Cultura, cel mai bun ambasador al României

Cum ați defini instituția președintelui Institutului Cultural Român ca profesie? Care sunt caracteristicile de bază și ce s-a schimbat cu timpul, ce ați schimbat până acum și vă propuneți să schimbați?
Eu o văd mai degrabă ca pe o vocație. Oricât de mult te-ai pregăti profesional pentru ea – desigur, aici e o mare discuție despre cine ar fi sau nu îndreptățit să aspire la această poziție – realitatea îți va arăta că nu știi, și nimeni nu poate ști toate detaliile (manageriale, legislative, de relații interumane, de mentalități uneori surprinzător de diferite ale partenerilor culturali din țările în care avem filiale). Nu există o facultate sau un curs pe care să-l urmezi pentru a te califica pentru acest job. Cu cât cariera ta precedentă a fost mai bogată, cu atât e mai puțin probabil să poți fi luat prin surprindere de numeroasele provocări pe care le oferă această funcție. Este o poziție privilegiată – nu din punct de vedere financiar sau al altor avantaje materiale, așa cum mulți ar putea crede –, ci pentru că îți oferă ocazia să pui în practică ceea ce ai gândit și ai dorit întotdeauna să fie făcut. Poți pune în practică un asemenea plan doar alături de o echipă competentă, pe care trebuie să o convingi că direcția pe care o propui este corectă. Că merită să fie urmată. Îmi este greu să spun cât am schimbat – nu este deloc o preocupare personală –, dar îmi dedic fiecare zi unui scop simplu. Acela de a îndrepta activitatea ICR în direcția corectă. Mă interesează ca lucrurile să fie funcționale, fluente, coerente și ca, pe măsură ce sunt finalizate, să poarte amprenta specifică lucrului bine făcut. Adică să fie urmate și de alții, să devină reguli de bune practici.

Activitatea ICR a fost mai degrabă asociată până acum cu serate muzicale, recitări de poezie, lucruri oarecum mai anoste și desuete. Cum vreți să schimbați această percepție?
Cultura este atât de importantă pentru că este relevantă și rezistă trecerii timpului. Rolul ei tinde să fie tot mai mare, inclusiv în definirea imaginii de țară, tocmai pentru că are cel puțin un ingredient care este greu de găsit în alte domenii: oferă suficient oxigen pentru oricine vrea să respire în interiorul ei. Ce vreau să spun este că o serată sau un recital de poezie poate fi uneori lucrul cel mai potrivit de făcut. Alteori, experimentul, noutatea, curajul de a propune subiecte sau artiști care nu au fost încă testați sau confirmați de piață pot reprezenta opțiunile care trebuie asumate, cu riscurile care decurg. Văd un echilibru care ar trebui păstrat. Nimic prea mult. Dar nu am nicio ezitare în a-i promova pe tineri, noutatea, neconvenționalul, ineditul. Criteriul fundamental este cel al valorii, chiar dacă aceasta pare, uneori, mai dificil de cântărit cu precizie de ceasornicar. Timpul este singurul care cerne valorile, iar Institutul Cultural Român încearcă să le ofere scena pe care să se manifeste.

Nu e uşor să o iei de la capăt când ai ajuns la un nivel de notorietate internaţională

Ce ne puteți spune despre președinta ICR Liliana Țuroiu?
Președinta Liliana Țuroiu nu prea mai lasă loc omului Liliana Țuroiu. Nu e vorba doar despre faptul că am pus punct activității personale – era un lucru firesc, de altfel nici nu aș mai fi avut timpul necesar pentru asta –, dar programul fiecărei zilei este, de fiecare dată, mai încărcat la finalul ei decât părea dimineața. Cultura înseamnă prezență, înseamnă dialog și atitudine, iar lucrurile acestea nu se pot rezolva doar la telefon sau prin e-mail. Artiștii trebuie văzuți în mediul lor, acolo unde își desfășoară spectacolul de idei. Asta presupune drumuri mai lungi sau mai scurte, blocaje în trafic sau schimbări de avioane în miez de noapte. Înseamnă un om deschis, comunicativ, care vrea să cunoască pentru a putea oferi. Să știți că atitudinea pe care o prefer nu este aceea de a selecta din ceea ce ni se oferă, ci de a-i căuta pe cei mai buni artiști și a-i convinge să fie alături de noi sau cu ajutorul nostru să fie prezenți pe marile scene/săli/librării/simeze din întreaga lume. Cultura nu este și nu poate fi o farmacie, este o lume dinamică, în continuă devenire și cine vrea să se pună în slujba ei trebuie să o cunoască din interior.

