Ce facem „la foc” cu arhitectul

Tragedia din clubul Colectiv a adus în atenția publică modul dezastruos în care sunt realizate construcțiile din România și ne-a arătat cât de vulnerabili suntem în fața incendiilor. Dezbaterea privind Normativul P118 începuse însă dinainte, din vara lui 2015, spune arhitectul Florin Enache. El însuși observase, în timp ce lucra ca director tehnic la o importantă companie din domeniul construcțiilor că majoritatea proiectelor au carențe.

După ce a fost ales în Consiliul Național al Ordinului Arhitecților Români și a devenit membru în Grupul de lucru pentru Imagine și Comunicare, a adunat alături de el alți arhitecți și specialiști în securitate la incendiu pentru ca împreună să decidă ce ar trebui schimbat în privința regulilor care guvernează domeniul construcțiilor. ,,Am pornit ca un grup de lucru în iunie, când a apărut prima dezbatere publică. Efectul Colectiv a adus nevoia de responsabilitate mult mai mult în atenția publică. Domeniul protecției la foc este în general și evitat, și costisitor pentru că implică o cheltuială de nevoie, nu una de plăcere. În România a guvernat soluția economică «prețul cel mai mic».

P118 nu ține de frumusețea unei clădiri și e greu să convingi un beneficiar să investească în siguranța clădirii sale, mai ales că nu este vorba de niște soluții ieftine”.

Arhitectul spune că era nevoie de un grup de lucru poate mai larg, format din specialiști din cât mai multe zone de expertiză și că e important să aibă parteneri în Consiliul P118 inclusiv reprezentanți ai ministerelor, MDRAP sau MAI, care au tangență cu securitatea la incendiu.

„Consiliul P118 este un proiect OAR, în care vrem să chemăm acei oameni care au legătură cu subiectul pentru a reuși să ajungem la concluzii reale. Fără consultarea cât mai multor specialiști nu avem cum să garantăm acuratețea. În momentul acesta în România se fac foarte multe hârtii, ne ascundem după documente și ștampile. Eu pun o ștampilă ca arhitect, după care mai e o ștampilă a unui verificator, apoi poate să mai fie o ștampilă a unui expert, după care dacă primesc autorizația de construire mai sunt și acolo niște ștampile și lumea are senzația că minimul legal este și minim suficient. Și de fapt nu este așa”, explică arhitectul.

După consultările interne, grupul de lucru P118 OAR a înaintat un set consistent de recomandări către MDRAP, care urmează să lanseze în scurt timp în dezbatere publică Normativul P118, într-o formă actualizată: „O nevoie foarte importantă este să avem cât mai multe desene și scheme explicative. Lucru care va fi construit într-un manual de exemple atașat normativului. O altă nevoie este să găsim formule de control al soluțiilor din proiectare și din execuție, pentru că poți să ai un proiect perfect, dacă nu se implementează corect nu știm cum se va comporta clădirea la incendiu”.

Munca arhitectului Florin Enache și a colegilor săi nu se va încheia însă o dată cu aprobarea acestui normativ. Următorul pas va fi să convingă partenerii instituționali să participe alături de ei în Consiliul P118.

„Ne dorim să avem întâlniri constante ale specialiștilor din domeniu, prin care anual, în funcție de evenimente, de evoluția tehnologiilor, de proiectele speciale, să aducem acest document la realitatea zilei. Nu încercăm să inventăm apa caldă. Modelul acesta există în America, unde 6.000 de oameni își spun părerea, oameni din domenii complementare, de la universități la asociații profesionale, producători, reprezentanți ai unor mari companii care au tangență cu protecția la foc și o autoritate care reușește să îi pună împreună, să sintetizeze informațiile și să aducă un document actualizat”.

Dincolo de reglementările privind securitatea la incendiu a construcțiilor, Florin Enache crede că arhitecții ar trebui să se implice mai mult în tot ce ține de reglementarea domeniului pentru care, până la urmă, ei răspund.

„O nevoie menționată de toți actorii din piața de construcții este un Cod al Construcțiilor care să unifice și să armonizeze legile din acest domeniu, tocmai pentru că în acest moment cadrul legislativ are multe lacune. Dorința noastră este să avem un Cod, o bază foarte clară a tuturor actelor normative. Pentru că după Colectiv a mai apărut un ordin de ministru, mai târziu altul, mai apare o ordonanță de urgență. Cred că primul lucru care trebuie făcut este să găsim o formulă de stabilit regulile jocului legislativ. Pentru că altfel va fi foarte complicat. E o atitudine reactivă și defensivă permanent din partea noastră care teoretic suntem responsabili pentru o ștampilă pe care o punem într-un proiect. Putem avea surprize nenumărate”.

Arhitectul speră că se va găsi o formulă de comunicare cu autoritățile pentru identificarea celor mai bune soluții pentru domeniul construcțiilor. „Pentru noi ar fi foarte important ca de anul acesta OAR ca instituție să fie unul dintre partenerii care avizează proiectele legislative pentru construcții. Nu cred că a face acest aviz obligatoriu va garanta calitatea cadrului legislativ pentru că avem foarte multe de învățat, dar ar fi un pas înainte. E important să găsim căile de comunicare astfel încât să nu mai existe situații în care suntem consultați ca organizație, dar avem apoi surpriza de a observa că documentele finale nu țin cont de recomandările noastre”.

