Eroul sec. 21: La 22 de ani a oprit „accidental” extinderea atacului WannaCry
Are 22 de ani și a oprit atacul cibernetic de la „Hub-ul IT ” improvizat din propriul dormitor. Este locul unde tânărul Marcus Hutchins s-a dotat cu calculatoare și servere private, pasionat fiind de tehnologie, scrie presa britanică. Marcus Hutchins este autodidact iar amicii săi îl descriu drept un tip inteligent, talentat și extrem de pasionat de domeniul IT. Inițial el nu a dorit să își dezvăluie identitatea și a publicat pe blogul său soluția descoperită accidental, prin care a reușit să blocheze virusul.
Hutchins a cumpărat cu aproape 11 dolari un domeniu de internet care i-a permis să blocheze virusul. În momentul în care @malwaretechblog a înregistrat domeniul era prea târziu pentru a ajuta Europa și Asia, unde foarte multe organizații au fost afectate. Se pare că a fost de mare ajutor Statelor Unite, unde țintele au avut mai mult timp la dispoziție să își securizeze sistemele înainte să fie infectate.
Tânărul a fost acum cooptat de Centrul Național pentru Securitate Cibernetică din Marea Britanie și lucrează alături de experți pentru a preveni viitoare atacuri. Mare amator de pizza, surf și Pokemon, el a petrecut ultimele trei zile în fața computerului reușind să se odihnească doar 5 ore din cele 36 de când a fost lansat atacul cibernetic.
sursa: Daily Mail
sursa: telegraph.co.uk