„Chirurgia estetica este un bisturiu cu doua taisuri”

Ridurile, pungile de sub ochi, cicatricile inestetice si kilogramele in plus sunt demult istorie. Unul dintre doctorii care a scris aceasta istorie in Romania este Dana Jianu. O femeie ambitioasa, cu o vointa de fier, care a reusit sa razbata intr-o meserie considerata a barbatilor. A visat la chirurgie estetica inca de pe bancile facultatii, a studiat in strainatate si a adus in Romania tehnici si aparatura de ultima ora, devenind unul dintre pionierii chirurgiei estetice romanesti, alaturi de Constantin Stan si, mai apoi, Marek Valcu. A deschis primul cabinet privat de acest gen din Romania si ocupa un binemeritat loc in topul romancelor de succes.

Peste 20 de ani de munca, mii de interventii chirurgicale, weekend-uri petrecute in sala de operatie… Incerci sa gasesti pe chipul ei marturiile oboselii si ale eforturilor, dar Dana Jianu nu-si arata cei 43 de ani, nici fizic, nici prin felul de a fi. Ceea ce razbate din ochii mari, din zambetul larg si din placerea cu care vorbeste este pasiunea pentru chirurgie, respectul pentru pacienti si dragostea pentru familie.

De cand ati aparut in topul femeilor de succes din Romania, ati devenit un fel de persoana publica…

Am remarcat si eu asta cu prilejul deplasarilor mele prin tara. Oriunde ma duc, de exemplu la vama, la ghiseul de bilete sau in vreo fabrica, exista oameni care stiu cine sunt si ce fac. E un lucru placut si neasteptat, dar care implica multa responsabilitate pentru mine, deoarece lumea se asteapta la un anume comportament si atitudine de la persoanele pe care le cunoaste din presa. Iar eu prezint subiectul speialitatii mele de peste zece ani prin mijloacele media.

Cum v-a ajutat aceasta mediatizare pe plan profesional?

Daca lucrezi in sectorul privat, esti nu numai chirurg, ci si manager si insarcinat cu relatiile publice. Trebuie sa fii mereu disponibil, mai ales fata de mass media. Echipa mea si cu mine am investit mult timp, energie si disponibilitate in relatia cu presa. Intotdeauna am pastrat usa clinicii deschisa. Am permis chiar si filmari in sala de operatie – de multe ori dezinteresat, pentru ca – se stie – daca lucrezi in medicina privata, nu ai voie sa-ti faci reclama la radio sau la televiziune. Daca eu apar la televizor, langa numele meu va scrie doar "Medic primar chirurg plastician". Atat! In schimb, daca as lucra la un spital de stat, s-ar specifica si institutia respectiva. Mi se pare nedrept faptul ca medicii din sectorul privat nu au voie sa spuna unde lucreaza. In fond, scopul medicilor si al mass media este acelasi: informarea publicului, pentru ca el sa ia decizii fiind corect informat.

Dar se stie ca serviciile particulare compenseaza prin calitate, chiar daca la capitolul reclama sunt "marginalizate"…

Celor care lucram in medicina privata ne este mult mai greu sa supravietuim, trebuie sa depunem eforturi triple pentru a fi cunoscuti, dar, intr-adevar, compensam prin multa grija si rasfat fata de pacient. ProEstetica a pornit de la ideea de a pune la dispozitia pacientului un spatiu care sa nu fie perceput ca spital, ci sa aiba servicii medicale de calitate pe care pacientul sa simta ca le primeste de la prieteni, intr-o atmosfera destinsa, fara prea multa legatura cu sangele si mirosul de clor. Grija pentru pacient, pentru siguranta actului medical, pentru riscuri cat mai mici este foarte puternica dar subtila, nu trebuie sa se vada decat in rezultate. Iar rezultatul inseamna pacienti care se externeaza cat mai repede, pentru ca asta le face bine psihologic, cu operatia executata perfect si cu o reinsertie imediata in societate si familie. Eforturile noastre sunt concentrate pentru a avea acces la tehnicile cele mai bune, la medicamentele cele mai noi, la echipa cea mai buna. Iar daca pentru a le avea pe toate trebuie sa strabati lumea pe cheltuiala ta, merita! Rasplata este calitatea actului medical si multumirea pacientului.

