Alexandru Tomescu: „Dacă românii ar asculta mai mult Bach, poate ar avea curajul să ridice ochii din pământ”

Vorbim tot mai mult despre identitatea poporului român, atât de mult „zdrențuită” ori „diluată” de toate influențele nefaste. Într-un astfel de context, avem nevoie de re-crearea unei identități românești în context european și de ambasadori care să transmită într-un mod profesionist, rafinat și eficient ce poate România cu adevărat. Alexandru Tomescu este unul dintre acești ambasadori care se dedică muzicii înțeleasă ca misiune civică și care repune România pe harta culturală europeană care contează.

A XII-a ediție a Turneului Internațional Stradivarius, numit „VIVE LA MUSIQUE !”, îl readuce în prim plan pe violonistul Alexandru Tomescu, într-o abordare unică pentru România, între muzica clasică românească și cea franceză, cu interpretarea lui Alexandru Tomescu – la vioară, Delphine Benhamou – la harpă și actorul Lari Giorgescu – dans contemporan.

Ca de obicei, fiindcă muzica îi face pe oameni mai buni, turneul este dedicat unei cauze sociale și de interes public, iar în acest an sprijină initiativa ONG-ului Dăruiește Viață. Investește în fericire, pentru a contribui la construcția Primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică.

Acest turneu vine imediat după recentul succes din 1 mai, pe cunoscuta scenă londoneză de la Cadogan Hall, alături de Royal Philharmonic Orchestra, condusă de dirijorul Gabriel Bebeşelea. Îndrăgitul violonist a revenit, vineri, 3 mai 2019, în atenţia publicului meloman din Marea Britanie, pentru un festin muzical la Winchester Cathedral, unul dintre cele mai impresionante monumente arhitectonice în stil gotic din Europa, un vis împlinit pentru muzicianul român.

„Primul meu concert împreună cu Royal Philharmonic Orchestra, la Londra, dirijat de Gabriel Bebeșelea – o seară magică, pur şi simplu, imposibil de exprimat în cuvinte bucuria pe care am simțit-o cântând alături de aceşti muzicieni minunaţi“, a declarat violonistul care a dovedit că poate îmblânzi orice partitură, oricât de dificilă. Cei care l-au ascultat în proiectul „Paganini – înger sau demon”, cunosc acest moment care a marcat un hotar în cariera lui.

Îi mulțumim că în tot acest maraton muzical, și-a făcut vreme să răspundă și întrebărilor noastre.

Ce nu se schimbă niciodată în muzica clasică, indiferent de vremuri?
Substanța ei, energia și emoțiile pe care le trezește în oameni. Ce se schimbă? În primul rând oamenii, fie că e vorba despre interpreți sau despre public, suntem cu toții într-o continuă mișcare, într-o continuă evoluție. În ultimele decenii, muzica clasică pare a fi într-o spirală ascendentă a calității, a obiectivității și chiar a vitezei. Câteodată prețul acestor perfecționări radicale este chiar ingredientul amintit la început, și anume expresivitatea muzicii. Cum-necum, cu toate înregistrările digitale din ziua de astăzi, parcă nimic nu poate egala o înregistrare de acum 80 de ani, când – în ciuda imperfecțiunilor – interpreții transmiteau o emoție la cu totul alt nivel.

Va putea vreodată vreun robot să câte la vioara Stradivarius?
Există deja roboți care pot cânta – mai degrabă mediocru – la pian. De asemenea, japonezii – cine altcineva? – au inventat și un robot care cânta foarte chinuit la vioară. Cred că mai are încă niște ani buni, dacă nu chiar decenii de studiu în față până să ajungă să egaleze dexteritatea și flexibilitatea umane. Abia apoi vine partea cu adevărat dificilă – să transmită o emoție (pe care ar trebui să o aibă el, robotul, mai întâi, extrem de puternică). Și tot așa. Cred că până la roboții care să cânte pe Stradivarius mai e ceva vreme, generații bune. Ceea ce nu poate decât să mă bucure, ca violonist. Dar, peste cine știe câte generații, când poate granița dintre roboți și oameni va deveni poate mai fluidă, nu exclud posibilitatea ca un robot să cânte – credibil – concertul de Brahms la vioară.

