Ionela Mihuleac, artista care a făcut tradiția românescă și cultura Cucuteni cunoscute în întreaga lume
Ionela Mihuleac este unul dintre „misionarii” artei românești. Născută în satul Cucuteni, ea și-a făcut un scop din a promova cultura arhaică descoperită aici. Sau, mai bine spus, a încercat s-o scoată la lumină în cele mai nebănuite forme. Înainte de toate, a pictat porțile caselor din sat cu elemente specifice Cucuteniului. Mai apoi, s-a apucat de olărit, ca să poată transpune pe ceramică aceleași elemente. În cele din urmă, deși poate părea incredibil, a dedicat acestei culturi un sanctuar – o casă mare, frumoasă, plămădită chiar de artistă, din chirpici. An de an, aici au loc ateliere în care artiști din toate colțurile lumii află despre Cucuteni și despre arta românească în general. „De când eram copil m-a fascinat această cultură. Ulterior, studiind istoria artelor, a început să mi se pară extraordinară, mai ales că ține de identitatea poporului roman. Cred că alte civilizații își valorizează mult mai bine elementele de cultură, chiar dacă e vorba de mai puțin”, spune aceasta.
Artist cu acte în regulă, Ionela Mihuleac a absolvit Școala Populară de Artă Iași, iar apoi Universitatea de Artă și Design din Iași, unde a studiat pictura, urmând apoi un master în cadrul aceleiași universități.
În 2005 a înființat Asociația Ars Continua Iași, al cărei președinte este. În perioada 1997 – 2010 a organizat an de an expoziții de pictură, sculptură și ceramică, participând totodată la simpozioane. Din 2010 a devenit ea însăși organizator de simpozioane, chiar în Cucuteni, satul său natal. E vorba de un simpozion la care participă an de an artiști din întreaga lume și unde sunt organizate tabere de creație pentru copii.
Când a început însă această dragoste pentru cultura Cucuteniului și pentru ceramică, ce durează deja de zeci de ani? „De când eram copil m-a fascinat această cultură. Când întâlneam ceramică în special, eram fascinată, dar nu era ceva la modul conștient. Așa simțeam. La facultate făcusem pictură, deci nu ceramică. La Iași nu exista secție de ceramică, și mi s-ar fi părut complicat să merg până la București. Am studiat așadar pictură și mă tot gândeam cum mi-aș putea construi un cuptor de lut. În 2003, m-am întâlnit cu artista Eugenia Pop, iar în 2004 ne-am gândit să facem un workshop pentru copii. Așa că am adunat 30 de copii și am construit un cuptor de lut și de hârtie. După ce am pus mâna pe lut, nu m-am mai putut desprinde. Am continuat să modelez la mine în balcon. Îmi venea foarte ușor să o fac, cred că era ceva ce aveam în sânge. Dacă alții care modelau de multă vreme în lut foloseau roata, mie îmi venea ușor să modelez cu mâinile goale. Și, de fapt, cultura neolitică în asta constă – să modelezi cu propriile mâini. Pe atunci, roata nu era folosită”, povestește artista.
De când a prins drag de ceramică, creează produse din lut în spritul culturii Cucuteni, dar și opere bazate pe concepte proprii. Nu și-a abandonat însă nici prima dragoste, pictura. Astfel, de câțiva ani, activitatea sa se desfășoară în special în locul de baștină, pe care l-a transformat într-un sanctuar al culturii Cucuteni, pictând mai întâi porțile caselor cu elemente specifice acestei artei. Totodată, an de an, găzduiește artiști străini corora le prezintă arta tradițională românescă. Însă cea mai importantă „lucrare” a sa este Campusului Cucuteni, de care și-a legat numele și în jurul căruia se învârte aproape tot ceea ce face.
Ca un Meșter Manole
Născut în urmă cu 4 ani, campus a fost una dintre cele mai mari obsesii ale artistei, care voia să ofere creațiilor sale și ale altor artiști cunoscuți spațiul cuvenit. Așa că a demarat un proiect ce a murit mai întâi în fașă și pe care apoi l-a reclădit.
Ideea de a crea un centru cultural îi venise în urmă cu mulți ani, pe când organiza tabere de sculptură, de fiecare dată în spații improvizate. „De exemplu, organizam tabăra într-un grajd pe care de fiecare data trebuia să îl curățăm. An de an aveam nevoie de un spațiu tot mai mare, pentru că am transformat tabăra de sculptură într-un simpozion de artă, unde aveau loc și dansuri, dar și alte activități”, povestește artista.
