Andreas Hniatiuc: În pandemie, exact ca în tenis sau volei, meciul se termină atunci când câștigi sau când pierzi
Deci este o luptă până la ultima resursă de energie!
În istoria omenirii, factorii microbieni și pandemiile au avut un caracter recurent și au jucat un rol major în schimbările apărute la nivel social și economic. În același timp, evoluția fiecărei pandemii a fost strâns legată de particularitățile sociale și culturale în care s-a declanșat. Până de curând, puțini știau faptul că ciuma, lepra, holera și alte epidemii au lăsat în urmă adevărate ravagii la nivel demografic.
Acum, actuala pandemie de coronavirus ni se pare provocarea supremă. Dar, în realitate, o simțim așa doar pentru că a izbucnit într-un context global în care viața hiper-tehnologizată și confortul excesiv de care ne-am bucurat în ultimele zeci de ani ne-au amorțit instinctele de adaptare și compensare în situații limită.
”Dacă privim în istorie, vom observa că au fost perioade în care securitatea – fizică și emoțională – a fost puternic amenințată de războaie și calamități ale naturii, în fața cărora omul a trebuit să găsească soluții de supraviețuire. Raportat la evenimentele secolului trecut, totuși, această pandemie nu ar trebui să aibă același potențial afectogen”, susține psihologul Andreas Hniatiuc, președintele Asociației pentru Psihologia Sportului.
Covid, primul test major al societății contemporane
Inițial, multă lume a ignorat informațiile cu privire la epidemia din China, spunând „Aaaaa…este departe, pe noi nu are cum să ne afecteze” – explică psihologul debutul pandemiei, din punct de vedere al reacțiilor – ”Săracii chinezi, ce nenorocire pe capul lor!”. Am închis televizoarele sau site-urile de știri, dar, ulterior, am constatat că distanța dintre extremitatea estică a Asiei și Europa poate deveni ”teribil de mică”, mai ales în cazul unor astfel de situații cu caracter extrem. Am privit apoi pasiv, continuă specialiastul, răsuflând ușurați la gândul că virusul a ajuns doar în Italia și Spania. Apoi l-am primit și în România, sperând că e o altă epidemie trecătoare, precum gripa aviară din 2006 sau gripa porcină din 2016. Am crezut că va trece repede, dar… n-a trecut! Trăim de 10 luni încoace o provocare ce multora ni se pare extrem de dificilă.
Însă, ”oamenii nu au privit așa lucrurile la început. Inițial, această pandemie a fost percepută că fiind mai degrabă o curiozitate, un scenariu fabricat pentru a ne testa limitele sau pentru a face anumite jocuri economice sau politice, aspecte total irelevante, din punctul meu de vedere, câtă vreme nu se înscriu pe traiectoria scenariului căruia trebuie să ne conformăm, pentru a reveni cât mai repede la normalitate. Știrile începeau și se terminau cu informații despre Covid, oamenii nu înțelegeau mare lucru, statisticile nu provocau nicio emoție, până în momentul în care viața noastră, sub toate aspectele, a început să fie afectată”, își amintește Andreas Hniatiuc.
Pe măsură însă ce pandemia a început să își arate colții, oamenii au început să reacționeze, dar diferit. Unii s-au dovedit a fi mai puternici, alții au cedat foarte ușor. Unii s-au supus regulilor, alții nu. Unii au acceptat constrângerile, alții dimpotrivă. Unii au făcut și fac eforturi să își mențină agilitatea, starea de bine, abordând o atitudine pro-activă, alții însă au căzut destul de repede pradă furtunilor emoționale. ”Așa a fost dintotdeauna. Oamenii reacționează diferit în situații limită, uneori comportamentul celor puși sub presiune este complet impredictibil. Societatea actuală nu a fost supusă niciunui test major la nivel mondial, se obișnuise să trăiască după coordonatele unei vieți lipsite de amenințare la nivelul echilibrului general, iar asta ne-a amorțit instinctele de adaptare și compensare în situații de criză. Orice experiență de viață este percepută diferit în funcție de <istoricul> fiecăruia cu experiențe anterioare identice sau asemănătoare. O persoană este curajoasă pentru că a antrenat curajul, iar alta este temătoare pentru că nu a accesat curajul. Încrederea se află în același loc în care se regăsește și teama și nu ar trebui căutată în altă parte, fiind un atribut al ființei umane, pe care de multe ori omitem să îl utilizăm”, atenționează psihologul.
