Cristia Maksutovici: „Daca inteligenta vi se pare scumpa, incercati ignoranta!”

noiembrie 19, 2018 20:56

februarie 11, 2004 00:00 ▪ de Rodica Nicolae

Cristia Maksutovici s-a nascut intr-o familie etnic mixta, de culturi, mentalitati si religii diferite, unde a invatat ce inseamna toleranta. A facut o pasiune din personalitatea si scriitura Dorei D'Istria, numele literar al printesei romane de origine albaneza, Elena Ghica. Viseaza in engleza, vorbeste repede, fara sa-si scape o clipa interlocutorul din ochi si isi recunoaste un singur defect - curiozitatea, pe care l-a transformat in avantaj de business.

Citindu-va biografia, mi-au atras atentia conexiunile dumneavoastra cu istoria si cultura albaneza si de aceea, va rog sa-mi explicati legatura cu acest spatiu. Bunicul meu, albanez din zona Macedonia, din fosta Iugoslavie, a emigrat in Romania si de acolo vine pasiunea mea pentru spatiul balcanic. El a venit aici in perioada interbelica, cand Romania era o tara de emigratie, o tara foarte deschisa, un model de toleranta.

Apartenenta la o alta cultura v-a atras catre limbile straine?

Nu neaparat. Toata cariera si toate alegerile mele par a fi facute in salturi, desi consider ca nu e nimic intamplator. Am facut scoala de arte, in paralel cu scoala obisnuita, dar am renuntat la limbajul culorilor pentru limbajul in sine. Limbile straine le-am ales din pasiune si cred ca te poti considera cunoscator, abia atunci cand incepi sa gandesti sau sa visezi in limba respectiva..

La sfarsitul studiilor limbilor straine, de ce v-ati gandit sa continuati sa invatati?

Pentru ca vroiam sa inteleg ce s-a intamplat cu noi ca popor in contextul relatiilor internationale. Astfel, la SNSPA, am avut privilegiul de a avea o serie de profesori, nume mari, cunoscute chiar daca unele controversate, precum: Mircea Malita – un profesor deosebit, Vasile Secares – decanul nostru, Mircea Cosa, Eugen Dijmarescu, Adrian Nastase, Ioan Mircea Pascu, Cornel Codita si mai ales conducatorul lucrarii mele de absolvire: cunoscutul balcanolog, Nicolae Ciachir.

Ati facut un stagiu de doua luni la Consiliul Europei si ati revenit acasa. Cum ati ajuns in EximBank?

La cocktail-ul de absolvire a generatiei mele "Nicolae Titulescu", decanul facultatii noastre, care era vicepresedinte la Exim Bank in acea vreme, mi-a facut propunerea de a lucra la banca. Stia ca terminasem facultatea de limbi straine, ca-mi luasem masteratul in relatii internationale si un vorbitor cu cunostinte economice ar fi fost optiunea potrivita pentru banca. Mi s-a parut o provocare. Stiam ca am foarte multe de invatat, stiam ca in afara programului obisnuit de lucru, va trebui sa muncesc mult acasa pentru a fi competitiva.

V-a speriat perspectiva de a lucra intr-un domeniu in care mai aveati multe de invatat?

Cuvantul corect nu este "m-a speriat", pentru ca toata viata mi-a placut sa fiu in competitie cu mine insami. M-a tentat banca. Si daca as fi stiut ce urmeaza, cu siguranta as fi zis "da". La inceput, am fost mai reticenta. Atu-ul meu consta in cunoasterea mai multor limbi straine, dar pentru acest interviu, am fost nevoita sa invat si notiuni de economie. Consider ca primul lucru pe care trebuie sa-l inveti este limbajul, iar eu apelez la dictionar, la termenii de baza. Odata ce stapanesti limbajul, odata ce ai lucrurile clare in minte, nu te poti face de ras.

Cum a fost experienta din banca?

Cea mai incitanta misiune a mea era evaluarea activitatii consultantilor, pe care o raportam ambasadei Olandei. Datorita acestui fapt, faceam parte din echipa de consultanta. Trebuia sa inteleg ce se intampla cu munca fiecaruia. Cred ca fiecare responsabilitate pe care am avut-o, am castigat-o. Adica, mi-am creat-o. Ai ceea ce negociezi, nu ceea ce meriti. Faceam ceea ce imi placea, intotdeauna am facut asa. Si asta a fost marele noroc al vietii mele.

Nu v-ati intalnit cu nici o misiune ingrata?

Am avut si misiuni ingrate, de exemplu, in momentul in care am lucrat in marketing. Le numeam in gluma "sheety work". Desi toata lumea vede mar- keting-ul ca un job ce presupune campanii, strategii gandite frumos, spoturi puse la momentul potrivit, cu mesajul potrivit, in realitate, 90 la suta din job inseamna organizare, monitorizare, dosare, fise. Atunci a trebuit sa fac bugete, iar eu nu sunt un om al cifrelor. Nu m-am simtit foarte confortabil in munca asta, dar am incercat sa-i descopar farmecul. Cand sunt nevoita sa fac un job urat, inventez un joc cu mine insami.

Dupa apropierea de resurse umane din EximBank, urmeaza o perioada in care v-ati departat putin de acest domeniu.