Prin urmare, a început să se sfătuiască cu firme de consultanță, ca să vadă cum ar putea crea un centru cultural. Avea o asociație, dar nu exista neapărat cadru legal pentru a construi ceva prin intermediul acesteia. În cele din urmă, a ajuns la ideea de a depune un proiect ce urma să fie finanțat prin fonduri europene, în cadrul măsurii 321, măsura meșteșuguri. „Am retras banii pe care îi plasasem într-o asigurare de viață, cam 6.000 de lei, bani cu care am plătit consultanța, avizele, proiectul. Au mai durat cam doi ani până au venit aprobările, timp în care am mai strâns niște bani. Totul implica foarte multe documente, foarte multe acte. Înainte de a începe fundația casei a început să mi se pară totul foarte stresant. Într-o dimineață m-am trezit copleșită de acte, de teama de a nu greși. Nimic nu mai avea legătură cu arta, așa că am hotărât să renunț la proiect”, spune aceasta.
După ce a renunțat la finanțarea prin fonduri europene, a hotărât să construiască împreună cu câțiva prieteni o casă din chirpici. Când a demarat proiectul, lucrurile au început să meargă de la sine. Banii pe care îi avea i-a cheltuit pe fundație, iar din ceea ce strângea pe parcurs a ridicat restul casei. „În zilele în care m-am hotărât să construiesc casa din chirpici am primit comenzi mari de la 2-3 magazine din București, care au cumpărat diverse obiecte. Mi-am zis că e un semn. Cât timp am lucrat la casă, niciodată nu am mai avut un sentiment de constrângere, totul a mers de la sine. Acum este deja al 4-lea an de când organizez simpozioane de artă în cadrul centrului”, spune Ionela Mihuleac.
An de an, zeci de artiști din România și din străinătate participă la taberele de creație organizate în cadrul centrului. Simpozionul de sculptură, ce a demarat cu mult înainte de existența clădirii, a ajuns la ediția a zecea. Asta înseamnă că peste 100 de sculptori și pictori români și străini știu acum mai multe despre arta românească și despre cultura Cucuteni. Taberele durează două săptămâni, timp în care participanții merg în excursii la muzee unde este expusă arta Cucuteniului. În plus, la final primesc în dar sau cumpără obiecte care amintesc de cultura Cucuteni. Sculpturile create în cadrul simpozionului se află într-o galerie în aer liber. În afara simpozionului, Ionela Mihuleac organizează ateliere în care lucrează cu clase de copii. De altfel, cât timp ține simpozionul, copiii sunt în fiecare zi alături de artiști, cel puțin una sau două ore pe zi.
Ce urmează
Așadar, până acum, bilanțul a zeci de ani dedicați artei românești include zeci de opere de artă, zeci de expoziții și simpozioane, dar și un frumos centru cultural.
În plus, sute de oameni au cumpărat anual produsele Ionelei Mihuleac, apreciindu-le pentru originalitatea lor. Operele ei au ajuns în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, iar dacă ar fi să povestească o întâmplare care a făcut-o mândră de ceea ce realizează, aceasta e legată de Iran. „În urmă cu șase ani, un artist iranian a fost în România și a cumpărat de la mine mai multe obiecte. Zilele trecute, l-am vizitat la el acasă – felul în care le avea așezate pe perete cred că a fost unul dintre cele mai frumoase omagii pe care l-ar putea aduce artei mele. Crease o mică expoziție personală. De-abia prin operele mele și-a adus aminte că de la mine le avea”, povestește aceasta.
Ce urmează însă? „Pe viitor aș vrea să găzduiesc și mai mulți artiști. Lunile viitoare chiar urmează să primesc artiști din Iran. Totodată, aș vrea să mai deschid o expoziție în Iași. Însă ceea ce aș vrea să prezint artiștilor și nu numai lor e mai mult decât arta Cucuteni, pentru că trebuie să scoatem în față tot ce e frumos”, spune artista.
Sursa foto: Facebook, Ionela Mihuleac
Ionela Mihuleac este unul dintre nominalizații
GALEI CARIERE 2019
Secțiunea
Salvatorii satului românesc
Citește și:
Anca Gaidoș: „Copiii trebuie să contribuie concret la dezvoltarea satului românesc”
VOTATI AICI câștigătorul secțiunii SALVATORII SATULUI ROMÂNESC