Dar despre liderul Liliana Țuroiu? Care sunt principalele sale calități?
Adevărata personalitate a unui om iese la iveală în situațiile complexe. Din momentul în care am acceptat onoranta funcție de președinte ICR, m-am angajat cu toată responsabilitatea în problemele curente ale instituției. Poate că una dintre aceste calități este de a nu face mare caz despre această demnitate. Mi-ar plăcea să cred că, atunci când va trece suficient timp, ideile mele și ale echipei vor produce rezultate incontestabile și relevante pentru a fi remarcate de oricine.

Dar despre brandul Liliana Țuroiu, în afara acestei profesii?
Dacă am reușit să fiu percepută ca brand nu poate decât să mă bucure, este un statut la care mulți creatori aspiră. Această pauză în activitatea mea profesională a venit într-un moment în care aveam evenimente stabilite pe mai multe luni înainte și parteneri din străinătate care îmi solicitaseră colaborarea.

Care a fost motivul pentru care ați făcut acest viraj dinspre antreprenoriat și carieră universitară la UNARTE înspre conducerea unei instituții publice de interes național?
Eu am văzut această schimbare ca pe o șansă pe care un creator tânăr, femeie (până acum această funcție a fost ocupată doar de bărbați) o are pentru a imprima o dinamică nouă unei instituții care a demonstrat adesea că este principalul promotor al culturii noastre în străinătate. Experiența în antreprenoriat mi se pare importantă (cum ai putea gestiona bine banul public dacă nu ai demonstrat că ești capabil să-l gestionezi pe cel privat), iar cariera universitară aș spune că este aproape obligatorie, pentru că puțin spirit didactic și talent pedagogic pot fi foarte utile pentru a mobiliza rapid echipe de oameni cu personalități foarte puternice, cu opinii și opțiuni personale, adesea foarte subiective. Nu există o formulă magică pe care să o poți scoate din mânecă pentru a avea succes, ci un complex de împrejurări pe care trebuie să le faci posibile, în calitate de manager. Ești obligat să ai perspectiva clară a lucrurilor, să vezi finalitatea lor, pentru a-i motiva pe cei din jurul tău să te urmeze.

Cât de greu a fost să luați această decizie? Practic, e un turning point major în activitatea dumneavoastră profesională.
Nu am stat să cuantific cât de ușor sau de greu mi-a fost sau îmi este. Nu fac asemenea calcule din principiu. M-am întrebat dacă pot duce la bun sfârșit o asemenea muncă, în condițiile specifice date. Sunt nevoită să mă repet, tocmai pentru că știu cum se văd, uneori, lucrurile din afară. Nu există un alt privilegiu decât acela de a contribui, alături de echipă, la o cât mai bună promovare a României, prin intermediul unuia dintre lucrurile cele mai consistente: cultura. Pentru mine, o asemenea oportunitate merită oricâte eforturi sau sacrificii.

ICR este o autostradă cu multe benzi de mare viteză pe care circulă cultura română spre întreaga lume

Sunteți antreprenor, cu o activitate constantă de peste 20 de ani în industria modei, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte din București, președinte al ICR. Unde vă regăsiți cel mai mult în aceste trei fațete diferite?
De fiecare dată mă regăsesc cel mai bine – aș spune chiar exclusiv (pentru că îmi place să mă implic în totalitate în ceea ce fac) – în activitatea pentru care am optat în momentul respectiv. Nu pot și nu vreau să aleg, pentru că fiecare dintre opțiunile enumerate mă reprezintă la fel de bine.

Cum a influențat această decizie de schimbare viața de familie?
Decizia am luat-o de comun acord cu familia, analizând implicațiile. Efectele ni le asumăm, acum, tot ca familie. Orice nouă acțiune pe care o facem cere timp și, drept urmare, acest timp trebuie luat de undeva, fiindcă oricât ne-am dori și oricâtă capacitate de muncă am avea, ziua tot 24 de ore are. Eu mă străduiesc să îmbin armonios cariera cu viața de familie, dar, recunosc, parte din timpul pe care trebuie să îl realoc provine și din timpul familiei. Nu doar pentru că volumul de muncă la Institut este foarte mare, dar și pentru că presupune foarte multe deplasări, fie în țară, fie în străinătate. Încerc să suplinesc această absență printr-un timp de calitate oferit celor dragi. Adică, atunci când suntem împreună, fac în așa fel încât să avem momente care aparțin totalmente familiei.

Dacă ați fi mentorul unui tânăr care aspiră la un astfel de statut profesional, ce l-ați învăța, cum
l-ați ghida?
L-aș sfătui să facă tot ce poate pentru a reuși în cariera (sau pasiunea) pe care și-a ales-o și care îl reprezintă. Dacă undeva, în drumul lui spre succesul dorit, se intersectează cu astfel de oportunități – și asta se întâmplă de cele mai multe ori –, atunci primește și confirmarea că și-a ales drumul corect și că a muncit îndeajuns de mult ca să merite ceea ce i se oferă.

Care au fost cele mai frumoase și împlinite momente ale activității dvs. de până acum la ICR?
Îmi cereți să determin un lucru imposibil de cântărit. Să aleg din sute de evenimente foarte diferite, unele cu totul speciale, un singur moment… ar fi nedrept. Cred că frumos este tocmai acest lucru, de a fi mereu nu doar martor, ci şi participant activ la evenimente despre care publicul şi media vorbesc, scriu, au opinii, la care se raportează sau, în cazul cel mai fericit, care devin repere şi marchează definitiv istoria culturală. Facem multe evenimente notabile, relevante, care pun cărămidă cu cărămidă pentru a face mai cunoscută ceea ce numim cu toții cultura română, indiferent în ce colț al lumii s-ar manifesta ea.
Tocmai am revenit în ţară după fulminantul succes al spectacolului „Oedipe“ de George Enescu, condus de maestrul Vladimir Jurowski, care a deschis noul sezon London Philharmonic Orchestra în celebra Royal Festival Hall din Londra. După ce a deschis Festivalul George Enescu la Bucureşti, „Oedipe“ se cântă acum la Londra, geniul enescian fiind unul dintre ambasadorii cei mai aplaudați ai culturii românești.
Nu e prima dată când opera lui Enescu răsună în Capitala Marii Britanii. În 2016, „Oedipe“ a fost prezentată la Opera Regală Covent Garden, cu sprijinul ICR, și a fost extraordinar de bine primită. Suntem bucuroşi să revenim cu opera lui Enescu la Londra, de această dată, la Royal Festival Hall. Mulţumesc partenerului nostru constant şi strategic, Festivalul George Enescu, și apreciez prezenţa la Londra a Corului Filarmonicii George Enescu, condus de maestrul Iosif Ion Prunner, şi a Corului de Copii Radio. Sunt fericită că muzica lui Enescu a revenit acolo unde trebuie să fie: în programul marilor instituţii muzicale.

Dar momentele cele mai dificile?
Aici lucrurile sunt mai simple… De exemplu, nu este deloc ușor să-i convingi pe cei mai buni oameni să se alăture echipei ICR (poate că nivelul scăzut de salarizare este un impediment), nu este mereu simplu să aduni bugetele necesare unor proiecte mari, nu este ușor să convingi parteneri din străinătate că da, ești serios, ai tipul de relevanță și de angajament pe care îl au și ei…

Sunteți o prezență feminină de o eleganță și o distincție aparte. Cât sunt înnăscute și cât sunt exersate prin prisma profesiei? Care este eticheta vestimentară pentru o astfel de funcție?
Eticheta vestimentară este la fel de variată precum formele de manifestare ale culturii. Încerc să țin cont de asta în măsura în care timpul îmi permite.

Cum se vede România din interiorul Institutului Cultural Român? Prin ochii dumneavoastră, dar și cei ai conaționalilor? Ce aduceți nou ca abordare?
Prin ochelarii culturali văd în România un proces foarte dinamic, foarte divers, inedit în multe aspecte. Este un organism viu, în care încă se pot armoniza și, adesea, pot fuziona spectaculos și funcțional, tradiționalul autentic și modernul absolut. România are ce arăta lumii, fără să vreau să fac din această afirmație mai mult decât este. Dovada cea mai de necontestat este că foarte mulți dintre artiștii noștri s-au integrat și colaborează direct cu instituții majore din orice capitală culturală a lumii. Ei sunt expresia autentică a afirmației mele de mai înainte. Mi-aș dori să vedeți ICR-ul ca fiind principalul catalizator al schimburilor culturale, ca fiind o autostradă cu multe benzi de mare viteză pe care circulă cultura română spre întreaga lume.

Sunteți o persoană foarte ocupată, mai ales în această perioadă. Cum reușiți să mențineți echilibrul viață personală − viață profesională?
Nu-i ușor, dar nu-i nici imposibil! Nu sunt nici prima, nici ultima și nici singura persoană care se întâlnește cu această dilemă: viață profesională versus viață de familie. Singurul lucru la care țin foarte mult este să am și viață profesională, și viață personală. Și am. Și mai vreau să reușesc, pe mai departe, să-mi țin viața privată, familia, la acest statut: de viață personală, adică nu în atenția publicului.

Articol preluat din numărul 241/octombrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici