Andrei Roșu – din confortul biroului de sticlă direct pe macadam

Un lucru important pe care l-a descoperit în cursele de anduranță și, spune el, se potrivește și vieții de zi cu zi este că momentele „dificile apar – și este absolut normal să se întâmple asta – dar nu sunt permanente”.

„Mă aștept să vină și sunt pregătit pentru ele. În afară de faptul că pregătesc foarte bine fiecare cursă ‒ defect profesional, de Project Manager ‒, am învățat să folosesc o întrebare foarte eficientă: «Cum depășesc acest moment dificil?». Și răspunsurile pe care le primesc din interiorul meu mă ajută să ajung cu bine la capătul cursei.”

Andrei afirmă că prin gândire depășește orice barieră fizică și că, de fapt, cursele lungi sunt 100% mentale. „Limita noastră fizică este mult dincolo de zona noastră de confort. Primii pași, în orice cursă sau proces de schimbare, sunt cei mai grei. Din fericire, mi-am schimbat modul de gândire, apoi obiceiurile și, în final, personalitatea și viitorul. Așa că, acum, fizicul este în totalitate «aliniat» cu gândirea și colaborează pentru a depăși orice moment dificil.”

Înoată ca și cum ai fi urmărit de rechini

Unul dintre cele mai dure triatloane din lume este competiția Arch 2 Arc, de la Marble Arch la Arc de Triomphe. Organizat între Londra şi Paris, ultratriatlonul presupune 140 de kilometri de alergare între Londra şi Dover, cel puţin 33 de kilometri de înot în Canalul Mânecii, între Dover şi Calais, şi alţi 300 de kilometri pe bicicletă, între Calais şi Paris. Ce-ar fi de povestit nepoților despre ce a trăit atunci? Când s-a terminat cu bine aventura traversării canalului înot, Andrei a scris pe blogul său următoarele:

„Brusc, antebraţul stâng a cedat – era prea mult pentru el. «Vasy, avem o problemă! Nu mai pot înota cu mâna stânga». «Rezolvăm la următoarea pauză. Rezistă până atunci!» Şi încă o oră, într-un singur braţ. Îmi aminteam de francezul cu mâinile şi picioarele amputate care a traversat canalul în urmă cu câţiva ani. Cum naibii să te mai plângi? Proiectoarele navei aveau şi un efect secundar: vedeam tot ce mişcă sub mine. Şi a urmat trecerea prin două lanuri de meduze – unele mari cât un cauciuc de maşină şi colorate roz-violet. O încântare să le «mângâi» în timp ce înot. Pe punte, Vasy avea pregătite antihistamicele, iar în apă subsemnatul vorbea (în gând) cu meduzele. Le dădeam nume, le povesteam ce fac eu acolo, le asiguram că nu am nimic cu ele, că sunt vegetarian etc. – şi m-au lăsat în pace :). După 20 de ore de înotat am realizat că scenariul meu pesimist (24 de ore în Canal) era destul de realist. A fost momentul în care Vasy mi-a dat vestea bună:«Andrei, dacă înoţi în următoarele 20 de minute că şi cum ai fi urmărit de rechini, avem o şansă bună să ‘spargem’ curentul». După concurs aveam să aflu că următoarea ‘fereastră’ ar fi fost peste 7 ore! Ultima pauză de hidratare s-a lăsat şi cu un Isostar Energy Shot – păstrasem cafeină pentru un ultim boost, în cazul în care ar fi fost nevoie. Şi era nevoie! Ştiam că asta înseamnă adio somn în următoarele 5-6 ore, dar asta conta mai puţin. Nu au fost 20 de minute, ci aproape 60, înotate ca la startul unui Ironman. Când am simţit, în beznă, că apa se încălzeşte, mi-am dat seama că sunt aproape de ţărm! Ambarcaţiunea rămăsese în spatele meu, iar organizatorii mă urmăreau dintr-o bărcuţă cu motor. «Go, Andrei, you are f…ing close!». Încă 2-3 minute şi…mâna mea a dat de nisip. Eram pe o plajă! M-am ridicat în picioare şi am început să urlu, într-o franceză aproximativă: «I f…ing did it!!!!!!!». ”