Turneele dedicate muzicii clasice pe care le-am început încă din 2006 au schimbat percepții și au creat gusturi noi.

De unde vine inspirația în găsirea de noi formule care să atragă publicul larg, nu doar pe cel de nișă?
Idei pentru viitoare turnee, cu programe care mai de care mai îndrăznețe, am pentru mai multe vieți de acum înainte! Turneele Stradivarius sunt oportunitatea ideală pentru a pune în practică toate ideile trăznite, toate fanteziile care-mi trec prin cap. Arareori am ocazia de a concepe de la A la Z un spectacol, așa că acest privilegiu trebuie fructificat în fiecare an. De fapt, atunci când concep un viitor concert sau spectacol, nici nu îmi propun să îl fac în așa fel încât să atragă cât mai mulți oameni, pentru că aș fi alunecat atunci către programe din ce în ce mai facile. Simt că publicul român își dorește să fie provocat, să fie scos din zona lui de confort. Și cred că programele muzicale pe care le-am propus începând cu 2011 au cultivat și au răspuns foarte bine acestei dorințe, poate neconștientizate. Cu siguranță, suntem martorii unor schimbări importante de sensibilitate, de deschidere către nou. Turneele dedicate muzicii clasice pe care le-am început încă din 2006 au schimbat percepții și au creat gusturi noi.

Sunteți mai mereu implicat în campanii sociale. Care e misiunea socială a lui Alexandru Tomescu?
Implicarea în campanii sociale sau umanitare face parte din normalitatea vieții mele de zi cu zi. Beethoven a spus că muzica îi face pe oameni mai buni. Asta încerc să verific la toate concertele puse în slujba acestor cauze: reușește muzica să ne facă mai buni, mai empatici, mai receptivi la nevoile celor aflați în dificultate? Succesul campaniilor de până acum mă îmboldește să merg mai departe și îndrăznesc să sper că muzica chiar are puterea de a produce schimbări majore în oameni, în societate. Este nevoie de perseverență și de convingerea că aceasta este calea de urmat. Eu așa simt.

Dacă românii ar asculta mai mult muzica lui Bach, poate am avea cu toții puterea și curajul să ridicăm ochii din pământ.

Cum vă primesc spectatorii din diaspora?
Întotdeauna am fost primit cu foarte multă bucurie și emoție. Recent am avut două concerte extrem de importante în Anglia, împreună cu Filarmonica Regală din Londra, organizate de Institutul Cultural Român, cu ocazia președinției românești a Uniunii Europene. Evident, o răspundere uriașă, depășită însă de bucuria de a cânta alături de acești muzicieni extraordinari. Toată lumea s-a mobilizat și s-a organizat impecabil. A fost necesar mai bine de un an de pregătiri pentru acest moment încheiat cu un mare succes. Am fost foarte mișcat să primesc un mesaj personal de felicitare chiar de la doamna Liliana Țuroiu, președintele ICR, care spune că „Este o mare bucurie pentru echipa Institutului Cultural Român să susţină prezenţa lui Alexandru Tomescu pe marile scene ale lumii, alături de orchestre şi artişti de prestigiu. Un moment excepţional a fost, în aceste zile, la Londra, unde foarte apreciatul nostru violonist a strălucit din nou şi a încântat exigentul public britanic, performând alături de celebra Royal Philarmonic Orchestra”.

Care e muzica ce s-ar potrivi cel mai bine la actuală criză în care se află țara noastră?
Ar fi interesantă într-adevăr o abordare muzicală a situației de la noi; cred că cea mai potrivită ar fi muzica lui Bach, ea e singura care ne poate reda legătura cu spiritualitatea, cu sferele înalte ale existenței. Am avea atunci cu toții puterea și curajul să ridicăm ochii din pământ.

Care e muzica ce ar descrie cel mai bine viața dvs?
De când am devenit tată, muzica mea preferată e cea pe care o cântă fetița noastră. S-a atașat foarte mult de cântecele și colindele de Crăciun și le cântăm împreună chiar și acum, când – cel puțin calendaristic – vara bate la ușă.

În lumea asta plină de kitsch și zgomot, cum vă păstrați autentic?
Cred că stă în puterea fiecăruia dintre noi să-și păstreze reperele estetice și spirituale. Muzica, arta, frumosul în general ne pot deschide ochii către lucrurile care contează cu adevărat în viață. Și dintr-o dată totul va fi mult mai simplu și mai clar. De multe ori, în goana după tehnologie sau după viteză, pierdem din vedere exact această dimensiune umană a existenței noastre, această dimensiune culturală și spirituală. Busola mea a fost și este muzica.

Atunci când călătorești mult viața ta se simplifică, se esențializează. Ajungi să îți construiești un cadru familiar și relaxant din doar câteva obiecte care te însoțesc mereu.

Practic, sunteți mai mereu pe drumuri. Nomadismul e nouă paradigmă a profesioniștilor din toate domeniile. Cum e viața personală a unui artist în această formulă?
De când eram mic visam să călătoresc mult, foarte mult. Iată că viața de concertist îmi oferă din plin această dimensiune de nomad, de rătăcitor printre săli de concert, oameni, muzici… Atunci când călătorești mult viața ta se simplifică, se esențializează. Ajungi să îți construiești un cadru familiar și relaxant din doar câteva obiecte care te însoțesc mereu. Avem nevoie de fapt de atât de puține lucruri pentru a fi fericiți și împliniți. Mă consider foarte norocos pentru că soția mea a înțeles încă de la început care este „fișa postului” meu și m-a sprijinit în mod constant, mai ales în perioadele dificile din turnee.

Sunteți acum omul de care ați fi avut nevoie când erați tânăr? Ce i-ar spune adultul de acum tânărului aspirant de acum 20 de ani, să zicem?
Cine nu și-ar dori să aibă la 20 de ani mintea de la 43? Pe de altă parte, fiecare întâmplare, fiecare întâlnire din viață își are rostul ei. Suntem obișnuiți astăzi să rezolvăm multe pe fast-forward, însă anumite lucruri au nevoie de o creștere organică, care se petrece încetul cu încetul, cu trudă. Evident, aș avea multe de spus celui care eram la 20 de ani. În același timp, o tinerețe cu o gândire prea matură ar fi cam plicticoasă, nu? Fiecare lucru trebuie trăit, împlinit la momentul potrivit. Așa că nu regret nimic, vorba cântecului lui Edith Piaf. Fiecare greșeală făcută și înțeleasă a fost în cele din urmă un pas înainte.

Ce spune fiica dv. despre profesia dvs? Cum o vede ea?
Fetița noastră nu avea cum să rămână imună la farmecul viorii. De ceva vreme, se și joacă cu o vioară micuță, cred că 1/8 din dimensiunea normală. În același timp, este atrasă de o mulțime de alte lucruri, alte instrumente muzicale, biciclete, trotinete, puzzle-uri, pietricele și frunze și câte și mai câte. Este la acea vârstă magică la care totul este literalmente posibil. Alegerea însă îi va aparține. Noi ca părinți vrem doar să o sprijinim în urmarea chemării ei. Revenind la întrebare – îi place foarte mult să vină la concerte, să mă urmeze apoi în camera solistului din spatele scenei, unde vrea să încerce și canapeaua, și scaunele, și pianul. Atmosfera de concert, muzica, instrumentele orchestrei o captivează și o fascinează. Ca pe toți copiii, de altfel.

Artistul din dv. cum vă inspiră în meseria de părinte?
Realitatea e că am descoperit inițial serioase lacune în repertoriul meu de cântece de adormit copiii, în primii ani. Acum învățăm – și eu, și soția mea – din cântecele pe care fetița noastră ni le cântă atunci când revine de la grădiniță.

Alexandru Tomescu e deja un brand. Care îi sunt atributele?
Și eu care credeam că sunt un violonist… 🙂 Încerc să fiu cât pot de bun în ceea ce fac. Aceasta e rețeta mea. Pare simplu, dar în realitate, ca să fii un artist de top trebuie să muncești fără încetare, zi de zi, an de an, ba chiar munca și răspunderea sunt mult mai mari acum decât erau în urmă cu cinci sau 10 ani.