Conform lui, dacă vei pune un pesimist în fața unui scenariu de viață cu puternică încărcătură emoțională și riscuri majore, acesta va spune despre sine că este realist. Niciodată nu va recunoaște poziția inferioară din care abordează acea provocare a vieții. El va percepe numai limitele și riscurile acelei situații. Dacă vei pune un optimist în aceeași situație, acesta o va vedea ca pe o provocare și o va trata ca atare. Și optimismul și pesimismul se învață, ca urmare a acumulărilor personale la nivelul experiențelor de viață, ne dă asigurări Andreas Hniatiuc, pentru că, subliniază el, pesimismul și optimismul sunt două atitudini total opuse în fața acelorași fațete ale vieții: ”Consider că asumarea fiecărei experiențe de viață trebuie privită ca o provocare, un challenge personal, în urma căruia evoluăm ca indivizi și ne pregătim pentru experiențele următoare”.
Disciplina este o virtute, ambiția, un element esențial al reușitei
Se știe că, în sport, disciplina este baza performanței. L-am întrebat pe Andreas Hniatiuc dacă, într-o situație de criză, disciplina are un rol determinant. ”Aș mai adăuga și echilibrul emoțional, componentă esențială a echilibrului mental în situațiile limită cu care sportivii se confruntă. Revenind la disciplină, îndrăznesc să spun că aceasta este trăsătura de personalitate care contribuie decisiv la atingerea obiectivelor, indiferent de natura acestora”. Disciplina este o virtute, a continuat specialistul, o calitate dobândită în timp. Mai mult, este un atribut pe care îl regăsim în proporții diferite, în funcție de contextul cultural și social la care ne raportăm. În acest sens, el a adus în discuție diferențele culturale majore dintre popoarele nordice și cele care trăiesc în sud, între principiile unei comunități bine organizate, cu valori bine definite și cele ale comunităților neînchegate în jurul unor valori colective.
Dar ambiția? Ambiția o componentă volitivă, de asemenea, un element esențial al reușitei în viață, consideră psihologul: ”În general, oamenii cred despre sine că sunt inteligenți și ambițioși, dar aceste două fațete ale personalității noastre sunt probate doar în situații speciale, în care omul trebuie să își depășească limitele, să iasă din zona de confort, să se adapteze, pentru a-și atinge obiectivele. Rutina și conformismul nu antrenează nici voința, nici inteligența, așa că, pentru a evolua sub acest aspect, este necesar să acceptăm ca atare provocările vieții”.
Sportul, o industrie abordată exact după principiile unui business de succes
Pentru succes, în toate ramurile sportive pregătirea mentală este la fel de importantă ca pregătirea fizică. Specialiștii spun deseori că nu este suficient să ai doar ”mușchi” ca să atingi performanța. Extrapolând în afara ariei sportive, indiferent de domeniul în care activezi, ca să atingi un nivel maxim, nu mai e suficient doar să fii foarte bun în profesie.
De ce? Pentru că în sport, în societățile dezvoltate, lucrurile au evoluat atât de mult încât doar pasiunea și interesul minimal nu mai sunt suficiente, este categoric președintele Asociației pentru Psihologia Sportului: ”Din punct de vedere financiar, se învârt foarte mulți bani, iar aceștia provoacă mirajul unor câștiguri fabuloase. Parte din aceștia se reinvestesc în tehnologie, metodică, tehnici și instrumente inovatoare, astfel încât sportul a devenit o industrie, abordată exact după principiile businessurilor de succes. Practic, sportul contemporan este o cursă nebună, contracronometru, după recorduri. Acest aspect implică o competiție acerbă, presiune și constrângeri cărora sportivii, fără un mental puternic, nu le pot face față. Extrapolând, la fel este în orice business sau domeniu de activitate: poți fi mediocru, bun sau…excelent”.
Nu există un finish
Este foarte importantă însă și încrederea, iar încrederea unui sportiv este rezultanta ecuației dintre așteptările sale și rezultatele obținute, a ținut să precizeze Hniatiuc. Mereu trebuie să existe un echilibru între aceste două variabile și o permanentă ajustare în sus a așteptărilor, în sensul proiectării unor așteptări ușor superioare randamentului de moment. Iar, în opinia lui, exact aceeași situație o regăsim și în cazul pandemiei: totul depinde de modul în care percepem acest context, ce așteptări avem și cum ne adaptăm. Așteptările nerealiste, mai ales cele fataliste și alarmiste, ne fac rău, producând un consum major de energie. O abordare echilibrată, bazată pe obiective bifate, pas cu pas, este de preferat. Cu atât mai mult cu cât, crede el, în lupta aceasta nu există un finish: ”Strict din punct de vedere psihologic, percepția contextului actual ar trebui să transcendă dincolo de cifrele și statisticile pe care le devoram zilnic, pentru a ști cum stăm în lupta cu pandemia. Pandemia este o realitate cu care omenirea se confruntă și căreia trebuie să ne adaptăm, într-o formă sau alta. Este ca și cum am urmări statisticile referitoare la accidentele auto, întrebându-ne când nu se va mai înregistra niciunul sau ca și cum am aștepta ziua în care oamenii din țările subdezvoltate n-ar mai muri de foame”.