Pe blogul său, Andrei rezumă orele, zilele și anii săi de antrenament într-o formulă simplă: visezi, planifici, acționezi. Sună banal, cu toții facem asta. Dar cum o fi reușit să-i convingă pe colegii de birou că vrea să alerge la Polul Nord, iar ei să îi țină locul? Și apoi că el nu se poate opri, continuă să alerge. Șapte maratoane și șapte ultramaratoane. Pe șapte continente. Că după Antarctica, pleacă în Australia, apoi în Himalaya, în Sahara, sau în Chile, în Noua Zeelandă sau în Brazilia. Oare la ei în organizație nu sunt ședințe de criză? Întâlniri ad hoc cu șefii? Cum gestionează el toate aceste lucruri între plecări?

„Dacă aș fi antreprenor și aș avea un angajat care lucrează pentru mine de 15 ani, își depășește anual targetul cu 20-30% și, în plus, devine un instrument de branding intern și de marketing, probabil că l-aș sprijini în astfel de proiecte, nu? «Biroul» nu este doar un spațiu fizic; în ziua de azi poți lucra remote, chiar și din Antarctica sau din Himalaya.”, comentează el.

Voință de fier

Andrei e o personalitate riguroasă și îl suspectez că are un orar drastic de antrenamente pe care îl urmează „pe ceas”. Chiar și așa, îmi e greu să înțeleg cum găsește timp, în aceeași săptămână, și de alergat, și de înotat, și de bicicletă, și de exerciții de gimnastică. Oare Alex, fiul său n-are niciodată serbare? Ema, fiica sa, nu face niciodată roșu-n gât? Chiar așa, sarcinile de părinte nu se intersectează niciodată cu îndatoririle lui sportive?

„Suntem campionii scuzelor, iar principala scuză pe care o aud în jurul meu este «nu am timp să fac sport». Este ca și cum ai verbaliza «nu doresc să îmi fac timp pentru a fi împlinit, sănătos și plin de energie». Când există, cu adevărat, decizia de a face lucruri, apar și soluțiile. Din fericire, nu trebuie să amestec antrenamentele cu viața de familie și cariera – e ca și cum aș încerca să lucrez pe banda de alergare cu copiii agățați de gâtul meu”. Pur și simplu, respectă câteva strategii foarte simple de time management. Și-a împărțit ziua în trei: partea 1, antrenamentul. De la 5 la 7.30 dimineața se antrenează și scrie, iar la 7.40 își duce copiii la grădiniță sau școală. Partea a 2-a, cariera. Întotdeauna începe ziua de lucru cu ceea ce este mai dificil și, de obicei, este relevant pentru MBO (Management by objectives). Amână pentru a doua parte a zilei întâlnirile, e-mail-urile, apelurile telefonice și verificarea status-ului Facebook. Partea a 3-a, familia.

Coaching în alergare (CIA)

Pasionat de alergare și de tot ceea ce are legătura cu ea – nutriție, hidratare, stretching etc. ‒, Andrei a învățat să o abordeze holistic – trup, minte și spirit – astfel încât să poată alerga toată viața și să evite accidentările. Abordarea sa a rezonat în rândul altor alergători, așa că e contactat, zilnic, de oameni care îl roagă să le împărtășească know-how-ul, lucru pe care îl face cu plăcere și cu bucuria de a inspira și ajuta.

La începutul lui 2014 a dus acest proces la nivelul următor, formalizându-l în cadrul unui program transformațional de 30 de zile, în care lucrează cu câte 12 participanți, ajutându-i să dobândească acele obiceiuri care să îi aducă mai aproape de realizarea obiectivelor lor. Echipa sa include și pe unul dintre cei mai buni și experimentați life coachi din țară – Anne Pleșuvescu, un campion național de atletism – Alex Corneschi, și o deținătoare de record mondial – Adriana Istrate.