La inceput, ati profesat in sistemul sanitar de stat. De ce ati trecut de cealalta parte, in domeniul medicinii private?

Toti medicii au inceput in spitalul de stat. Trebuie sa stiti un lucru: chirurgia estetica este una speciala, pentru ca are de-a face cu pacienti sanatosi, dar care au un univers psihologic aparte, ce necesita personalizare, discretie, rabdare si atentie. In chirurgia estetica nu operezi de urgenta, fara sa stai pe indelete de vorba cu pacientul. De obicei, cei care apeleaza la operatii estetice sunt persoane sofisticate, impovarate de un anumit complex, mai mult sau mai putin intim. Nu poti sa expediezi in cinci minute, pe un coridor, o astfel de problema. Pacientul trebuie sa simta ca are cui sa se destanuie, iar eu trebuie sa ma asigur ca sunt bine inteleasa. De aceea, chirurgia estetica se mai numeste si psiho-chirurgie. Femeile au un atu, pentru ca sunt psihologi mai fini decat barbatii si sunt mai atente la nuante. In plus, majoritatea pacientilor din chirurgia estetica sunt femei si, pana la o anumita varsta, femeile au mai multa incredere intr-o alta femeie. Exemplul clasic: femeia-chirurg care face o operatie de marire de sani va sti ca frumusetea nu sta in marime. Barbatul-chirurg nu are de unde sa stie ca sanii prea mari sunt o povara greu de suportat. Eu i-as propune acestuia sa poarte niste sani falsi macar trei zile, inainte de a recurge la o marire de 400-500×2 centimetri cubi la bustul unei femei. Nu trebuie sa impiedici prin exagerari libertatea de miscare sau psihologica a unei femei. Eu cred ca trebuie sa ne pastram in cadrul deontologiei medicale. Sa ajutam o persoana, dar in limitele sanatatii, chiar daca asta inseamna sa respingem dorinte care pot fi extravagante.

Cum reusiti sa convingeti pacientul ca dorinta lui este extravaganta?

Incerc sa descopar care este adevarata lui problema. Daca e o problema reala, anatomica pot sa o rezolv in conditii bune, dar daca mie trasatura pe care pacientul o vrea modificata mi se pare armonioasa, nu ma si nu il expun la riscurile unei interventii. O operatie pe care chirurgul nu o intelege se poate intoarce impotriva lui si poate sa-i nemultumeasca pacientul. Iar daca ai o cohorta de pacienti nemultumiti, chiar daca nu se pune problema sa te actioneze in instanta, nu mai poti sa creezi ca persoana. Chirurgia estetica nu este numai un act medical, ci si unul de creatie. Iar ca sa creezi ceva frumos, trebuie sa fii liber de orice constrangeri.

Eu ma consider un medic liber, care are dreptul sa refuze operatiile ce nu i se par indicate. Am avut paciente care si-au dorit sani prea mari sau modificarea formei ochilor si carora le-am raspuns: Imi pare foarte rau, dar eu nu consimt la o asemenea operatie. La un moment dat, am refuzat o doamna cu cetatenie dubla, romano-americana care dorea un bust foarte mare. Am crezut ca o sa se supere pe mine, dar spre surprinderea mea, a revenit pentru o lipoaspiratie. Altadata, o domnisoara mi-a cerut sa-i maresc buzele, dar i-am spus ca parerea mea de medic este ca buzele ei sunt perfecte asa. Cand am vazut ca sufera exagerat de mult pentru o problema care nu era reala, am indrumat-o spre un psiholog. S-a dovedit ca avea o boala psihica destul de serioasa. Chirurgia estetica nu este obligatorie, ci optionala si subiectiva. Este o arma, un bisturiu cu doua taisuri.

Tatal dv. a fost medic. Ati vrut sa-i calcati pe urme sau considerati chirurgia o vocatie?

Pentru mine, chirurgia a fost mai mult decat o dorinta, a fost un vis. Am stiut de mica, de pe la cinci-sase ani, ce vreau sa fac in viata. Am fost un copil fericit din punctul acesta de vedere. Tatal meu este pneumo-ftiziolog, deci am fost mereu inconjurata de medici, pe care ii admiram pentru ca vindecau oameni. Imi placea sa stau in spital si in sectia tatalui meu – chiar daca bolile de plamani nu prea au legatura cu chirurgia, avea si el uneori de facut mici interventii. Intotdeauna m-a fascinat sectia de chirurgie, in care intram ca intr-un fel de templu, ca intr-un spatiu magic cu forte miraculoase.

Au existat evenimente sau persoane care v-au influentat intr-un fel sau altul traseul profesional?

Revolutia din ’89 a insemnat totul. Imi doream foarte mult o ramura chirurgicala, dar in anii aceia puteam sa visez doar la ginecologie, la oftalmologie… Chirurgia plastica nu exista. Terminai facultatea, faceai stagiatura de trei ani in Bucuresti si plecai sa profesezi la tara. Era imposibil sa ramai in capitala, darmite sa faci chirurgie estetica! Nici nu se stia despre asa ceva atunci. In fine, dupa Revolutie, au venit marile dezamagiri, gen mineriade, si am vrut sa plecam in strainatate – Stefan, sotul meu, si cu mine. Am vrut sa plecam definitiv in Noua Zeelanda, apoi in Suedia, dar proiectele acestea nu s-au indeplinit. Concomitent, a aparut examenul de rezidentiat pe care l-am luat amandoi foarte bine. Puteam sa ne alegem orice posturi vroiam si – surpriza! – inclusiv chirurgie plastica. Asa ca, in loc sa ajungem medici in Noua Zeelanda, am ajuns rezidenti in Romania. Eu in chirurgie plastica, iar sotul meu – in chirurgie generala.

Ce insemna chirurgia plastica in perioada anilor post-comunisti?

Chirurgia plastica se limita atunci la arsuri, traumatisme ale partilor moi, chirurgia mainii si presupunea o mana de oameni care lucrau intr-un spital discret. Chirurgia estetica era strans legata de echipamente si de materiale despre care nici nu putea fi vorba in Romania. Erau foarte putini romani care faceau chirurgie estetica in epoca aceea, poate cateva liftinguri, rinoplastii si cam atat, nu se stia de lipoaspiratii sau de mariri de sani. Erau tehnici noi si pe plan mondial, nu ajunsesera la noi nici macar ca idee, darmite cu mijloacele si trainingurile necesare. Profesorii cu care invatam eu chirurgie plastica, mai ales profesorul Florin Isac si doctorul Valeriu Borcea, m-au ajutat sa ma formez pe traumatologie si pe arsuri. Dar eu vroiam sa fac chirurgie estetica, ceea ce in Romania era inca un vis. Asa ca a trebuit sa plec in strainatate sa ma formez, pe banii si relatiile mele. Am avut sansa sa lucrez la o clinica particulara situata intr-un cartier select din Hamburg, cu doctorul Valeriu Popescu, un chirurg excelent, un artist foarte bun si un om inteligent si cultivat. M-a invatat tot ce stia, inclusiv tehnica sa celebra pentru corectia sanului, pe care o aplic si astazi. M-am familiarizat cu tot ceea ce insemna chirurgie estetica de ultima ora: lipoaspiratie, implante mamare, lifting, rinoplastie. Am intrat in legatura cu furnizori de echipamente si de materiale necesare chirurgiei estetice. In Romania, furnizorii de genul acesta au inceput sa apara abia prin ’97, dar pana atunci, m-am descurcat mergand in strainatate si aducand in tara, in valiza si in cap diverse lucruri. Asa s-a facut pionieratul in chirurgia estetica: invatat in strainatate, intors in tara si exersat tehnicile insusite pe cadavre.

In timp ce plecati in strainatate pentru aceste stagii de perfectionare, lucrati si ca medic chirurg in tara?

Da. Am investit multi bani si timp in perfectionare si nu mi-a fost usor sa ma tot duc incolo si incoace, cand aveam responsabilitati de medic in Romania. Dar am avut sansa de a invata direct de la izvor, adica de la somitatile in domeniu: Giorgio Fischer, Pierre Fournier, Gerard Illouz – parintii lipoaspiratiei, Giovanni Botti, chirurg renumit in chirurgia faciala, si Steve Hoefflin, chirurgul actorilor de la Hollywood. Multi ma intrebau de ce vreau neaparat chirurgie estetica. Raspunsul era invariabil: Este pasiunea mea. Mi-a fost din ce in ce mai greu sa impac dorinta de a ma forma in strainatate si de a avea proprii pacienti cu munca in spitalul de stat. Au aparut si anumite gelozii… Azi nu mai e nici o problema ca un chirurg sa aiba pacientii lui, dar atunci paream tupeista, chiar obraznica. In 1994, am infiintat impreuna cu sotul meu o clinica privata, intr-un apartament din Piata Amzei, pe care l-am amenajat pentru a corespunde circuitelor necesare asistentei medicale chirurgicale ambulatorii. Poate ca nu m-as fi gandit sa deschid o clinica proprie daca nu as fi vazut ca existau si in alte tari. In Italia, la Giorgio Fischer, am vazut un spatiu chirurgical amenajat in vila lui proprie. Deci nu era neaparata nevoie de nu stiu cate sute de metri patrati pentru o clinica buna, se putea si mai modest. Timp de noua ani, din 1994 pana in 2003, ne-am descurcat cu acel apartament de bloc, reusind sa compensam lipsa unui spital prin calitatea actului si prin prietenia cu care ne tratam pacientii. Multi ne spun si acum ca acolo se simteau mai in largul lor decat aici, unde sediul e mult mai impresionant si aduce poate mai mult a spital.

ProEstetica este una dintre cele mai moderne clinici private din Romania – o cladire impresionanta, cu trei etaje, situata in centrul Bucurestiului. Ati avut vreun model?

Am vazut multe clinici particulare din Europa si America. In Germania, am lucrat intr-o clinica particulara extraordinara – as putea spune ca ProEstetica se aseamana cu spitalul de acolo. Munca la noul sediu a inceput inca din 2000. In 1997, m-am decis sa parasesc sistemul de stat. Eram destul de tanara, aveam 30 si ceva de ani, si pe deasupra eram femeie. Bineinteles ca mi-am triplat atentia si prudenta. Stiam ca am o gramada de ochi de vultur, gelosi, atintiti asupra mea si ca pasesc pe o carare tare ingusta – sus, dar ingusta. Insa ca pregatire, ma simteam in stare sa fac toate acestea. Am avut si am parte de oameni care ma sustin, probabil pentru ca nu am niciodata nimic de ascuns. Sunt un om sincer, care isi vede de treaba. Activez de 12 ani in acest domeniu si am ajuns sa ma bucur de foarte multa incredere. Am si pacienti-medici, care vin la ProEstetica, fie cu copiii, fie pentru ei insisi, precum si persoane din alte clinici particulare. Este o mare onoare.

Care sunt tarile ce lanseaza tendinte in chirurgia estetica?

Franta are o chirurgie estetica de inalta clasa, Italia are chirurgi extraordinari, America are si ea cateva varfuri, iar Brazilia ramane un pol exotic, unul dintre izvoarele chirurgiei estetice, prin chirurgul Ivo Pitangui. La noi, conditiile, tehnicile si aparaturile folosite in chirurgia estetica sunt in prezent comparabile cu cele din strainatate.

Si totusi, starea sistemului medical romanesc nu este prea buna…

Am avut de-a face de curand cu unul dintre spitalele bucurestene si am ramas foarte prost impresionata. Atitudinea asistentelor a fost umana si prietenoasa, dar conditiile erau mizerabile. Parca nu s-ar fi schimbat nimic de acum 20 de ani! Si asta din cauza proastei organizari si a lipsei de fonduri. E foarte greu pentru un medic sa-si dramuiasca fiecare ban. Tot timpul trebuie sa incerci sa obtii cele mai bune materiale si medicamente si sa organizezi treaba fiecarui angajat in asa fel incat sa reduci costurile. Mult discutata reforma a sistemului sanitar este binevenita, mai ales pentru ca incearca sa combata tendinta de feudalizare si gestionare incorecta a fondurilor, foarte accentuata in spitalele romanesti. Fiecare sef de sectie este un mic stapan, care deseori confunda spitalul cu proprietatea lui personala. Medicina trebuie organizata de oameni cu studii de specialitate in management, indiferent ca sunt doctori sau economisti. Intr-adevar, nu poti sa fii in acelasi timp si medic cu mari responsabilitati, si director de spital cu doua sute de oameni in subordine. Trebuie sa alegi una din doua. Unele voci reproseaza reformei faptul ca economistii nu sunt familiarizati cu activitatea medicala. Eu cred ca un economist destupat la minte care face niste cursuri si o practica in spital, nu are cum sa nu-si dea seama despre ce e vorba intr-un spital. Oricum, in Romania sistemul medical este inca in pionierat. Trebuie stabilit odata pentru totdeauna cine ne conduce: economistul sau medicul, medicul cu studii de economie sau economistul cu studii medicale? E clar ca trebuie sa fie un hibrid de genul acesta. In Germania, de exemplu, clinica Dr. Guth era condusa de o asistenta in varsta, priceputa si ca medic, si ca economist.

Ati realizat pana acum mii de operatii. Au fost interventii care v-au marcat, v-ati atasat de anumiti pacienti, v-ati operat vreo ruda?

Intr-adevar, am realizat mii de operatii, dar fiecare caz este aparte. Iar cand un pacient iti sare in brate de bucurie, nu ai cum sa nu fii emotionat. Am operat si "in familie", dar nu au fost interventii mari. Le-am scos cate o alunita fiului si sotului meu. Calin este un copil foarte curajos, a vazut de mic casete cu operatii si nu-i este frica de anestezie sau de bisturiu, asa ca nu mi-a fost greu sa-l operez. De curand, m-a marcat cazul unei paciente mai vechi. Avea o cicatrice urata la buza, care ii deforma intreaga fata. A tot insistat pe parcursul anilor sa o operez, dar ma gandeam ca poate nu o va multumi rezultatul. Intr-un tarziu, am acceptat sa fac interventia si am fost amandoua incantate de rezultat. Era o alta persoana!

Ce tip de operatii estetice sunt cele mai solicitate de romani?

Chirurgia sanului este foarte ceruta. Cam 40% din activitatea noastra se bazeaza pe operatii ale sanului. Alte 40% sunt reprezentate de corectarea siluetei – lipoaspiratii, liposculpturi, iar restul inseamna corectia nasului, a pleoapelor, a buzelor, a urechilor si lifting facial.

De la ce varsta apeleaza femeile la chirurgie estetica?

Cele mai tinere paciente ale clinicii noastre au 17 ani. Majoritatea pacientelor au intre 30-35 de ani, iar limita maxima de varsta e de 50-60 de ani. Avem si fetite, cu varste de 12-13 ani, dar cu alt fel de probleme, nu legate de chirurgia sanilor.

Cazul americancei Jocelyn Wildenstein, care s-a operat pentru a ajunge cat mai aproape de infatisarea unei feline, este deja celebru. V-ati confruntat cu astfel de excentricitati?

Nu. Si chiar daca as primi astfel de cereri nu le-as accepta. Am realizat si eu modificari drastice, cum ar fi intineriri spectaculoase. Sunt proceduri combinate, chirurgicale si nechirurgicale, prin care o persoana poate ajunge sa semene cu altcineva. Dar oamenii ar trebui sa fie realisti si sa inteleaga ca trebuie sa aiba o infatisare naturala, potrivita varstei pe care o au.

Va petreceti cea mai mare parte a zilei in clinica, scrieti articole de specialitate, sunteti implicata in acte de caritate, membru fondator al Societatii Nationale de Chirurgie Estetica si al Societatii Nationale de Chirurgie Plastica, Reconstructiva si Arsuri… De unde atata energie?

Incerc sa nu neglijez nici una dintre aceste activitati. Mi-as dori sa am mai mult timp sa ma ocup de Casa de copii Mogosoaia, pentru ca sunt niste copii minunati, de care si eu si sotul meu ne-am atasat. Bineinteles ca uneori ma simt epuizata, dar reusesc sa trec peste asta incarcandu-ma pozitiv de la satisfactia pacientilor. Rezultatele bune si multumirea celor din jur ma motiveaza foarte mult. Sprijinul sotului meu conteaza enorm, iar Calin, care acum are 16 ani, incearca si el sa inteleaga ca am mai putin timp liber decat mi-as dori.

Intentioneaza sa va calce pe urme?

Da. Pana acum, si el ar vrea sa faca chirurgie si amandoi il incurajam. Ar fi pacat sa nu o facem, din moment ce se simte atras de acest domeniu. Dar i-o spun mereu: medicina e o meserie foarte grea, iar medicii sunt deseori criticati. Ciubucul dezonorant primit de la pacienti e deja o traditie si va exista atata vreme cat salariile din sistemul sanitar nu sunt corecte. Publicul trebuie sa inteleaga ca medicina e o profesie care cere multe sacrificii din partea viitorilor practicieni. Tinerii de azi nu-si mai doresc sa faca medicina. De ce ar vrea sa o practice, daca medicii sunt vazuti ca niste persoane care trebuie ajutate financiar, trebuie sa invete enorm, sa aiba responsabilitati uriase si, in plus, sa fie sanctionate daca accepta bacsis. Sper insa ca fiul meu se va mobiliza ca sa faca fata in aceasta profesie grea. Am construit aici nu numai o clinica, ci o intreaga structura, si ne-ar placea ca el sa ne continue munca. Dar, o spun oricui, nu numai lui: medicina cere sacrificiu de sine, iar sacrificiul se rasfrange si asupra familiei. Cazul meu e fericit, pentru ca si sotul meu este chirurg, deci ne intelegem reciproc privatiunile. Dar poate alte persoane nu pot sa inteleaga de ce vii in fiecare zi tarziu acasa. Cand esti chirurg, e foarte greu sa fii si mama si sotie excelente.

Cu ce calitati trebuie sa porneasca la drum tinerii care vor sa exceleze in domeniul chirurgiei?

In primul rand, sa fie oameni de spirit si buni profesionisti. Nu ajunge sa fie doar talentati sau doar toba de carte, ci trebuie sa aiba si indemanare si simtul proportiei, al armoniei – trasaturi ce se cer permanent cultivate: vizitand muzee si expozitii de arta, incercand sa descopere frumosul si armonia create de om sau din natura. Spun "oameni de spirit", pentru ca trebuie sa te situezi intr-o sfera inalta ca sa poti sa creezi actul artistic al chirurgiei estetice. Sa intelegi omul si problemele lui si sa descoperi cum poti sa-l armonizezi pe de-a-ntregul. E mai mult decat simplul act de a scoate o bucata de piele sau un cartilagiu. Si, bineinteles, munca, munca si iar munca!

Sunteti o femeie de succes si aveti o cariera de invidiat. Va lipseste ceva?

Am cateva planuri in agenda. Eu si sotul meu vrem sa infiintam un centru de sanatate, intr-o zona submontana in afara Bucurestiului. Deja lucram la proiect. Centrul de sanatate se va ocupa de slabire si detoxifierea organismului. Vrem sa fie una dintre institutiile medicale si wellness cele mai profesioniste din tara, care va promova un alt stil de viata si isi va rasfata nechirurgical pacientii. In plus, imi doresc din suflet ca fiul meu sa inteleaga ca tot ceea ce facem, facem si pentru el. Cred ca e o caracteristica a generatiei tinere de azi: sa nu constientizeze ceea ce au si, prin urmare, sa nu fie indeajuns de recunoscatori lui Dumnezeu si familiei pentru ceea ce li se ofera.

Dana Mihaela Jianu

A absolvit Facultatea de Medicina Generala, Bucuresti, in 1988.

A participat la peste 30 de congrese nationale si internationale, cu peste 50 de lucrari stiintifice. A scris numeroase articole de prezentare a metodelor chirurgiei estetice, fiind invitata pentru demonstratii practice in Arabia Saudita si Olanda. A efectuat peste 5.000 de operatii. Din 1997 pana in prezent, lucreaza ca specialist la Centrul Medical ProEstetica.

Titluri

• Medic specialist in chirurgie plastica la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastica si Reconstructiva (din 1993)
• Medic primar in chirurgie plastica (din 1998)
• Doctor in Stiinte Medicale (2002)
• Membru corespondent al Asociatiei Americane a Chirurgilor Plasticieni (2001)
• Membru fondator al Societatii Nationale de Chirurgie Estetica si al Societatii Nationale de Chirurgie Plastica, Reconstructiva si Arsuri

Stagii de perfectionare:

Clinik Dr. Guth – Hamburg (1994); Studio Dr. Giorgio Fischer – Italia (1996); Yorkshire Clinic – Management sanitar privat si chirurgie plastica (David Mobbs, dr. David Sharpe); S. Hoefflin Building – Santa Monica, L.A. (1999); Clinique Yena – Paris (2000); Dr. Giovanni Botti – Salo (2001).