără mărunții din buzunar cu șirurile de doamne cochete care pedalează în Olanda sau Belgia la cumpărături? Ce legătură este între sistemele paliative publice românești, care condamnă la umilință, trafic de influență și simpatii, neputință și suferință, și sanatoriile civilizate unde bătrânețea se poate consuma cu demnitate și compasiune? Există vreun punct comun între grija cu care seniorii sunt educați în Vest să își mențină mintea vie, cu activități comunitare și programe sociale speciale, și România care condamnă la o ultimă etapă de viață în fața unui ecran cu telenovele și discursuri sforăitoare care insultă orice inteligență?
Acasă este locul de unde diaspora își trage energia și dorința de a învinge
În cariera mea de jurnalist am vizitat multe comunități din diaspora. Cum se vede România de acolo? Cred că se vede mai clar decât de la centru, de acolo de unde ni se pare nouă că se decid toate lucrurile care contează cu adevărat… Când spun cei din diaspora acasă, nu cred că în acel moment poate alt loc de pe pământ să echivaleze cu ceea ce noi înțelegem prin România. Acasă este locul de unde își trag energia și dorința de a învinge, siguranța că au o identitate și un respect fată de oamenii care au fost lângă ei în clipele grele, oamenii care i-au învățat să scrie, să citească și să înțeleagă faptul că școala este singura soluție pentru a realiza ceva, oamenii care i-au învățat o meserie de pe urma căreia câștigă și își întrețin familiile pe orice meridian. Li se cere acestor oameni respect față de România, pentru că asta ar genera respectul altor națiuni fată de noi. E mai simplu să cerem; în sens invers ei sunt tratați critic, uneori cu ironie, în ultima vreme aproape cu cinism. Ce credeți că simt când se discută despre impozitarea banilor pe care îi trimit acasă și care țin pe linia de plutire mare parte din România, bani taxați deja în țările unde ei muncesc?
Articol preluat din numărul 247/mai 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici