Dan Puric – Don Quijote al scenei romanesti
Romania este acum o apa tulbure, iar eu sunt o piatra care iese la suprafata. Peste mine va calca un tanar care va trece spre malul celalalt. Asta inseamna fidelitate si responsabilitate! Si eu, la randul meu, cand am traversat un rau, am vazut o piatra. Una dintre pietrele mele a fost marele maestru Dem Radulescu, care m-a ajutat sa trec dincolo. O personalitate este cel care se sacrifica. Personalitatea nu are cariera, se arde, se martirizeaza. Cariera iti confera un adapost economic, te echivaleaza la nivel de pret. Poti vorbi de cariera imposturii si de <
Cum a reusit insa sa se impuna ca actor, sa isi castige publicul si sa creeze un nou teatru? Raspunsul, spune Dan Puric, sta in publicul si in poporul roman, care nu se compara cu nici un altul. "Peste tot in lume, spectacolele mele au fost primite cu un entuziasm fabulos. Publicul roman imi ofera insa acea recompensa divina ca, dintr-o tara distrusa, ies muguri de inteligenta, de sensibilitate si de iubire. Ce ii obliga pe spectatorii astia sa vina de ani de zile la Toujours l`Amour sa faca sala plina? Sau la Visul, acum, sau la Made in Romania? Am vreun contract cu ei? Publicul ma responsabilizeaza! Le sunt dator!"
"Nu exista o reteta comerciala a succesului", spune Dan Puric. Exista, in schimb, o comuniune magica cu publicul, care nu tine cont de bani sau de promovare. "Eu am reusit sa captez ceea ce dorea lumea si sa-i captivez atentia. Am reusit sa ascult inima publicului, si asta datorita darului de la bunul Dumnezeu si a muncii de laborator pe care am facut-o. Este o febra artistica in care cauti, ai esecuri, te intorci, incerci sa simti asteptarile publicului".
De ce are nevoie publicul?
"Eu spun ca publicul are nevoie de sensibilitate, de valoare, de normalitate. Daca stai de vorba cu un director de televiziune, iti va spune ca rating-ul este tot ceea ce conteaza! Violenta, adrenalina. Asta cred ei ca vrea publicul!", afirma revoltat actorul.
De ce a ramas fidel Teatrului National timp de 17 ani? Nimeni nu o explica mai bine ca insusi Dan Puric:
"Eu am ramas aici, dar, in primul rand, am facut teatru in teatru! In al doilea rand, unde as putea sa ma duc in alta parte, cand, daca joci ca independent, mori de foame? Cu statul, eu sunt intr-un regim de subzistenta. Sunt infeudat, eu sunt un iobag cultural. Pentru domnii de la Ministerul Culturii, eu, ca artist, sunt un iobag. Titlul de societar de onoare al teatrului nu este decat un aspect onorific:
"Tot muritor de foame se cheama ca esti!", spune Dan Puric.
In 1997, a debutat un proiect de pregatire a trupei de tineri actori cu care joaca, Asociatia Passe-Partout D.P. Acum sunt circa 40 de actori tineri pregatiti de Dan Puric, unii dintre ei deja confirmati. Pe cand o scoala proprie de actorie?
"Mi-as deschide o scoala de actorie, dar de unde bani? Asa ceva costa mult! Eu am muncit cu copiii astia pe gratis, am fost pentru ei piatra pe care au calcat!" Desi a cutreierat toate colturile lumii cu spectacole cum ar fi Toujours l`Amour, s-a intors mereu in Romania.
"In clipa in care am reusit sa plec in strainatate, in 1991, asupra Occidentului se revarsase deja o armata de emigranti, iar situatia devenise foarte dificila. In al doilea rand, exista ceva de care mi-am dat seama in timp: conditia unui artist este una marturisitoare, este legata de poporul sau, de suferinta. Eu respir prin propriul meu popor! Este un act de fidelitate a mea fata de public, nu fata de teatru! Unde iti probezi fidelitatea? La greu, nu la belsug! Tara asta este intr-un moment de criza si are nevoie fundamentala de valori. Ce sa fac? Sa ma duc si sa tin un discurs pe malul Senei? Sigur, nu trebuie condamnati oamenii care au plecat in perioada comunista, pentru ca atunci nu se mai putea. Dar acum trebuie luptat! Stat aici si luptat!", spune cu convingere si cu ochii aprinsi Dan Puric. "In teatru, le-am schimbat mentalitatea! Spectatorul meu de teatru, romanul, este unul dintre cei mai evoluati de pe suprafata pamantului. El a botezat teatrul acesta nou! Intai am fost la Saveni, la Calarasi, si dupa aceea am fost la Chicago, la Sydney, la Marsilia, la Melbourne, la Paris…", povesteste actorul roman.
In ceea ce priveste tipul de teatru nou pe care il face, Dan Puric spune ca ceea ce face el nu este pantomima pura.
"Fac un teatru total, care foloseste pantomima, dansul, step-ul, care sunt mijloace de transport al sentimentelor, al gandurilor… nu scopuri in sine. Scopul in sine este comunicarea sau, mai bine zis, comuniunea. Este un limbaj universal, dincolo de limitele lingvistice, de cultura, de ideologie; se sparg barierele. O privire spune mai mult decat un cuvant. Dumnezeu ne-a dat cuvintele ca sa ne ascundem gandurile, spunea Taleyrand. Ei bine, eu folosesc tacerea pentru a spune tot. Tacerea este un limbaj cu o gramatica aparte, nu este mutenie".
Isi descrie publicul astfel: "Un public deschis la minte, cu reactiile lui de inceput, cu reflexul tainei de a fi om! Sa vezi cum un om singur pe scena ii ajuta pe cei din sala sa isi refaca intimitatea! Sa vezi o sala de 1.500 de coreeni cum iti raspund la numerele gandite de tine la Saveni sau in tren la Urziceni… Sa ii vezi cum simt ceea ce le spui tu prin gesturi, prin mimica! Este vorba de taina fiintei umane!" Desi prefera sa interpreteze roluri de expresie, in noul tip de teatru pe care l-a impus, Dan Puric simte nostalgia rolurilor clasice. "Este ca si cum mi-ar fi dor sa ma duc la bunici la tara. Pentru mine, teatrul clasic este de o frumusete extraordinara, este o trasura cu doi cai, o caleasca!"
Teatrul pe care l-a creat Dan Puric a creat paradoxuri in gandire inainte de 1989. "Cand am facut Visul, Ceausescu daduse legea cu interzicerea avorturilor. Am creat un personaj, un fel de James Bond, care ii termina pe toti. Cunoaste o fata, se indragosteste de ea si ii face opt copii. Vine Securitatea si-mi zice: <
Nu a ocolit nici pelicula de film. A obtinut si premii pentru rolul principal dintr-o coproductie romano-sarba, Tinerete franta. Ultimul rol a fost in filmul lui Sergiu Nicolaescu, Orient Express. Spune insa ca, in acest moment, in Romania, nu se poate juca film in mod performant. Dorinta lui, ca a oricarui creator de arta, este sa faca un film propriu. "Vreau sa fac un film mut! O sa il fac, dar deocamdata nu am fonduri. Este un film despre capacitatea omului de a iubi, despre sufletul inca nemarturisit al omului contemporan", povesteste Dan Puric.
In timpul liber, o ocupatie straveche il tine pe Dan Puric tot in tacere: pescuieste. Prinde pestii si ii elibereaza imediat. "Nu imi place sa ii vad cum se zbat in punga si se uita asa la mine, ca romanii in emigratie. Imi starnesc o mila fantastica. Am devenit panteist… si mi se pare ca pestii astia seamana cu mine", spune Dan Puric, mimand privirea unui peste captiv. Cum e si firesc, tot in tacere se desfasoara si clipele in care citeste. Il pasioneaza cartile de memorialistica – puscariile de la canal, partizanii romani – tot ceea ce inseamna istoria ascunsa a poporului roman. "Imi da un sentiment de forta colosala sa citesc despre oamenii puternici care au supravietuit in tara asta", explica el.
Dan Puric "vede" in permanenta o piesa de teatru in lumea care il inconjoara. "Poporul roman ma izbeste zilnic, ma doare… cand vad lumea pe strada cum mananca, cum se imbraca, cum stau aplecati in metrou, e dureros! Sunt stresati, sunt obositi… si, cand ma uit la ei, ma vad pe mine. Asta este ceea ce transmit eu". Momentan, produce, cu trupa lui de teatru, "Don Quijote". "Intre Don Quijote si Sancho Panza este urmatoarea diferenta: Sancho Panza vede realitatea si e plin de griji, Don Quijote vede adevarul si lupta! Una este sa vezi adevarul acestui popor si alta este sa vezi realitatea acestui popor! Faptul ca se afla la limita gradului de subzistenta, ca valoarea e pe cale de disparitie, nu inseamna ca romanii nu sunt un popor tainic, cu resurse infinite de sensibilitate".
Este Dan Puric un Don Quijote?
"De mai bine de o ora stai de vorba cu el! Toti suntem in taina Don Quijote, dar pe strada devenim Sancho! Tinem cu dintii de rolurile pe care ni le-a dat societatea si uitam ce ne-a dat Dumnezeu. Eu sunt in primul rand OM si abia dupa aceea, actor la Teatrul National!"
Dan Puric
- S-a nascut la 12 februarie 1959, la Buzau si a copilarit la Nehoiu.
- In 1978, a absolvit Liceul de Arte "Nicolae Tonitza" din Bucuresti, iar in 1985, Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, clasa prof. Dem Radulescu.
- In perioada 1985-1988, a jucat la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botosani.
- Din 1988 si pana in prezent, este actor la Teatrul National "I.L.Caragiale" din Bucuresti.
- Este societar al Teatrului National din anul 2001.
- A obtinut in anul 1996 Premiul Institutului International de Arta de la Chicago.
- In 2003, a primit Premiul National Roman UNESCO pentru Dezvoltare Culturala si Premiul UNITER pentru "performanta in teatrul non-verbal".
- A castigat Premiul Golden Arena la Festivalul International de film de la Pola – Iugoslavia, pentru rolul principal din filmul Tinerete franta, o coproductie romano-sarba.
- A regizat si a jucat in: Secvente – spectacol de pantomima si dans la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botosani, Pantomimia la Teatrul National Bucuresti, Toujours l’amour la Teatrul National Bucuresti, Costumele la Teatrul "C. I. Nottara" Bucuresti, Made in Romania la Centrul Cultural European, Visul – Raiffeisen Art Proiect si Hic sunt Leones la Teatrul National Bucuresti.
- A avut roluri principale in piese clasice: Urmuz, Branzovenescu, Arlechino, Revizorul, Rica Venturiano, Dandanache.