Forta feminitatii

Luna a opta de sarcina va gaseste in plina activitate. V-ati propus sa depasiti vreun record, sa va prinda sorocul la munca?

Sunt la munca de dimineata pana seara. Nu mi-e foarte greu, dar nu mi-e nici usor, mai ales ca sunt la a doua sarcina intr-un timp foarte scurt. Fetita mea – Petra – are abia un an si doua luni. E cea mai mare realizare a mea de pana acum. Intr-adevar, mi-am supus organismul la mari stresuri in ultimii doi ani din cauza sarcinilor, dar am la birou o echipa care functioneaza perfect, care ma ajuta foarte mult. Asta face sa nu-mi fie foarte greu. Si cand am fost insarcinata cu Petra s-a intamplat la fel. La prima sarcina, cu trei saptamani inainte de a naste, doctorul mi–a cerut imperativ sa stau cuminte. Acum, insa, sarcina e mai usoara, n-am nici o restrictie, asa ca sunt pe baricade. Oricum, imi doresc sa am si al treilea copil, dar nu chiar imediat. Sa mai creasca fetele. Vorbesc de fete pentru ca si cea din burtica este tot fetita.

Incep ziua de munca pe la ora zece si termin cand termin. De obicei, dupa ora opt seara. Petra sta cu bunica (mama sotului meu) in timpul saptamanii, iar eu o iau in weekend la mine. Doua zile pe saptamana suntem doar noi doua.

Va e teama de nastere, aveti emotii?

Mi-a fost prima data teama, dar am nascut atat de usor si atat de repede, incat nu mi-e frica nici acum. Pe Petra am nascut-o in taxi…

Specificul perioadei pe care o traversam, sfarsitul anului, impune prezenta dv. activa?

Da, sunt multe proiecte in derulare. In advertising, singura perioada mai relaxata e vara. In rest, e foc continuu. Mai ales acum, in pregatirea Craciunului, e o nebunie. Cat tine febra sarbatorilor, toata lumea vrea o petrecere, un spectacol, o campanie sau cadouri.

Totusi, nimic din programul dv. nu s-a schimbat din cauza sarcinii?

Nu am facut schimbari in program. Ma bag ca si pana acum in toate, fara sa fiu maniaca si sa vreau sa controlez tot ce misca. Dar imi place sa stiu ce se intampla cu fiecare proiect. Nu ma duc chiar la toate intalnirile si, ceea ce este cel mai important, nu ma mai stresez atat de tare. Am o atitudine mai zen fata de probleme. Incerc sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva. Clientii din advertising au de obicei tendinta de a intra in vrie. Orice problema se amplifica, se dramatizeaza, devine capat de lume. Daca te lasi antrenat in acest stil de lucru, clachezi foarte repede. In publicitate, lucreaza foarte multi oameni tineri. Cred ca 25 de ani este o varsta medie. De ce? Din motivul pe care tocmai l-am spus. Nu rezisti! E atat de stresant si de solicitant incat trebuie sa ai nervii foarte tari. Eu am nervii foarte tari pentru ca mi i-am antrenat asa. Mi-am propus sa incerc sa fiu calma cu orice pret si sa fiu extrem de diplomata cu toata lumea. Si cu clientii si cu angajatii si cu toti cei cu care vin in contact. Tehnica da rezultate. Am avut de-a lungul anilor, mai ales la inceput, cand am intrat in acest domeniu, o multime de sefi isterici. Am realizat atunci ca metoda asta de lucru nu e deloc constructiva. Mi-am propus sa nu fac aceeasi greseala. Cand simt ca ma apuca nervii, ma duc in baie si incerc sa ma relaxez timp de cinci minute. Functioneaza. Asa se face ca nu am mai avut problemele pe care le aveam cu angajatii mei si nici macar cu clientii, care vad in mine un fel de pol de stabilitate. Au capatat incredere.

Ca manager de companie, va puteti stabili singura programul. Dar daca ar fi o angajata de-a dv. intr-o situatie similara, ati proceda la fel, i-ati cere sa uite ca e insarcinata si sa munceasca la fel de mult?

Am avut o asemenea situatie: o angajata care era ca si mine, la al doilea copil, intr-un interval destul de scurt. La inceput, pentru ca nu stiam prin ce trece, mi se parea putin ciudat. As fi vrut sa nu aiba problema asta, mai ales ca era un om de valoare, de care aveam mare nevoie. As fi vrut sa stea in program normal la birou, sa nu fie obosita si stresata. Dar cum nu puteam sa fortez lucrurile, am lasat-o sa-si faca singura programul. A fost bine pana la urma. La foarte putin timp, am ajuns si eu in situatia ei si am inteles mai multe despre viata.

