Inspiraţia vine de la oameni
Pentru Jamie totul a început de la vârsta de 8 ani, în restaurantul părinţilor. Mai curios din fire, a intrat în bucătărie şi a început să se joace cu diverse ingrediente. Se spune că un copil este doar curios când este mic. Dar, pentru Jamie, bucătăria s-a transformat în studii, ulterior în artă.
De mult timp vizează tema alimentaţiei sănătoase în şcolile şi liceele din Anglia. A insistat şi, cu sprijinul autorităţilor, a implementat un proiect impresionant demonstrând că se poate mânca sănătos şi la cantina şcolii.
Susţinut de guvernul din Australia, a lansat apoi proiectul „Feed me better” – de fapt, un mod de a pune din nou punctul pe „i”: din plantele cultivate în grădină sau procurate de la „sectorul green” din magazine ne putem face viaţa mai bună. Ne-a convins că se poate găti simplu şi repede chiar şi atunci când ne este prea lene să preparăm ceva simplu şi gustos, plângându-ne de lipsa de timp.
Un alt proiect a fost aşa-zisa „bătălie” cu fast-food-urile. A intrat cu acestea într-o dispută constructivă susţinând că dacă vrei să simţi gustul şi îţi doreşti să vezi cu adevărat culoarea mirodeniilor, există un model sănătos inclusiv de a face o shaorma, specialitatea de bază a fast-food-urilor. Jamie Oliver şi-a suflecat mânecile, ne-a arătat şi a câştigat!
În restaurantele lui, Jamie's Italian, Fifteen, Barbecoa & cooking schools, şi nu numai, militează neobosit pentru feluri de mâncare sănătoase împreună cu echipa sa, de care este foarte mândru.
Ca şi noi, Jamie Oliver a avut modele. Pentru CARIERE, ne-a mărturisit în exclusivitate că primul său mentor a fost tatăl său, urmat de Rose Gray şi Ruth Rogers de la River Café dar, „cel mai cunoscut mentor al meu este Gennaro Contaldo; practic, el m-a învăţat atât de multe şi încă mă mai învaţă.”
Jamie este în continuare modest. „Nu cred că toată lumea mă consideră cel mai bun” şi completează: „ se simte o responsabilitate mai mare să faci tot ce poţi când vine vorba de scrisul cărţilor sau înregistrarea de seriale TV, care sunt difuzate peste tot în lume”.
Creativitatea sa pare inepuizabilă, gătitul a rămas o plăcere, iar când vine vorba despre sursa ideilor lui, Jamie susţine cu nedisimulată pasiune: „Cel mai mult mă inspiră oamenii!”
Articol preluat din Revista Cariere de septembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici