Cum ati ajuns cercetator?
Cum ati ajuns cercetator?
Traseul meu profesional urmeaza acelasi traseu firesc si totodata paradoxal pe care il parcurge orice pasiune cu care „convietuiesti” de-a lungul intregii existente. Absolvisem Automatica si m-am angajat intr-o agentie de publicitate, unde am ajuns in departamentul media. Nu prea stiam ce se intampla de fapt in domeniu insa, la vremea respectiva, nu era foarte multa lume care sa stie. Intamplarea a facut sa fiu atrasa cel mai mult de softul de date de audienta „T”, despre care se poate spune ca era de-a dreptul primitiv. Cu toate astea, am incercat sa scot ce-i mai bun din el si sa invat tot mai multe lucruri despre cercetarea de media, ca mai apoi sa ma extind la cercetarea profilului de consumator.
Care sunt pasii pe care trebuie sa ii parcurga cineva ca sa ajunga cercetator?
Din cunostintele mele, exista cursuri postuniversitare care te pregatesc pentru aceasta profesie. De cele mai multe ori insa, contactul direct cu acest domeniu, anii de experienta, training-urile succesive sunt acelea care te formeaza in Romania pentru a deveni cercetator.
De asemenea, este important sa precizez ca un cercetator (cel putin in media) – oricare ar fi fost calea formarii sale profesionale – nu este un simplu utilizator de soft, ci o persoana care trebuie sa aiba capacitatea de a analiza toate informatiile cu care ajunge in contact si a le da un sens.
Vehiculati volume uriase de date, ca cercetator. De ce natura sunt ele? Si, mai ales, de unde va parvin?
Exista mai multe tipuri de date cu care un cercetator vine in contact. In primul rand, este vorba de cele care provin din studiile sindicalizate (informatii publice, in sensul ca au acces la ele toti jucatorii din piata care au platit pentru ele). De asemenea, fiecare agentie de publicitate are instrumentele ei interne de cercetare, pe care le-a dezvoltat „in-house” si care o ajuta sa isi extraga datele necesare. O a treia categorie de informatii sunt acelea obtinute prin intermediul studiilor personalizate, care se comanda pentru un anumit proiect sau client si care se realizeaza de catre institutele de cercetare.
As mai adauga o a patra categorie de informatii, care sunt, poate, unele dintre cele mai pretioase pentru un cercetator: datele pe care i le ofera experienta proprie. Un bun cercetator stie ca in spatele unor cifre se afla oameni in carne si oase.
Ce caracteristici sunt esentiale pentru un job in domeniul cercetarii?
Ordinea enumerarii pe care urmeaza sa o fac nu reflecta o importanta aparte a unor calitati in comparatie cu altele. Toate sunt esentiale, pentru ca este vorba de o profesie complexa care iti solicita atat calitatile de statistician, cat si pe cele de fin psiholog. Prin urmare, este esential ca un cercetator sa fie curios – nu exista niciodata prea multe „de ce-uri” -, sa aiba foarte multa rabdare – fara rabdare, munca de analiza ar fi din start compromisa – si capacitate analitica. Ma gandesc aici in special la calitatea unui profesionist din acest domeniu de a face conexiuni intre informatii (chiar din domenii diferite), fenomene etc.
Cum prinde contur profilul unui consumator?
Se obisnuieste uneori ca cercetatorii sa se ocupe fie de studii cantitative, fie de studii calitative. Exista si situatii in care un cercetator se ocupa de ambele perspective, asa cum se intampla si in cazul meu. Este o formula complexa care iti permite o privire de ansamblu, fidela asupra realitatii pe care o studiezi.
Foarte pe scurt explicand, profilul unui consumator se construieste pornind de la datele socio-demografice care exista despre o anumita categorie si se studiaza stilul de viata, obiceiurile de consum, atat in ceea ce priveste marcile (brand-urile), cat si in ceea ce priveste consumul de media (ce programe TV urmaresc consumatorii, ce reviste citesc etc.). „Consumatorul” este cuvantul de ordine in aceasta profesie.
De unde vin satisfactiile cele mai mari?
Se poate spune ca rezultatele cercetarii sunt fundamentul pentru toate activitatile care au loc intr-o agentie de publicitate. Este punctul de plecare care valideaza toate rezultatele proiectelor care se desfasoara. Chiar daca departamentul de cercetare nu este vedeta atunci cand se castiga un client, satisfactia este foarte mare cand stii ca ai contribuit la succesul final cu informatii valoroase.
Satisfactiile vin cand reusesti sa surprinzi un „insight”, sa gasesti o informatie pe care stii ca nu a mai descoperit-o nimeni.
Laura Dobre
Studii:
- 1989-1995, Facultatea de Automatica – Bucuresti;
- 1997, Seminar Cercetare Media – GFK Bruxelles;
- 1996, Cursuri de abilitati de prezentare si time management – D 'Arcy Bucuresti.
Experienta profesionala:
-
1995-1998, Media Research Analyst la
D 'ARCY Bucuresti (DMB&B); - 1998-2000, Research Director la D 'ARCY Bucuresti (DMB&B);
-
2000-2002, Research Director la B.V.McCANN – ERICKSON
ADVERTISING Bucuresti; - ianuarie 2002- iulie 2003, Brand Engage Manager Europe, Middle East &Africa la UNIVERSAL McCANN/McCANN – ERICKSON EMEA (London);
- din iulie 2003, Research Director la MindShare, Ogilvy.