Arhitectul să fie pe șantier, nu doar furnizor de ștampilă

Arh. Florin Enache spune că în România arhitectul este văzut, din păcate, de cele mai multe ori, ca un furnizor de ștampilă pentru dosarul care merge la primarie, pentru obținerea autorizației de construire. El ar trebui să fie mult mai implicat și prezent pe șantier.

„Acel dosar pentru autorizația de construire reprezintă maximum 10% din misiunea profesională a arhitectului în relație cu beneficiarul. Restul de 90% ar fi garantat de prezența arhitectului în șantier. Mi se pare esențial ca acela care a gândit o clădire să participe acolo în toate «chinurile facerii». De ce? Pentru că în execuție poți să optimizezi niște lucruri pe care, în mod natural, nu le-ai putut prevedea în faza inițială. Sau dacă apare o schimbare de traiectorie, cel care a făcut întreg ansamblul să poată ține cont de toate implicațiile pe care o astfel de modificare le are. Altfel, orice mică deraiere de la traseul inițial poate schimba radical rezultatul”.

Prezența arhitectului pe șantier ar însemna costuri mai mari decât cele ale dosarului de autorizare, dar ar preveni situația în care beneficiarul ia singur decizii greșite, decizii care de cele mai multe ori se traduc în costuri suplimentare mai mari decât devizul inițial.

„Mie îmi place să compar utilizarea unei case cu utilizarea unei mașini. Când iei o mașină te gândești dacă ai nevoie de scaune încălzite, de oglinzi electrice, dar te uiți și la cât consumă mașina și ții cont și de inspecția tehnică periodică și de costurile de revizii. E important să învățăm să prevenim. Pierdem mult mai mult neavând o atitudine preventivă decât dacă am avea costuri constante, dar bine definite”.

Argumentul „prețul cel mai mic” (de achiziție) a fost folosit prea mult timp în România, spune arhitectul. Mai important este prețul cel mai mic pe termen lung, adică cel care implică toate costurile, inclusiv cele de exploatare timp de 10 sau 20 de ani- întreținere, reparații, înlocuiri.

„Există o statistică potrivit căreia dacă adaugi 40% la cel mai mic preț când faci bugetul construcției vei obține economii de 80% din costurile ulterioare de exploatare a construcției. Dacă am compara proiectul de arhitectură cu un business plan am înțelege mai bine la ce ne folosește arhitectul și după depunerea proiectului pentru autorizația de construire”.

Însă în construcții calculele financiare și documentele legale nu sunt singurele relevante, avertizează arhitectul. „Dacă pui la mansardă o izolație de 10 cm și doar o placă de gips carton, în loc de două plăci și 20 de cm de izolație nu vei obține jumătate din confortul promis ci va fi foarte cald vara și frig iarna. În construcții o economie de 30-40% te poate duce la o pierdere de 100%, mai ales dacă e vorba de structură”.

Arhitectul Florin Enache spune că s-a ajuns la un grad de iresponsabilitate pe piața construcțiilor greu de crezut și că ar fi nevoie de un mix de măsuri care să includă îmbunătățirea cadrului legislativ, metode de coerciție, în paralel cu educarea tuturor celor implicați în construcții, de la arhitecți la constructori și beneficiari. Piața materialelor este destul de reglementată și controlată, dar având în vedere multitudinea de soluții și sisteme e foarte greu să faci proiectare complexă ținând cont de toate noutățile fără să investești mult în educație, iar aceste costuri ar trebui să se reflecte în prețurile de proiectare. Nu este însă de ajuns.

„Pot să am materiale perfecte, pot să am și proiectare perfectă dacă execuția nu se face conform proiectului este imposibil să evaluezi cum se va comporta construcția respectivă, după finalizarea șantierului. Ar fi foarte important ca toți actorii implicați să se familiarizeze cu tipul de documentație «as-built», care să reflecte modificările făcute pe parcursul construcției, prin comparație cu proiectul initial.”

Arhitectul atrage atenția că nivelul din șantier e îngrijorător. „Marele impas e la implementarea legilor. Se fac multe lucruri formal, în documente găsești totul corect, dar nivelul de specializare al oamenilor din șantier nu confirmă de multe ori că lucrurile sunt făcute ca în proiect. Nu e vorba doar de diriginții de șantier. În construcții e important ca oamenii care sunt zi de zi acolo să știe să le facă, pentru că dacă ai 60 de muncitori într-un șantier, e greu să ai câte un controlor după fiecare. Sunt foarte multe lucrări ascunse, straturi care se succed și la sfârșit vezi doar gresia și zugrăveala și e greu să mai controlezi în spate, după ce totul a fost făcut. Dacă nu ai niște proceduri foarte clare de control din mers, e aproape imposibil să știi care este rezultatul. Mesajul pe care încerc să îl transmit este că beneficiarul trebuie să conștientizeze importanța specialiștilor din fiecare etapă a construcției sale”.