Florian Colceag: România se află în Evul Mediu în materie de educaţie

Cum faci ca, dintr-un copil descurajat de şcoală, să îl aduci în situaţia de a relua dorinţa de cunoaştere şi de a-şi potenţa la maximum abilităţile cu care s-a născut ca să poată deveni util?

Aşa cum e în prezent, şcoala este un cimitir al elefanţilor. Este o disperare pentru părinţi. La mine vin foarte mulţi părinţi şi mă întreabă la ce şcoală să-şi dea copiii, încotro să-i îndrepte. De multe ori nu am răspuns. Se dezvoltă unităţi private care acordă o bună atenţie educaţiei, însă sunt foarte puţine programe de stat deschise inovaţiei pentru că administraţia nu încurajează inovaţia, deşi rezultatele sunt remarcabil de proaste la nivel european şi chiar mondial.

Şi asta pentru că la vârful ierarhiei învăţământului sunt nişte politruci şi nu nişte specialişti, iar ei nu se pricep. Asta a fost politica în ultimii 25 de ani. Soluţia? Să-i schimbăm. Cum? Deschizând mintea populaţiei. Dar până atunci, noi trebuie să definim foarte bine ce avem de făcut pe fiecare sector în parte.

O altă direcţie în educaţie este antrenarea abilităţilor complementare dezvoltate din cauza existenţei unei dizabilităţi sau a unei capacităti specifice proprii şi orientarea abilităţilor către utilitatea socială şi integrarea de grup. Să luăm cazul unui copil cu dublă excepţionalitate, are foarte multă inteligenţă pe un domeniu şi are o dizabilitate pe alt domeniu. Steven Hawking, de exemplu, care are o dizabilitate fizică totală şi o abilitate mentală totală. La el lucrurile sunt duse la extrem.

Trebuie să avem abilitatea de a înţelege acest lucru. Dacă nu o avem şi dacă nu le oferim şansa ca aceşti copii să facă ce pot ei să facă, atunci sunt pierduţi pentru societate. Ne trebuie o societate care să-i aprecieze.

Mi-amintesc de un profesor din facultate care avea o dizabilitate totală, abia putea să meargă şi vorbea foarte greu. Spunea un cuvânt la 5 minute. Înainte de ‘90 a emigrat în Germania. Era un profesor şi cercetător genial, dar nu putea preda din cauza faptului că nu putea vorbi. Germanii l-au făcut primar în oraşul în care a emigrat. Principiul a fost: dacă omul cu o dizabilitate atât de pronunţată este atât de celebru ca matematician atunci în mod sigur va şti ce să facă ca primar. Este un punct de vedere pe care nemţii îl au din cultură. La ei problemele economice sunt mai mici decât în alte părţi şi au ajuns să preţuiască o calitate când o văd, s-o potenţeze în avantajul ambelor părţi. Noi, românii suntem criticişti, n-am învăţat să preţuim.

Programul de prevenire a eşecului şcolar. Contextul actual de educaţie este înţepenit şi ruginit. Avem exemple de bune practici. Finlanda nu înregistrează eşec şcolar. Acolo copiii sunt orientaţi către o meserie încă din liceu. În Olanda, copiii de clasa a V-a cu talent către domenii aplicative urmează alt program şcolar. În Israel nici un copil nu rămâne repetent. Dacă are un număr mare de credite pe domeniul lui de pasiune trece clasa. Dacă e fotbalist şi reuşeşte să ia credite pentru meciurile căştigate înseamnă că va face fotbal în continuare în viaţa lui. Ce rost are să-l faultezi şi să-l duci spre eşec şi la abandon? Pentru că asta va face. El oricum o să uite tot ce i se dă în şcoală în afară de ce-l interesează.
Programul de educare pe direcţii de care au nevoie copiii sau tinerii. Noi îi învăţăm istorie, geografie, limbi străine, matematică, română sau informatică. S-a gândit cineva la ce nevoi de cunoaştere au copiii? Le creăm nişte curriculumuri, manuale, programe, direcţii fără să ne pese vreodată ce le trebuie lor cu adevărat. În acest caz e normal să avem eşec şcolar.

Programe destinate anihilării abandonului şi violenţei şcolare. Avem un program de educare non violentă dezvoltat de Monica Reu, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei pentru Comunicare Non-Violentă, care nu a fost preluat în şcoli, nici măcar în şcolile unde violenţa este extremă. Asta este indiferenţa şi lipsa de inteligenţa a autorităţilor care devine cronică.

Introducerea de credite transferabile între liceu şi gimnaziu. Germania a preluat ideea. De exemplu, un copil a rămas corigent la geografie în clasa a V-a. Nu-l las repetent. Are timp până în clasa a 8-a să înveţe geografie şi să-şi ia examenul. De ce trebuie să piardă un an din viaţă? E mult subiectivism în notă. Nota nu reprezintă mare lucru. Sunt sisteme de educaţie reformate de decenii în alte ţări. România se află în evul mediu.

Acceptarea sistemului de home schooling în familiile care au copiii cu probleme de adaptare şcolară sau socială. Există familii instruite şi există copii care nu mai suportă şcoala. Cazuri nenumărate. Părinţii vin la mine să mă întrebe dacă pot face homeschooling pentru că ei o pot face mai bine decât şcoala. Şi aşa e, familia are mai multă răbdare decât are şcoala. Să luăm cazul unor copii care au o inteligenţă foarte bună, dar au o dizabilitate cum ar fi autism, Asperger sau ADHD. Dacă părintele este instruit, el va fi un dascăl mult mai bun decât profesorul.

Crearea de convenţii de recunoaştere reciprocă între şcoli ce oferă programe educative complementare necesare dezvoltării abilităţii elevilor. Şcoala A, B şi C au programe alternative. Una acoperă domeniul tehnologic, alta artistic, cealaltă, ştiinţele exacte. Ai un copil talentat la muzică. Tu în şcoală nu-i poţi servi programe adecvate pentru el, aşa că îl pasezi la şcoala la care el poate face programul respectiv. Că-l face online sau direct, creditele acelei şcoli trebuie luate în considerare şi aprobate de şcoala care are elevul înscris. Este o practică mondială. Copilul trebuie să aibă liberul ales şi nu doar impus. Ca să-şi dezvolte personalitatea şi ablităţile trebuie să aibă unde s-o facă.

Programe de colaborare. Am fost martorul unui eveniment cu câţiva zeci de ani în urmă unde era prezentă delegaţia chineză de jucători de ping pong. Ei sunt fantastici la acest joc. Întâmplarea a fost să fiu prezent când delegaţia chineză s-a întâlnit cu cea română. Ei vor să vadă atât lucrurile bune pe care le pot prelua, cât şi pe cele pe care le pot evita. De aceea China a ajuns să înţeleagă prin bune practici ce are de făcut şi cum trebuie să se descurce devenind astfel o putere mondială.

Care este interesul României pentru schimbul de bune practici?

Am fost deseori la congrese internaţionale, chinezii veneau cu 300 de persoane în delegaţie, Taiwanul cu 60, Tailanda cu 20, iar eu eram singurul reprezentant al României, pe bani proprii. Atât de mare deschidere avem noi pentru experienţe şi bune practici internaţionale. Este îngrozitor ce se întâmplă dacă nu înveţi de la alţii şi nu eşti deschis.

Cu ce specialişti aţi vorbit despre reformarea educaţiei?

Eu lansez un curs de formare de specialişti în educaţie. E a treia sesiune. În anii trecuţi au venit oameni de pe stradă care nu lucrau în mediul educaţional şi foarte puţini profesori. Interesul pentru specializare în educaţie a fost mai util părinţilor care au învăţat să dezvolte programe pe care să le pună în aplicare. Acum ei dau mai departe ce au învăţat. La noi, specialiştii au început să fie păsări rare din cauza exodului de creiere petrecut în ultimii 25 de ani şi trebuie să fim atenţi pentru că nimeni nu dă „diplomă de om inteligent sau adevărat".

Pe ce anume trebuie să ne concentrăm în prezent?

Cel mai important program este cel de gifted education, de cultivare a abilităţior înalte, de încurajare a dezvoltării abilităţilor înalte. Noi suntem acum într-o totală contradicţie cu ce se întâmplă în România de 25 de ani. Presa promovează mizerii. Nu ni se oferă nimic care să deschidă orizontul de gândire. Cele mai importante ştiri de pe glob nu apar. Nu au fost încurajaţi oamenii cu abilităţi înalte.

Eu nu am văzut un program şcolar în care copiii să fie puşi în faţa unei situaţii de criză: Dacă la anul va fi secetă totală şi nu vom avea hrană? Ce soluţii de ieşire din criză găsiţi? Inteligenţa lor nu este antrenată să rezolve decât chestiuni abstracte.

Dacă tot vorbim de educaţie, cum educăm poporul?

Prin formare profesională continuă, prin dezbateri pe forumuri specializare şi mai ales prin dezvoltarea stimei de sine. Poporul român trebuie, în primul rând, să devină altruist. Noi trebuie să învăţăm să colaborăm. Trebuie să fim deschiși la minte.

O altă cale de educare este dezvoltarea comunitară. Degeaba facem ore de religie dacă nu dezvoltăm altruismul. Dacă dezvoltăm altruismul la generaţiile de copii, îi salvăm.

Viaţa ne va duce peste tot corectându-ne greşelile, fricile, orgoliile, lăcomia. Omenia este o calitate care nu se duce. Marea confuzie se face între calităţi şi valori. Calităţile, cu cât le împarţi, cu atât se înmulţesc. Valorile, cu cât le împarţi, cu atât se risipesc.