Ce puteti sa ne spuneti despre compania pe care o conduceti, McCann PR?

Ca a crescut, precum fetita mea. Am inceput in trei oameni, iar acum suntem zece. Bogdan Enoiu, vazand cum creste pe piata cererea de servicii de PR, a decis sa faca o companie distincta pentru astfel de lucruri. A iesit la vanatoare in piata. Asa ne-am intalnit si am pus la cale McCann PR. In acea vreme, pe mine chiar ma tenta ideea de a incepe ceva pe cont propriu si, cum el are reputatia unui bun antreprenor, am zis "da" si am dat drumul afacerii. Intre timp, echipa a crescut si rezultatele la fel. Opt dintre oamenii mei sunt femei. E specificul muncii.

De ce? Pentru ca femeile comunica mai bine?

Nu numai din cauza asta, ci pentru ca ele au rabdare, sunt mai dedicate, dau mai multa atentie detaliilor. Baietii sunt mai superficiali, din acest punct de vedere. Ei vor mai repede rezultate, iar la comunicare finalitatea se vede mai tarziu. Rezultatele vin in timp. Bine, asta este si problema clientilor… Am incercat sa recrutez baieti si nu am gasit. Ma uit la noua generatie de comunicatori si constat ca mai au mult de invatat. Pentru ca si ei au exact aceeasi tendinta. Imediat incep sa ceara. Lucrurile nu stau chiar asa. Trebuie sa ai rabdare.

Am remarcat si am si scris in urma cu un an ca in zona manageriala, care reprezinta targetul revistei noastre, se inregistreaza un boom demografic. Care credeti ca este explicatia lui?

Cred ca e vorba de acelasi rationament care a functionat si la mine. De-a lungul anilor, as fi putut ramane insarcinata de nenumarate ori. Am refuzat sa fac acest lucru nu atat pentru ca am considerat ca sunt prea tanara ca sa cresc un copil si nu am suficienta maturitate, cat din motive de stabilitate financiara. Asta conteaza foarte mult. Iti intemeiezi o familie cand stii ca poti sa-i dai tot ce-si doreste si ce are nevoie. Cred ca asta conteaza pentru toate femeile. Atunci cand ajung intr-o anumita pozitie si sunt sigure pe veniturile lor decid sa devina mame. Trebuie sa ai macar o ancora bine infipta in pamant, cea a carierei, ca sa te poti apuca sa o construiesti pe cealalta. Cariera cere timp. Cred ca dupa terminarea facultatii, in urmatorii patru-cinci ani, daca vrei sa faci ceva, trebuie sa muncesti de dimineata pana seara. Dedicare exclusiva. Eu admir femeile care pot sa le faca pe toate… Probabil ca explicatia o reprezinta o serie de compromisuri.

Chiar daca in firma sunt putini, aveti barbati clienti, furnizori, parteneri de afaceri. Ce atitudine au fata de o viitoare mamica?

Pe mine asta m-a socat prima data. M-as fi asteptat sa aiba o atitudine mai rezervata, sa fie mai indiferenti. In loc de asta, au fost extrem de surprinsi cand m-au vazut si au fost foarte gentili si politicosi, apoi. Incredibil! Au gesturi duioase, de tandrete. Femeile nu ma ating, dar toti baietii imi pun mana pe burtica. Li se pare extraordinar! Asta in conditiile in care multi dintre ei nu au trecut inca prin experienta de tatici.

Taticul de acasa cum se poarta cu Petra? Cat sta cu ea? Ce rol joaca in cresterea ei?

El este consultant de management la KPMG Londra. E extrem de ocupat, vine foarte rar in tara pentru ca are proiecte in toata lumea. Incearca sa vina in fiecare weekend acasa, dar nu reuseste intotdeauna. Nu ne e prea usor…

Am inteles modelul de tata modern, dar dv. cum sunteti ca mama?

Sunt relaxata pentru ca m-am sfatuit foarte mult cu mama si cu soacra mea, care au crescut amandoua cate doi copii. La inceput, eram extrem de speriata. Nu stiam nici cum se tine in brate un bebelus. A stat mama mult cu mine si mi-a explicat si m-am linistit. Asa ca sunt relaxata, dar tot gresesc undeva: o rasfat pe Petra. Ma simt vinovata ca nu stau tot timpul cu ea si atunci, in putinul timp petrecut impreuna, incerc prin toate mijloacele sa-i fac poftele. Gasesc mereu motive sa-i mai cumpar o jucarie, o rochita, sa o mai duc pe undeva, sa ii mai fac ceva ce nu i-am facut pana atunci. Iar ea imi raspunde, e adevarat, pe limba ei, dar e o minune!…

Din cate am inteles, sunteti mai degraba o persoana neconventionala. Gresesc?

