Din dragoste de tara – Alteta Sa Regala Principesa Margareta a Romaniei

S-a nascut la Lausanne, in Elvetia, dar n-a crescut acolo. O vreme a locuit in Anglia, alta vreme in Elvetia. Parintii sai erau stabiliti in Anglia. La momentul nasterii sale, regina Ana s-a dus la Lausanne, pentru ca era un medic foarte bun acolo. In primii ani, casa lor era in Hampshire si apoi la Ayot St. Lawrence, in Hertfordshire. Atmosfera era ca in orice familie… erau foarte uniti. O atmosfera normala, e adevarat insa ca Principesa era mai apropiata de sora sa, Elena.

Vezi mai multe imagini cu ASR Principesa Margareta a Romaniei la resedinta de la Palatul Elisabeta

De sarbatori, de Craciun si de Pasti, mergeau la bunici in Italia si in Danemarca. La fel si in vacantele de vara. Nu va duceti cu gandul la Londra; locuiau intr-un sat, la tara. Au trait in natura si la St. Lawrence Regele Mihai avea o ferma, unde crestea gaini, cultiva flori si legume, pe care apoi le vindea la piata locala. „A fost nevoit sa se «recicleze» putin regele atunci”, spune cu nostalgie Principesa, a fost dificil pentru el. Apoi a primit un post de pilot de incercare pentru o companie americana (n.red.– „Lear Jet Corporation”) si s-au mutat cu totii la Versoix, in 1956, la doar cativa km de Geneva. Zbura tot timpul, mai putin cand era vremea proasta. Pentru Regina Ana, era teribil…

Ati crescut cu rigoarea dictata de eticheta?

Nu, nu, a fost o viata normala, cu respect pentru bunele maniere, dar fara eticheta impusa la o curte regala, pentru ca a fost alt tip de viata. Ca orice copii, invatam sa ne comportam la masa, in prezenta altor persoane sau a prietenilor, intr-un mod mai degraba, occidental.

Ati simtit vreo apasare din cauza rolului pe care il aveati apartinand acestei familii?

Mai tarziu, da, pana la zece, doisprezece ani, nu. Abia cand am devenit adolescenta, parintii mei au inceput sa imi explice cum stau lucrurile. Dar cand eram mica, nu intelegeam prea bine ce inseamna sa pierzi o tara si de ce Regele nu poate sa mearga in Romania.

Copil fiind, Principesa Margareta nu constientiza prea multe. Aici intervine figura Reginei-mama Elena, o persoana foarte importanta pentru intreaga Familie Regala, care i-a explicat mai multe despre viata in exil. „Stiti ca foarte des se intampla ca intre bunici si copii sa se creeze un alt fel de legatura, mult mai stransa”… Abia pe la 13 ani a inceput „sa vada mai mult”. Regele inregistra in fiecare an un mesaj catre tara la BBC si la Europa libera si asa se face ca, de la un an la altul, copiii intelegeau mai mult. A mers la scoala in Anglia, i-a intalnit mai des pe Regina Elisabeta II a Marii Britanii si pe Principele Charles si asa, a pus lucrurile cap la cap si a creat o punte cu trecutul.

Nu s-a simtit constransa in mod special din cauza acestui statut. „Constrangere financiara a existat, dar toata lumea o are. O constrangere a fost faptul ca traiam doar cu gandul la Romania, ca eram in exil si nu ne era permis sa mergem in tara noastra.”

Nu v-ati simtit incorsetata de educatia primita in casa?

Nu, asta fost ceva natural, normal. Fiecaruia i se intampla. De la treisprezece ani incolo, orice copil e rebel si se simte tinut in chingi: vreau sa fiu nu stiu ce, vreau sa port numai blugi, vreau sa ascult Elvis Presley – n-am putut avea toate acestea pentru ca parintii erau ceva mai clasici in gusturi si gandire.

Erau in exil, nu se intalneau cu romanii, pentru ca ar fi fost periculos pentru acestia din urma. Admite ca si asta a fost o constrangere. Daca tot trebuia sa isi insuseasca o eticheta, sa aiba un simt al datoriei, era greu de inteles si un motiv de frustrare faptul ca nu puteau sa fie la locul lor. „Nu m-am simtit incorsetata pentru ca eram principesa si pentru ca trebuia sa am o anumita tinuta, ci mai ales pentru ca nu intelegeam de ce aveam aceste indatoriri, cand nici macar nu aveam voie sa merg in Romania.”

In momentul alegerii carierei a vrut sa faca ceva foarte nepractic, sa merga la Ecole des Beaux-Arts, la Paris, sa studieze arta. Parintii i-au spus ca nu se poate, ca trebuie sa munceasca. „In acel moment, nu eram o artista atat de talentata si nimeni nu putea sa garanteze ca as fi putut face o cariera din asta. Eram cum s-ar zice, putin rebela.” A stat de vorba cu bunica paterna, Regina Elena, si aceasta, in loc sa ii tina predici de genul trebuie sa faci asa si asa, a preferat sa ii prezinte cativa oameni: diplomati, artisti, istorici, intelectuali. A devenit clar atunci ca daca voia sa faca ceva util cu viata sa, trebuia sa mearga la universitate si in directia aceasta s-a dezvoltat cariera sa. A studiat Sociologia, Știintele politice si Drept International. Dupa aceea, a vrut sa lucreze pentru Natiunile Unite si gratie regineimama, a cunoscut cativa oameni de-acolo. A fost in Sudan, in Etiopia, in Africa de Sud si asa a decis ca asta este ceea ce vrea sa faca in viata. Cand a vazut ca in anii `70 in Sudan nu exista, practic, un sistem de sanatate, a vrut sa faca sociologie medicala, ca sa poata contribui cu ceva la sistemul de sanatate publica.

A ales si relatiile internationale, pentru ca i-au permis sa nu ramana cantonata intr-o singura tara, mai ales ca „nu avea tara sa”. Asta a fost cea mai buna solutie, sa faca ceva care i-ar fi oferit deschidere internationala.

Ce scria pe actul dv. de identitate?

Margarita de Roumanie, macar atat am reusit sa obtinem, numele de familie… In limba franceza, asa ca in Anglia nimeni nu a inteles prea bine ce insemna.

In procesul sau de formare cel mai mult a contat anul in care a mers sa traiasca la Florenta, cu bunica sa. A fost determinant; ea i-a deschis ochii. Avea pe atunci optsprezece-nouasprezece ani. Apoi au mai fost anii petrecuti in universitate, cand a cunoscut persoane de mare valoare, care i-au deschis si mai mult mintea.

Copil fiind, suferise de o oarecare izolare de ceilalti. Au fost o familie unita, dar prieteni prea multi nu aveau. In afara de Regina-mama, a mai avut un mentor in persoana lui Staffan de Mistura (n. red. – diplomat italo-suedez, o personalitate de talie internationala), care in prezent este Inalt reprezentant al Secretarului General al ONU in Afganistan. El i-a oferit deschiderea catre organizatiile umanitare si tot el a fost cel care a ajutat-o sa obtina un job la FAO (n. red. – Organizatia pentru Alimente si Agricultura a ONU de la Roma). „A fost un model, o persoana care a realizat foarte multe in viata si un umanitarist. A lucrat toata viata pentru Natiunile Unite, a avut misiuni in toate locurile periculoase, a pus umarul la refacerea economica a Vietnamului, de exemplu.

Ce admirati la el?

Chiar asta, devotamentul, competenta, inteligenta puse in slujba unei vieti mai bune. In plus, faptul ca m-a ajutat. In viata poti sa cunosti foarte multe persoane exceptionale, dar foarte rare sunt acelea care fac ceva pentru tine.

Ce a fost cel mai greu de indurat pentru Alteta Voastra Regala sau pentru Regele Mihai in toata perioada exilului?

Pentru el a fost teribil, ca un fel de amputatie… ceva de nedescris, oribil. Pentru mine, era un soi de nostalgie, dar fara o baza fizica, fata de tara care ne-a fost interzisa. Suferinta era mai mult de natura morala, spirituala. Iar cu asta este greu de trait. Nu va pot evoca un singur episod, va pot spune insa ca a fost tot timpul asa, un fel de atmosfera de tristete. M-am simtit toata viata o persoana incompleta, o persoana fara umbra, cum spun eu. Nici nu pot sa descriu foarte bine ce am simtit cand am venit prima oara aici. De altfel, cred ca numai cineva care a fost in exil poate sa inteleaga. Am suferit un fel de soc, de recuperare a identitatii. De atunci am devenit si eu o persoana intreaga… se poate spune asa.

Surorile Altetei Voastre au trecut si ele prin aceeasi stare?

Cred ca da. Elena a facut un gest foarte frumos cand a venit prima oara in tara: aproape ca a cazut la pamant, a luat putin pamant in palma si l-a frecat intre degete – era un gest inconstient, o pornire venita din inima.

Si totusi, daca ar fi sa rezumam, care a fost momentul cel mai dur prin care ati trecut?

N-a fost ceva specific, a fost tot timpul acel sentiment ca lipseste ceva. Mi-a fost greu sa-l vad suferind pe tatal meu, mai ales cand am stiut ce se intampla aici cu poporul roman si am inteles ca el nu putea sa faca mare lucru. Iar dupa 1989, de departe cel mai dur moment a fost mineriada.

Cand a aflat de mineriada si a vazut violenta de pe strazi la televizor, Regele a iesit din casa, a luat jeepul si a plecat. Timp de cateva ore, n-au stiut nimic despre el. Nici astazi nu stiu unde a fost atunci. Dar nu-i mai recunostea pe romani, nu-si mai recunostea tara.

„A fost un mare soc pentru el si si-a zis: Deci, comunistii au reusit! Imaginati-va cum a fost pentru o persoana care si-a iubit tara toata viata si a vazut asa ceva. Abia cand a venit aici, a inteles ca se inselase si ca respectivii nu reprezentau majoritatea romanilor.”

Cum a reusit totusi Regele sa treaca peste destinul sau dramatic?

Prin credinta si increderea pe care i-a insuflat-o mama lui, Regina Elena. Fara ea, nici unul dintre noi n-ar fi fost ceea ce suntem acuma. Ea a fost mereu, mereu langa noi.

Si cum isi alimenta Regele motivatia de a merge inainte?

Prin sustinerea catorva prieteni vechi si o mare credinta. Pe acceptarea faptului ca e normal sa ai sentimente de nostalgie, de tristete si de regret pentru faptul ca nu reusesti sa faci nimic pentru tara. Sau ca nu mai poti sa vezi cerul tarii tale si locurile unde ai copilarit. Dar a rezuma totul la asta, ar fi insemnat sfarsitul. Or Regele a muncit si a mers inainte. Credinta l-a salvat.

Ati stiut din totdeauna ca veti fi „Principesa Mostenitoare a Romaniei”, „Custode al Coroanei Romaniei”?

Da si nu, pentru ca fiind in exil a fost necesar sa ne gandim, la viata de zi cu zi, sa muncim, sa ne facem o cariera. Cum v-am mai spus, ne era interzis sa venim aici, deci era dificil sa inteleg acest lucru. Am inteles in mintea mea, dar alta a fost realitatea vietii. Dar da, a fost mereu acolo, en sourdine. Cum se poate cultiva sentimentul datoriei?

Prin exemplul personal, prin modul in care te comporti. O viata fara nici un rost, e plictisitoare, pe cand exercitarea sentimentului datoriei e datator de libertate. Il vad la nepotul nostru, Nicolae, el are acest sentiment (n. red. – Principele Nicolae nascut in 1985, pe numele sau intreg Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills. Este fiul principesei Elena).

Natiunea, in momentele ei de cumpana, are nevoie de modele?

Da, de la cei mai in varsta pana la cei mai tineri, toata lumea imi spune acest lucru: avem nevoie de modele morale. Eu cred ca Regele Mihai este un model stralucitor. Acest lucru nu este neaparat dorit, pentru ca niste mentalitati ramase din comunism inca persista, dar exista oameni care privesc la el si spun: el este modelul nostru. El este acolo, prezent. Doar daca nu vrei sa-l vezi, nu-l vezi. Se afla des in Romania, exista carti despre el, a aparut anual la televizor pentru mesajul de Craciun sau de Anul nou. A dat mesaje catre tara, la 10 mai de exemplu, da declaratii. Daca unii nu vor sa stie, nu stiu. Nu este nimeni mai orb decat cel care nu vrea sa vada. Sunt insa si altii care il asculta.

S-a intamplat un lucru foarte frumos intr-un sat, cu prilejul unei sarbatori, unde am mers impreuna cu un cortegiu de politicieni. Noi stateam mai retrasi. Un domn a iesit din multime si i-a spus Regelui: „Majestate, noua ne place si tacerea Voastra”.

Principele Radu, sotul Altetei Sale Regale, spune mereu ca leadershipul poate fi intalnit in toate straturile societatii, nu doar in randul clasei politice. Poate ca sunt si politicieni foarte buni si abili, dar nu despre politicieni vrea Alteta sa sa imi vorbeasca. Imi spune ca si o mama poate fi lider. Si un preot si un medic si un profesor sau un academician. Ca in fiecare loc din tara putem sa gasim lideri. Sunt oameni care, desi nu vorbesc foarte mult, sunt acolo. Mai spune ca strainii care vin aici se intorc cu o parere diametral opusa fata de cea cu care au venit. Ca Romania profunda este in noi. A fost de multe ori in tara si a observat ca oamenii au bun simt, sunt culti, au o anumita demnitate in suflet. Exact ce nu se vede la televizor. Suntem intoxicati de politica, de scandaluri, dar nu suntem singura tara in care se intampla asta. La fel se intampla si in Anglia. „Este grav, mai ales pentru tinerii care nu vor acest lucru.”

De altfel, a intalnit destui oameni care fac cinste Romaniei. Aminteste de acad. Ion Haiduc, presedintele Academiei Romane, de niste preoti pe care i-a cunoscut, de doi-trei medici foarte buni si de mare tinuta, de cativa tineri, de voluntarii de la fundatie, cateva persoane in varsta, care vor sa ajute copiii saraci. De fapt, fiecare dintre noi putem face cinste tarii prin ceea ce suntem, ceea ce facem, felul in care ne prezentam.

Daca ar fi sa faca un bilant al celor douazeci de ani de cand prezideaza fundatia, cel mai important i se pare faptul ca s-a creat, pentru ca pe atunci, in 1990, nu exista nicio lege
in domeniu care sa guverneze un sector neguvernamental inexistent. S-a folosit o lege din 1924. E important de asemenea ca au ramas atata timp alaturi de cele mai vulnerabile categorii de romani, si au adus speranta si o schimbare in bine in viata a sute de mii de oameni. Au avut un impact enorm primele proiecte de la Branesti, unde au modernizat cu echipament de ultima ora un dispensar medical, si de la spitalul Colentina unde au avut un proiect de nutritie pentru copii infectati cu HIV-SIDA, internati in conditii deplorabile.

A vazut copiii care au supravietuit gratie proiectelor Fundatiei, si asta i se pare extraordinar. Un alt proiect de impact a fost dedicat persoanelor de varsta a treia, in care au implicat casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (CARP) din Bucuresti sau cel de terapie prin arta pentru copiii orfani. Acest ultim proiect a fost initiat de Ion Caramitru si UNITER in parteneriat cu Fundatia si prin intermediul lui l-a cunoscut si pe sotul sau, care era atunci director artistic in cadrul proiectului. „Am vazut un miracol intamplandu-se gratie acestor sesiuni de terapie prin arta: copii care aveau inainte grave tulburari de comportament, s-au putut corecta si astazi duc o viata normala.”

Aveti un proiect pentru Romania? Ce ar trebui sa se intample, daca ar fi dupa inima voastra?