Este adevarat, am lucrat ca jurnalist la Ambasada Africii de Sud. A fost, de fapt, incercarea mea de a lucra in domeniul pe care l-am studiat. Cand am plecat de la ambasada, unul dintre colegi mi-a spus un lucru pe care n-am sa-l uit niciodata: "Cristia, ma asteptam sa pleci, pentru ca nu poti tine niciodata un pur-sange in hamuri". Nu vreau sa spun ca nu sunt mandra de munca la ambasada, dar ceea ce am invatat mai mult acolo a fost deschiderea catre lumea fascinanta a Africii de Sud. Nu am ajuns s-o vizitez, desi propunerea de a ma duce a fost insistenta. Ca sa fac asta trebuia sa semnez un contract de cinci ani. Pentru mine, planificarea pe cinci ani e foarte greu de realizat si m-am speriat. Cinci ani intr-o munca disciplinata, cu proceduri stricte, in care cu foarte mare greutate poti sa-ti construiesti job-ul si stilul propriu. Asa ca am aplicat pentru un job de management assistant intr-o companie de distributie de bunuri de larg consum. Cu aceasta ocazie, am invatat o lectie frumoasa de resurse umane. La o saptamana de la interviu, am fost anuntata ca am fost admisa, dar nu pe postul acela. Prima mea sarcina a fost: "Invarte-te un pic pe aici sa vezi ce ai putea face!".

Multi si-ar dori o asemenea incredere…

Da, dar cati manageri ar avea curajul sa ofere aceasta incredere angajatilor? Asa s-a nascut departamentul de marketing al RomWest Euro. Marketing-ul presupunea si activitate de resurse umane. Pentru mine a fost o evolutie extraordinara. Cat am lucrat pentru RomWest Euro nu am avut nici buget, nici o directie, deci trebuia sa fii foarte creativ pentru a putea face mar- keting. Nu spun ca am reinventat roata, dar ceea ce faceam era determinat de evolutiile de piata. Am invatat ca fiecare dintre noi poate sa fie creativ. A fost pionierat, dar m-a apropiat foarte mult de realitate. Si cred ca invitatia ASEBUSS-ului de a tine cursuri era, de fapt, confirmarea ca am inteles corect lectia realitatii din piata.

Financiar, nu ati avut de pierdut la trecerea de la RomWest la postul de trainer in ASEBUSS?

Ba da! Dar numai financiar. Nu spun ca nu vreau sa fac bani, dar eu am trait dupa principiul "sa-ti placa ceea ce faci, ca banii vor veni". Cand am plecat din ambasada la RomWest, am plecat pe un post care nu avea nume. Am pierdut bani, plecam la 50 la suta mai putin.

Experienta de la ASEBUSS, care a durat un an de zile, v-a dat siguranta ca va puteti descurca si singura?

O perioada destul de indelungata am mers in paralel: imi faceam munca in RomWest Euro si tineam si cursuri la ASEBUSS, sambata si duminica. A fost etapa mea de dezvoltare ca trainer, perioada mea de practica. As mai fi lucrat mult cu ASEBUSS-ul, in paralel. Dar nu poti cere de la tine mai mult decat poti duce. Asa ca am renuntat la marketing, pentru ceva care mi-a placut mai mult. Curajul de a merge ca independent s-a datorat celor care credeau in mine: familie, colaboratori, colegi, parteneri de afaceri, clienti. Ei m-au sustinut.

De unde ati avut resursele financiare sa va deschideti propria firma?

Firma mea e facuta din foarte mult entuziasm, principiu pe care a si functionat. Si acesta este molipsitor. Cand lucram in banca, am invatat o lege: daca vrei sa fii tu insati, trebuie sa poti spune oricarui angajator "fuck off". Pentru asta, asi- gura-te ca ai finante 6 luni pentru un trai decent. In ciuda faptului ca sunt o pasionala, un om care consuma energie si care pare dezordonat si neatent, am avut intotdeauna o sursa de stabilitate. Si acum, ca sa pot sta linistita si sa fiu suficient de puternica in negociere, ma asigur ca firma mea are cel putin 6 luni de autonomie. Cand nu ai asigurarea asta si faci primul compromis, le vei face si pe urmatoarele. Impacarea cu tine e cea mai importanta ca sa poti sa faci un job de calitate. Va spun cinstit ca as putea sa fac curatenie in casele oamenilor cu aceeasi pasiune, atata timp cat as fi mandra de ceea ce fac. Cat timp as fi sigura ca o fac in mod profesionist.

E vreun job care nu ar indeplini conditia asta?

Nu m-am gandit niciodata. Dar as face orice activitate care nu mi-ar incalca principiile, cum sunt respectul pentru om, pentru orice fiinta vie. N-as fi putut fi hingher, de exemplu. Sunt prea putine meserii pe care nu le-as putea face cu pasiune.

Ce cautati la un om pe care vreti sa-l angajati in firma?

Experienta practica, entuziasm, simt al umorului, loialitate, incredere. Fiecare dintre noi avem nevoie de o perioada de maturitate si expunere la activitatea practica. Poate ca asta este si motivul pentru care AxA se incapataneaza sa faca numai cursuri adaptate, dedicate. Trebuie sa intelegi si sa te adaptezi culturii din organizatia clientului. Noi avem obiceiul de a spune: "Daca inteligenta vi se pare scumpa, incercati ignoranta!".

Ce proiecte imediate aveti in materie de scris?

Raman consecventa pasiunilor mele. Mi-as dori sa dezvolt documentarea pe care am inceput-o despre Dora D’Istria, am fost deja la Sankt Petersburg si intentionez sa merg din nou la Florenta, unde se afla vila D’Istria. Mi-as dori sa aduc o alta lumina, in special asupra scrierilor Elenei Ghica. Sunt convinsa ca scrierile mele nu sunt pentru marea masa a cititorilor. Dar cred ca in tot acest tumult al trairii pe care l-am ales avem nevoie de poezie, de romantism si de incredere in oameni, in miracole.