Daca mi-ati intreba prietenii si colegii v-ar spune ca tot ce fac e neconventional. Tot ce mi se intampla este iesit din comun, insa eu cred ca gasesc echilibrul. Am ales intotdeauna, nu stiu de ce, calea cea mai grea. M-am dat mereu cu capul de pereti si am ales sa fac singura foarte multe lucruri, din ambitie.

Cel mai important semn al rasparului este chiar alegerea carierei: sunteti nascuta in Baia Mare, dar facultatea ati facut-o la Cluj. Odata terminata facultatea, ati plecat la Bucuresti. Asta in conditiile in care parintii locuiesc in Baia Mare, au acolo o afacere infloritoare cu ceramica si, per ansamblu, o situatie materiala buna. Toate datele acestea ar fi dus in mod normal catre o cariera mai aproape de casa, poate chiar in business-ul familiei. De ce nu ati urmat calea batuta, mai comoda?

Nu am facut asa pentru ca mi se parea ca e prea usor, ca vin toate de-a gata. Pana la 18 ani, cand am plecat la facultate, am fost tinuti oarecum in puf, si eu si fratele meu. Nu ne-am izbit de nici o greutate, nu s-a pus niciodata problema banilor in familia noastra. Cand eram noi mici, tata invata pentru doctorat in chimie anorganica. Asta e imaginea pe care o pastrez vie despre copilarie: tata citind, inconjurat de tomuri si tratate de chimie, si noi jucandu-ne pe jos, pe sub masa, printre picioarele lui… Eram cumva foarte protejati in camin, am trait ca intr-un cocon. Cand am intrat la facultate si s-a pus problema unde voi sta in Cluj, ai mei mi-au inchiriat un apartament, dar dupa o saptamana, eu am fugit in camin. Asa am facut facultatea: sapte fete intr-o camera. Cand venea tata sa ma viziteze si aprovizioneze, fugeam la apartament, ca sa mimez ca locuiam acolo. Mi se parea extrem de interesanta viata de camin. Era prima mea intalnire cu lumea adevarata. Am avut si socuri, fireste, pentru ca oamenii nu erau cum imi inchipuiam eu, ci mult mai rai. Una peste alta, mi-a mers bine si a fost experienta perfecta. La terminarea facultatii, bineinteles ca tata ar fi vrut sa ma intorc acasa, sa-i preiau business-ul, sa-l ajut. Am zis "Nu. Eu o voi lua de la capat, in alt domeniu, in cealalta parte a tarii". La decizia mea a contribuit si faptul ca m-am indragostit de un baiat din Bucuresti. Am fugit cu el acolo si am luat-o de la zero. Proaspata absolventa, nu stiam nimic despre viata. Nu muncisem nici macar o zi ca sa-mi castig painea. Nu am vrut sa mai aud de bani primiti de la ai mei, am decis ca ma voi descurca singura. Am ajuns intr-o luni in Bucuresti, iar marti m-am si dus la munca. Prietenul meu de la vremea respectiva era un fotograf celebru, care lucra foarte mult cu advertising-ul. Ii placea foarte mult acest domeniu, mi-a povestit cum merg lucrurile acolo. Acum opt ani, publicitatea avea fermecul inceputului, era aproape o mistica. Toata lumea invata, ne uitam cu jind pe revistele de specialitate din strainatate, voiam sa fim si noi acolo. Era altfel decat acum. Datorita prietenului meu, imi devenise foarte clar ca asta vreau sa fac. Am intrat in prima agentie unde i s-au deschis lui portile. Nu stiam nici macar sa lucrez bine la calculator. Am inceput-o de foarte jos. Un an de zile am lipit plicuri! A fost un training foarte bun, am trecut prin toate umilintele posibile si imposibile. Lucrurile au evoluat.

Aveti o fetita si veti mai avea una. V-ar placea sa va faca si ele figura pe care le-ati facut-o dv. parintilor?

Nu. As fi foarte ingrijorata. Dar eu am avut discernamant. N-am intrat in prima gasca de drogati si nici nu m-a tentat genul asta de viata. Eu cred ca parintii mei au stat linistiti din acest punct de vedere, pentru ca ma crescusera in spiritul unor valori pe care le-am respectat si le-am dus mai departe.

