Cred în România!
Este punctul de vedere al omului şi al managerului de top care, ajuns la o vârstă frumoasă de 40 de ani, a înţeles ce înseamnă să evoluezi încontinuu. „Un bărbat la vârsta şi maturitatea mea se schimbă mult, devine mai înţelept şi se uită mai mult la el. Se descoperă şi caută să înţeleagă ce pasiuni are, dar, mai ales, îşi dă seama că are de împărtăşit din experienţa lui, din ceea ce a acumulat.”
Şi iată cum subiectul cald, antreprenoriatul social, apare în discuţie. Este un punct important aflat pe lista de pasiuni a lui Mihai Marcu, după prima, cei doi copii, şi a doua, navigaţia. Antreprenoriatul social este componenta constantă a vieţii de zi cu zi a lui Mihai Marcu: „Tot ce fac la Romanian Business Leaders îmi întăreşte opinia că sunt în locul potrivit, locul unde oamenii ştiu să give it back”. Mesajul său este că trebuie să privim mai atent: sunt atât de mulţi oameni în România, lideri modeşti, care muncesc 8, 10 , 12 ore la jobul lor şi reuşesc să-şi smulgă două ore, la o săptămână, la o lună, nu contează, putând să ajungă într-o sală, în faţa unor tineri cărora le dau înapoi ceva din ceea ce au dobândit. Şi nu vorbim despre bani, ci despre timp şi despre valoarea adăugată pe care o aduc cu ei.
„Avem deci români extrem de valoroşi, care oricând pot fi consideraţi lideri”, spune Mihai. Nu îi poate numi pe toţi, pentru că, odată cu deplasările tematice ale Romanian Business Leaders prin ţară, lista se tot completează. „La început nu am crezut. Am pornit sceptici în acest proiect. Dar am găsit sute de lideri autentici de business. Nu vorbim despre latifundiari sau oameni care au primit de-a gata ceva… Sunt oameni care au pornit de jos, s-au zbătut şi au tras învăţăminte. Acum vor să facă ceva pentru România şi oamenii ei, pentru tot ce înseamnă progres adevărat”, spune Mihai Marcu.
O definiţie a performanţei ar include, în concepţia lui Mihai Marcu, „să termini ceea ce începi, să nu laşi lucruri nefăcute odată ce ţi-ai propus. Dar şi să lucrezi cot la cot cu echipa şi să o înţelegi”. Şi nu în ultimul rând, pentru a face performanţă, un manager şi un antreprenor trebuie să-şi asume şi eşecul: „Încă nu avem spiritul Sillicon Valley! Asumaţi- vă riscul, asumaţi-vă eşecul şi veţi progresa. Odată scăpaţi de şabloane, treceţi la acţiune şi nu vă feriţi de o cădere, e ceva de învăţat şi din ea!”
Articol preluat din Revista Cariere de septembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici