Cine e Roxana Mărăcineanu, noul ministru al Sportului din Franţa
Roxana Mărăcineanu a fost numită în funcţia de ministru al Sportului în Franţa de către preşedintele Emmanuel Macron. Născută în România comunistă, familia sa a emigrat în Hexagon pe când ea avea nouă ani. Este o sportivă medaliată la multe competiţii importante şi a cucerit pentru prima dată în istoria nataţiei franceze titlul de campioană mondială. Vorbește cinci limbi străine și este mama a trei copii. Este căsătorită cu jurnalistul Franck Ballanger. Din 2010 a început ascensiunea în politică.
Cnews.fr şi Les Echos scriu despre Roxana Mărăcineanu şi traseul de la înotătoare de performanţă în funcţia de ministru al Sportului în Franţa.
De la Bucureşti în Franţa
Roxana Mărăcineanu s-a născut în Bucureşti, pe 7 mai 1975, în vremea comunismului. Ea a părăsit ţara natală în 1984, împreună cu familia sa, cerând azil politic după sosirea în Marsilia. De acolo, au luat drumul Parisului; au dormit în maşină şi s-au spălat în fântânile publice. Atunci a realizat că a fost o călătorie doar dus şi că nu se va mai întoarce prea curând în România. Apoi, s-a stabilit împreună familia sa în Riec-sur-Belon, care devenise un centru pentru refugiaţi, moment în care Roxana a prins drag de limbile străine: acum ştie cinci.
Are dublă cetăţenie, română şi franceză, iar toată această experienţă a determinat-o să facă o schimbare în modul în care Franţa tratează imigranţii: „Franţa poate fi mult mai primitoare”, susţinea aceasta în decembrie 2017. „Când am fost să îmi iau permisul auto şi i-am văzut pe acei oameni stând la nişte cozi infernale, m-a durut inima”.
Roxana Mărăcineanu arei titluri importante ca înotătoare
Dragostea pentru nataţie a venit odată cu mutarea în Mulhouse. Când era mică, visa să devină astronaut. Dar înotul i-a dat pentru prima dată senzaţia de plutire.
La clubul de acolo, ea s-a antrenat sub supravegherea lui Lionel Horter, care a lăudat-o pentru munca sa: „Era ca o barcă în apă. Un real talent”.
La 22 de ani a cucerit titlul mondial la proba de 200 m spate la competiţia organizată în Perth, fiind primul sportiv francez care reuşeşte această performanţă.
De asemenea, s-a impus la competiţia de la nivel european în 1999 şi a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice din Sydney, fiind întrecută de o româncă. „A fost foarte emoţionant să aud imnul României. Ştiu că nu mi-era adresat mie, dar eu l-am simţit ca şi când ar fi fost”, mărturisea Roxana la acea vreme.
Ascensiunea în politică
După ce a pus capăt carierei sportive în 2004, Roxana Mărăcineanu a devenit consultant sportiv pentru Europe 1 şi France Télévisions. Ulterior, în 2010, înscrisă pe o listă afiliată Partidului Socialist, a fost aleasă consilier regional în Île-de-France în 2010.
Actualii guvernanţi au remarcat-o graţia campaniilor sale dedicate copiilor. Ea vrea să promoveze nataţia în rândul celor mici, ca să nu le mai fie frică de apă, dar vrea şi să introducă acest sport în cât mai multe şcoli.
„It’s obvious: kids need to learn how to swim as soon as possible”
➡ Champion Roxana Maracineanu’s dread cry about drowning pic.twitter.com/PYdkSOHs0Z
– The Parisian (@the_Parisian) July 12, 2018
Discursul de acceptare
În discursul pe care Roxana Mărăcineanu l-a ţinut la primirea mandatului de ministru al Franţei, ea a ţinut să îşi arate aprecierea faţă de ţara sa adoptivă şi a precizat că e bucuroasă că are ocazia să dea ceva înapoi acestei naţiuni. Ea a spus că le mulţumeşte celor din Hexagon că le-a permis ei şi fratelui său să-şi trăiască liber viaţa.
#Remaniement : qui est Roxana #Maracineanu, la nouvelle ministre des Sports ? >> https://t.co/zLJXug9f7U par @marylou_magal #RoxanaMaracineanu pic.twitter.com/6656INrGAT
— Le Point (@LePoint) September 4, 2018