De aceea e foarte important să fim antrenați nu doar fizic, ci și mental. Mentalul puternic ne ajută să ne păstrăm echilibrul pentru a fi în continuare funcționali, iar antrenamentul fizic este esențial în creșterea stării de bine și a imunității, atât de necesară în această perioadă. Cele două componente ar trebui abordate într-o manieră unitară și complementară, susține psihologul.
Revolta emoțională
De la declanșarea pandemiei mai multe studii efectuate de instituții specializate au arătat că facem tot mai greu față izolării și muncii de acasă. În aceste sondaje, în proporții covârșitoare, intervievații reclamă o degradare a stării fizice, dar și episoade de căderi emoționale. ”Epuizarea mentală este dată de schimbarea stilului de viață. Oamenii se plictisesc mai repede în absența unor repere sociale reale, își pierd concentrarea sub asaltul stimulilor digitali, devin apatici, anxioși sau surescitați. În plus, izolarea impusă este percepută că o formă de constrângere și asta generează reacții de revoltă sau abandon la nivel emoțional”, confirmă Andreas Hniatiuc. De asemenea, mai spune el, înaintea acestei pandemii, oamenii valorizau altfel timpul, de cele mai multe ori pierzând din vedere importanța unor elemente esențiale pentru asigurarea echilibrului mental. Astfel, recomandă el, în prezent, în limitele impuse, la finalul unei zile încărcate, în fața calculatorului, este indicat să facem mișcare, sub orice formă. În cazul în care situația ne reține în casă, putem folosi timpul citind, investind în dezvoltarea noastră personală, învățând sau aprofundând o limbă străină, urmărind un documentar sau relaxându-ne alături de familie.
Ce anume din mentalitatea sportivilor ne-ar putea ajuta să trecem mai bine peste această cursă? ”În general, evit să folosesc clișee și mesaje motivaționale fără suport, ba chiar mă amuză când văd un sportiv care are tatuat pe corp mesaje cu caracter motivațional și cedează psihic. Mereu mă întreb, de ce nu aruncă o privire pe brațul său pentru a accesa boostul de încredere necesar?! Ar fi atât de simplu! Sfaturile sunt eficiente atunci când avem un anumit backgound personal care să ne permită să le urmăm, accesându-ne resursele interne. Nu consider că ne ajută abordarea din perspectiva unui <final> (chiar dacă acesta ar fi unul fericit), atât prin prisma argumentelor enunțate anterior, cât și dintr-o perspectivă a dinamicii emoționale”.
Ca să ne antrenăm mintea pentru un final, vine cu explicații psihologul, trebuie să știm când este setat acest final. Când citim o carte știm câte pagini are, când urmărim un meci, știm câte minute are, când ne propunem să facem jogging, ne setăm o distanță. În acest context al pandemiei, ne lipsește tocmai acest reper, iar a privi lucrurile din această perspectivă, așteptarea unui final, fără repere clare, generează anxietate. ”În acest sens, vin și spun că în Top 5 al celor mai solicitante sporturi din punct de vedere psiho-emoțional se regăsesc tenisul și voleiul. Știți de ce? Pentru că sportivii care practică aceste sporturi nu știu exact când termină meciul! Meciul se termină când câștigi sau când pierzi, deci este o luptă până la ultima resursă de energie”, atrage atenția specialistul. Drept urmare, ne recomandă să luăm lucrurile pas cu pas, să ne bucurăm de experiențele pe care până acum le-am ignorat în mod constant, să ne păstrăm calmul și să evităm știrile cu caracter alarmist.
”Faptul că anterior acestei perioade multe aspecte erau predictibile genera confort, dar nu și progres. Paradoxul este că omenirea gonea după lucruri pe care azi nu le mai considerăm esențiale și neglija altele, pe care azi începem să le prețuim. O abordare echilibrată și focusată pe orizontul unor nevoi autentice ne-ar ajuta din plin să depășim contextul actual. Un alergător de cursă lungă nu dă totul în prima parte a cursei, epuizându-și energia atât de necesară în probele de anduranță. Așa cum rezultatul competiției este consecința modului în care sportivul s-a antrenat, tot așa și noi vom depăși contextul actual, bazându-ne pe antrenamentul pe care îl avem <în spate> în raport cu provocările vieții. Dacă vom cultiva valori personale puternic pozitive, indiferent de natura obstacolului, îl vom depăși. Apoi se vor ivi altele și o vom lua de la capăt… ”.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 269
Pentru abonare, click aici
