Economia nu este despre bani. Economia este despre oameni
Paul Krugman este un economist american, scriitor și cronicar la The New York Times. În anul 2008 a primit Premiul Nobel pentru Științe Economice pentru contribuția sa la Noua Teorie a Comerțului și la Noua Geografie Economică.
Paul vede legătura subtilă dintre lucruri și pledează pentru umanitate, conștiență de sine, asumare și responsabilitate.
„În loc să spui: „Of, trăim într-o lume prea complicată, nu înțeleg mare lucru!” spune: „OK, hai să vedem ce se întâmplă, hai să încerc să înțeleg despre ce-i vorba.”
Paul Krugman ne invită să nu ne resemnăm în ignoranță și să nu ne auto-condamnăm la apatie. Este important să înțelegem realitatea pe care o construim impreună. Și neparticiparea este un mod de a contribui, așa că e important să trăim și să acționăm mai conștient, mai implicat, mai responsabil.
Inteligența nu mai este suficientă. Inteligența te aduce în frunte, dar pentru a și rămâne acolo trebuie să fii pe deplin conștient. Acest lucru este cu atât mai adevărat astăzi, când nevoia de transformare este stringentă și constantă. Trebuie să fim prezenți pentru a înțelege, să fim autentici pentru a transforma, să fim curioși pentru a dezvolta. Viitorul a sosit, iar de acum înainte va tot sosi atât de repede, încât va fi mereu prezent. Viitorul este acum. Dacă ai clipit când a venit, viitorul va trece pe lângă tine.
„A te ocupa cu economia înseamnă să faci un pas înapoi de la toate aceste detalii și să te întrebi: „Care-i esența, aici? Ce se întâmplă aici, de fapt, care-i povestea?”. Până la urmă vei descoperi că economia este despre oameni și ce fac ei. Economia nu este despre bani, economia este despre oameni.”
Nici tehnologia, nici economia nu pot fi separate de oameni, pentru că încep de la oameni, se fac cu oamenii și se fac pentru oameni. În felul acesta, lucrurile sunt mai ușor de înțeles, au mai mult sens, au mai mult rost și ne responsabilizează mai mult.
„În realitate, economia are frumusețea ei. Fiecare vânzare este și o cumpărare. Totul se leagă.”
Nimic nu există separat de restul. Toate aspectele vieții și ale are realității sunt într-o relație de interdependență. Toate sunt legate între ele – trebuie doar să descoperim această legătură. Pe vremuri, când omul crea la scară mult mai mică, consecințele erau imediate și imediat vizibile – prin urmare omul făcea mai ușor legătura cauză-efect. Astăzi, oamenii creează la scară mult mai largă, care depășește capacitatea de cuprindere a minții și ochiului omenesc. În consecință, avem nevoie de o perspectivă amplă și trebuie să trăim și să acționăm conștient.
„Niciodată nu a fost mai oportun să studiezi, să înveți, să te informezi. Nu există niciun organism, nicio instituție care să știe ce face și să ne scoată din situația în care ne aflăm. Soluția trebuie să vină de la fiecare dintre noi.”
„Poate tu crezi că nu ai un rol prea mare. Dar ai mers vreodată cu un grăunte de nisip în pantof? – Bernice Johnson Reagon. Mare nu ne este doar rolul, ci și responsabilitatea față de cum trăim și față de soluțiile a căror aplicare o îngăduim – atât prin participare, cât și prin pasivitate și resemnare.
„Nu există nicio garanție că ideile bune vor triumfa. Dar dacă nu încerci ca măcar să ai idei bune și să le faci cunoscute, atunci cu siguranță nu vor triumfa.”
Binele are întotdeauna rost – chiar dacă nu întotdeauna stă în puterea noastră să decidem când și cum se va întâmpla. Uneori se întâmplă mai discret decât știm noi să observăm sau în alt ritm decât cel pe care-l preferăm. Dar este important să facem binele pe care îl putem noi face – cu răbdare, cu respect și cu înțelepciunea de care suntem capabili. Are sens să acționăm, pentru că oamenii sunt capabili, putenici și relevanți și pot construi o lume mai bună.
„Continuă. Nu te da bătut și nici nu te lăsa bătut de neaveniți.”
Ai grijă cum îți gestionezi atenția și cum îți investești energia. Investește în ceea ce te inspiră, te ajută să ai încredere, te crește, te dezvoltă și te ajută să faci ceea ce simți că e bine. Și Anna Wintour spune: „Te conduce inima, talentul și instinctul. Iar dacă începi să te îndoiești, dacă te uiți în stânga și-n dreapta, la ce fac alții, îți vei pierde claritatea viziunii. Fii autentic, ascultă-i pe ceilalți, fii atent la cei pe care îi respecți și îi admiri, primește informațiile. Dar ce faci tu trebuie să vină de la tine.”
Este important este să fii conștient de tine, să crezi în viziunea ta și să ai grijă ca viziunea ta să te reprezinte pe tine. Dar pentru ca viziunea ta să crească, trebuie să crești odată cu ea. A ști cine ești și a ști ce vrei înseamnă a fi autentic și inspirat. Nu înseamnă a purta ochelari de cal și a fi încăpățânat. Nu confunda puterea cu încăpățânarea. A fi puternic înseamnă a te lăsa inspirat.
„Obiceiul ca ideologia să treacă drept expertiză a creat un deficit de legitimitate.”
Ideologia nu este expertiză, dar și expertiza are limitele și capcanele ei. Ambele sunt necesare, tocmai pentru că niciuna dintre ele nu deține toate soluțiile, nu are toate răspunsurile și nu acoperă toate perspectivele. Important este să nu le confundăm una cu alta.
„Ignoranța educată este din ce în ce mai răspândită.”
Dacă știi multe, nu înseamnă că și înțelegi multe. Informația nu este înțelepciune. În plus, mintea se limitează la știința omului, dar inima și intuiția cuprind știința vieții. Nu e suficient să înveți, este important să trăiești și să simți adevărul lucrurilor și legătura dintre ele. Fără înțelepciune, inteligența poate fi un pericol.
„Politica determină cine deține puterea, nu cine deține adevărul.”
Altfel spus, nu e nevoie ca adevărul să fie la putere pentru a avea puterea. În plus, uneori chiar este nevoie ca adevărul să nu fie la putere, pentru a avea putere.
Surse:
Paul Krugman – MasterClass
The Price of Inequality: How Today’s Divided Society Endangers Our Future