Programul include, pe lângă alergare, trezitul devreme (la 5 dimineața), workshopuri de nutriție, mindfulness și de productivitate, sesiuni de meditație și multe altele. Există și un modul online, pentru românii din afara Bucureștiului sau a țării, precum și unul dedicat exclusiv performanței în alergare, care durează 90 de zile, include 30 de antrenamente 1 la 1 și garantează o îmbunătățire semnificativă în practica vitezei și a anduranței.

„Până în prezent, comunitatea CIA a strâns peste 150 de oameni extraordinari și, în curând, ne vom organiza sub forma unei asociații, astfel încât să interacționăm cât mai des și să derulăm cât mai multe proiecte comune.”

Nu naviga în derivă

Misiunea sa zilnică este de a-și construi o versiune mai bună, respectiv de a deveni, cu fiecare zi, un părinte, soț, prieten, coleg sau membru al comunității mai bun decât a fost ieri. Numărul mare de mesaje de mulțumire de tipul „Andrei, datorită ție am început să alerg/să mănânc sănătos/să fiu productiv/să plec la timp de la birou/să petrec mai mult timp cu familia/să am obiective mari ș.a.m.d.” îi întărește convingerea că e pe drumul cel bun.

În zona de implicare socială, a decis să își asume responsabilitatea de a contribui la o societate mai bună, de a deveni schimbarea pe care vrea să o vadă în jurul său, așa că și-a canalizat o bună parte din resurse (timp, energie, creativitate, pasiune, bani, networking etc.) în câteva proiecte sociale pe care le sprijină de câțiva ani.

În 2012 a creat și lansat Transmaraton (www.transmaraton.org) – prima platformă de running și fundraising din România, care a reușit să strângă, în cele patru ediții de până acum, peste jumătate de milion de lei pentru un proiect de mediu (al asociației Viitor Plus), unul medical (al fundației Hospice Casa Speranței) și unul educațional (al asociației Școala de Valori).

Alte proiecte de impact au fost lansarea primului e-book caritabil din România (http://www.hospice.ro/ebook/), campaniile recurente de încurajare a donării benevole de sânge sau strângerea de fonduri asociată participării sale la ultratriatlonul Arch 2 Arc.

În ce fel, benefic, l-au modelat sportul și disciplina sportivă și cum se vede acest lucru în felul său de a fi și în viața sa profesională? „Motto-ul meu preferat a devenit «Fiecare zi este o miniatură a vieții. Schimbă ceva în agenda zilei și apoi bucură-te de multiplicarea acelei schimbări»”.

„Dacă analizăm ceea ce am făcut pe parcursul a trei-patru zile, alese aleator din calendarul ultimelor trei sau șase luni, vom vedea că ele seamănă izbitor de mult: ne trezim la aceeași oră, avem aceeași rutină: plecăm pe același drum către birou, începem ziua de lucru cu aceleași task-uri, mâncăm aceleași alimente, ne uităm la aceleași emisiuni TV, avem cam aceeași rutină de seară etc. În momentul în care am introdus în viața mea sportul, agenda mea zilnică s-a transformat radical: mă trezesc la 5 dimineața în loc de 7-8 cu multe snooze-uri, încep ziua cu multă mișcare, având un nivel excelent de energie în loc de a fi adormit toată ziua, am o claritate excelentă a obiectivelor mele în loc de a naviga în derivă, mănânc alimente sănătoase, adaptate obiectivelor mele în loc de a mă hrăni emoțional, pedalez 15 minute către birou în loc să stau 45 de minute în trafic, petrec mult timp de calitate cu familia și facem o mulțime de lucruri în loc să ne uităm ore în șir la TV. Găsesc, înainte de culcare, cel puțin zece motive pentru a fi recunoscător. Ceea ce mă face să mă simt împlinit.”

Mărturisește tuturor că momentul cel mai greu din cariera sa de sportiv alergător a fost cel în care s-a hotărât să se ridice de pe canapea: a avut nevoie de 33 de ani pentru a reuși acest lucru. Realizarea pe care o țintește ar fi să alerge în curse de anduranță până la finalul vieții – preferabil dincolo de 100 de ani de viață, alături de familie, inclusiv nepoți și strănepoți.