#squarebanner#

Dupa ce v-ati apucat de munca, din 1999, ati trecut prin sase locuri de munca. De ce? Parte din raspuns l-ati dat deja: la terminarea unei facultati nu stii mare lucru despre tine si despre ce ai vrea sa faci. Restul motivelor?

Cred ca tine si de specificul pietei. Si in advertising, si in relatii publice, oamenii se misca mult. Nu sunt foarte multi oameni buni pe piata, din pacate, iar publicitatea nu are 80 de ani de istorie in spate ca in alte parti. Sunt putini deci, cei buni, iar ei se misca mult. E o comunitate, care acum e din ce in ce mai larga. Oamenii incearca diverse locuri, se plictisesc repede, vor mai mult, vor altceva, vor alti clienti. Si in cazul meu a fost uneori vorba de plictiseala. Mi se parea ca m-am plafonat, ca nu pot sa merg mai departe. Conteaza si mediul si atmosfera, dar si munca pe care o faci. Lucrul cu un client e foarte stresant. Cu acelasi client, ani de zile, uzura este foarte mare, si daca managerul nu are suficient discernamant sa schimbe oamenii de pe conturi, cei de pe contul respectiv nu ajung sa imbatraneasca. O iau razna…. Erau chiar glume prin agentii cu accountii de pe detergenti care ajung sa numere bulele din apa de spalat… Oamenii trebuie schimbati de pe conturi. Cand acest lucru nu se intampla, pleaca. Asta a functionat si la mine. Am vrut sa vad si sa invat lucruri noi.

Apropo de invatat: exista in zona comunicarii persoane, modele de referinta de la care sa va fi inspirat in formare?

O admir foarte mult pe Mihaela Nicola, de la distanta. Nu o cunosc personal, dar i-am citit articolele si interviurile si o admir, ca profesionist. Este omul care trebuie pentru piata asta. Mi se pare extraordinar ca s-a implicat si in predarea la facultate. Si eu am cochetat cu ideea asta la un moment dat, la Irecson, dar, din pacate, acum nu prea am timp. Era vorba despre un curs de relatii publice, pe care noi l-am scris, l-am implementat si care chiar a avut succes.

La McCann PR nu mai sunteti doar angajat, ci si actionar. E un semn de asezare, v-ati gasit locul?

Multa lume ma intreaba daca vreau sa ies la pensie din McCann. Sincer, nu stiu. Eu visez ca la un moment dat, in 10-15 ani, sa abandonez PR-ul si publicitatea. Candva cochetam, impreuna cu o prietena de-a mea, cu ideea de a merge in Franta, in Provence si de a ne deschide o florarie. Mi s-ar parea extraordinar sa fac lucrul acesta. Locul acela mi se pare cel mai frumos de pe lume. Vreau sa fac ceva cu totul diferit: nu PR, nu publicitate, nu clienti isterici!

In afara de munca si de Petra, ce preocupari mai aveti?

Citesc foarte mult beletristica. Am inceput sa citesc de foarte mica. Multe si poate nepotrivite lucruri pentru varsta mea. Cred ca totul mi se trage de la tata, de la modelul lui. Odata cu inaintarea in varsta, am observat ca nu mi s-a domolit pasiunea pentru lectura, desi timp nu mai am. Citesc multe carti de specialitate si cu cat citesc mai mult, cu atat imi dau seama ca stiu mai putin. Am o fobie fata de avioane. Din aceasta cauza, calatoresc foarte putin si doar cu masina sau cu trenul. Cred ca cititul este un fel de evadare, imi rezolva propensiunea spre aventura. Altfel, cred ca as innebuni.

Ce carte ati recomanda dintre ultimele lecturi?

"Bufoniada" lui Kurt Vonnegut. E o satira. Dar scriitorul meu preferat este Gabriel Garcia Marquez. El e pentru mine ACOLO.

Va foloseste lectura in evolutia dv. ca manager?

Nu stiu daca are legatura cu lectura. Faptul ca nu sunt un manager despotic si am o doza de calm si de diplomatie poate ca este si ca urmare a lecturilor. Cert e ca de la carti imi vine creativitatea. Citesc si carti de management, dar nu-mi folosesc neaparat, pentru ca eu cred ca nu exista retete pentru management. Asta vine din experien-ta, in timp, lucrand si adaptandu-te din mers. Oamenii sunt atat de diferiti, situatiile sunt in asa masura irepetabile, incat degeaba cauti solutia in paginile unei carti…