O renastere morala, aceasta in primul rand. Apoi cateva lucruri practice, de la construirea infrastructurii, la respectarea legii patrimoniului cultural dar si de mediu. Acestea sunt lucruri absolut esentiale pentru ca Romania sa poata merge inainte. Daca nu vom avea aceste lucruri, nu putem sa mergem inainte. Avem exemplul lui Carol l, care a construit toata reteaua de cai ferate.

Asta trebuie sa facem. Casa Regala are o viziune pe 30 de ani a Romaniei si acolo am spus tot ce vrem sa facem dar e nevoie si de vointa politica si de cativa politicieni cu abnegatie, prezenti aici in tara. Traim vremuri in care valorile par sa fi disparut si astfel criza economica este adancita de o criza morala. Dar eu am incredere in romani: sunt energici, inteligenti, creativi, au inima mare.

Nu stiu insa de ce aceste persoane care ii conduc, nu ii duc mai departe. Sunt blocati. Nu imi explic acest blocaj.

De Craciun, intreaga Familie Regala se reuneste la castelul de la Savarsin. Acolo, ca in fiecare an, impreuna cu oamenii din sat, Principesa va pregati pachetele de sarbatori. Daca doriti sa mergeti sa-i colindati, veti fi bine primiti.

Cinci secrete despre Principesa Margareta:

In bucatarie: Ii plac pastele si salatele. Din bucataria romaneasca prefera sarmalele in foi de vita, mai ales pe cele cu carne de pui.

In biblioteca: Nu are un autor favorit. Prefera biografiile si autobiografiile, pentru ca ele te invata despre lume si istoria ei, in cel mai direct mod cu putinta.

La televizor: Prefera posturile de televiziune care transmit emisiuni despre istorie, despre viata animalelor si despre decoratiunile interioare. Filmul preferat: ultimul pe care il vede. Are multe, multe filme vazute.

La radio: Din muzica moderna il prefera pe Elvis Presley, pentru voce, farmec si originalitate. Nu merge la club, dar asculta Michael Jackson.

La concert: Din muzica clasica, ii place Beethoven, pentru forta si emotia pe care le degaja muzica lui.

ASR Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei

Nascuta la Lausanne, in Elvetia, pe 26 martie 1949, fiica cea mare a Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana

• Absolventa a Universitatii din Edinburgh, Scotia, promotia 1974;
• Master of Arts in Sociologie, Stiinte Politice si Drept Public International;
• 1974 -1983, cercetator, specializare in sociologie medicala si sanatate publica;
• 1983 -1989, angajat al ONU la Roma, in Italia, mai intai in cadrul FAO (Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura), apoi in cadrul IFAD (Fondul International pentru Dezvoltarea Agriculturii);
• In 1989 paraseste ONU, pentru a se dedica, impreuna cu tatal sau, cauzei Romaniei. Pe 18 ianuarie 1990 vine pentru prima oara in Romania;
• august 1990, infiinteaza prima filiala a Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei (FPMR) in Elvetia;
• 1990-1996 fondeaza filiale FPMR in Romania, Marea Britanie, Statele Unite, Franta si Belgia;
• In cei 20 de ani, reteaua fundatiei strange mai mult de 10 de milioane de euro pentru categoriile sociale vulnerabile din Romania;
• In 1997 si in 2002, intreprinde turnee alaturi de Majestatea Sa, pentru a sustine integrarea Romaniei in NATO;
• In 1996 se casatoreste cu ASR Principele Radu al Romaniei;
• Din mai 2001, Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu locuiesc la Palatul Elisabeta din Bucuresti.

Revista CARIERE se gaseste la urmatoarele puncte de vanzare a presei: magazinele Inmedio din Bucuresti si in tara, benzinariile Agip, OMV, Rompetrol, MOL, librariile Diverta din Mall Vitan, Mall Plaza, Unirea si din Iasi, Cluj Oradea, Suceava, Timisoara, din aeroporturile Otopeni, Cluj, Sibiu, Timisoara, din garile Bucuresti, Alba Iulia, Brasov, din statiile de metrou Universitate, Victoriei, magazinele Rkiosk din Bucuresti si din tara si press-shop-urile din hotel Pullman, Intercontinental, Crowne Plaza, Hilton, Howard Johnson.