Alexandru Popa : Un tanar de nota 10 plus

Ziua buna se cunoaste de dimineata

Alexandru Popa a dovedit inca de mic o aplecare spre performanta, impins, e drept, de la spate si de catre parintii sai. Prin clasa a doua – chiar inainte de Revolutie – participa la concursuri de informatica, jongland cu niste notiuni despre care alti pusti de varsta lui ar fi putut crede ca sunt cuvinte de extraterestri. A continuat cu olimpiadele de matematica, pe care le castiga pe banda rulanta, ajungand, in cele din urma, la cele de fizica. Si-a cultivat aceasta noua pasiune, fizica, intrand in contact cu profesori universitari, la aceasta adaugandu-se si faptul ca ambii parinti erau ingineri. Ca Alexandru a castigat mai apoi olimpiade nationale si internationale la fizica nu mai trebuie, asadar, sa mire pe nimeni.

Despre perioada liceala, Alexandru Popa isi mai aminteste ca era un spirit mai rebel, care se manifesta printr-o oarecare rezistenta la autoritate. Exprimata si prin lasarea parului lung.

Student la Stanford

Cu un an inainte de terminarea liceului, Alexandru a inceput sa-si caute o universitate care sa-i satisfaca apetitul pentru performanta. Nu s-a orientat spre o facultate din Romania, dar nu pentru ca in Romania nu s-ar face scoala la cote inalte. "Eu ma consider un produs al sistemului educational din Romania. De fiecare data, am dovedit ca putem sa facem mai multe, ca suntem mai bine pregatiti, ca avem o gandire analitica mult mai clara, care in Occident de-abia in facultate se deprinde. Practic, putem sa facem mai multe intr-o unitate mai mica de timp. De ce m-am hotarat sa plec totusi? A fost o continuare normala. Eu si colegii mei, care au participat la olimpiade, si care, ca si mine, am avut o aplecare spre performanta, am ales sa mergem unde putem sa ne indeplinim aceasta dorinta si unde putem sa concuram cu cei mai buni din lume. Si atunci, in mod natural, am ales si eu, alaturi de colegii mei, sa candidez pentru cele 5-10 universitati de top din America", explica el.

Asadar America, si nu oricare universitate din SUA, ci Stanfordul, in inima Silicon Valley-ului. Dar, pentru a ajunge acolo, a facut eforturi uriase. "Cred ca patru-cinci luni m-am pregatit numai pentru testul de limba engleza, care era un test foarte dur, dar in care am luat o nota mai buna decat multi dintre americanii care au aplicat si ei", isi aminteste Alexandru. "Insa pentru acest lucru, am memorat, literalmente, anumite cuvinte foarte complicate, nu prea intalnite in vorbirea uzuala. Eu cred ca in spatele unui rezultat bun – de multe ori testul dureaza o ora sau doua, stau zile, luni intregi de munca in care iti pregatesti acea ora in care trebuie sa livrezi performanta maxima, sa poti sa raspunzi corect". Alexandru Popa nu numai ca a ajuns la Stanford, dar a obtinut si bursa, una dintre cele doua burse pe care le puteau obtine romanii.

Ajunsi in acest punct, sa-l lasam pe Alexandru sa ne povesteasca experienta americana.

Cum decurgea viata dv., ca student la Stanford?

Viata la Stanford a fost competitiva. Poate pentru multi, viata de student este un spatiu idilic, mult timp de petrecut cu prietenii, mult timp liber. Pentru mine, a fost, este si va fi una dintre cele mai frumoase experiente de care imi amintesc, dar a fost si o competitie foarte serioasa. In primul rand, majoritatea studentilor isi alegeau un anumit numar de cursuri. Eu, observand din experienta proprie ca pot sa fac mai mult, imi alegeam dublu fata de ceilalti. 12 unitati era media pentru un trimestru, 20 era maximul, iar eu imi luam intotdeauna 21-22 si trebuia sa imi tai cateva unitati de la fiecare curs pentru a le putea duce la capat. Am reusit practic ca, in patru ani, sa pun la un loc atatea cursuri, incat sa iau doua diplome de licenta si una de master (fiecare curs inseamna de la circa trei la cinci unitati).

Aveati si timp liber?

Timp liber insemna orice moment cand nu erai la ore sau la examen. Fiecare alegea cum sa-si petreaca timpul liber. Eu unul intotdeauna mi-am organizat foarte bine timpul si mi-am planificat foarte bine ceea ce am de facut, cat timp aloc fiecarui lucru, in ce secventa si asa mai departe. De aceea, majoritatea timpului liber mi-am folosit-o pregatindu-ma pentru cursuri, pentru examene. Fiecare curs avea un examen o data pe luna, ceea ce insemna cel putin un examen pe saptamana, daca mergeai cam la cinci cursuri. Mai erau si eseuri, proiecte de grup. Este interesant ca in sistemul american se pune foarte mult accent pe munca in echipa, pe proiecte de echipa, care erau atat competitive – concuram impotriva unei alte echipe -, cat si colaborative. Fiecare echipa avea de livrat un anumit document si, de multe ori, erau proiecte de cercetare, chiar in management. Trebuia sa studiezi o anumita firma, sa intelegi cum functioneaza, de unde vine performanta, unde sunt punctele slabe, unde sunt punctele tari, cum poti sa exploatezi punctele tari pentru a le dezvolta mai departe si, de multe ori, rapoartele pe care le faceam erau trimise si companiei respective. Am lucrat cu mai multe companii. Un alt lucru extrem de folositor pentru mine a fost faptul ca statutul de student la Stanford iti deschidea absolut orice usa. In toate proiectele pe care le-am facut am lucrat chiar si cu top-managementul, directori generali, CEO, COO, deci cu oameni care faceau parte din board-ul executiv al companiilor, cu antreprenorii care au pornit companiile respective. Revenind la problema timpului liber, mi-am folosit foarte judicios timpul. Atunci cand era posibil, nu participam la ore, preferam sa invat din manualul de clasa, care era relativ acelasi cu cel care era expus in timpul orelor si sa am discutii face-to-face cu profesorii. In fiecare saptamana existau 8-10 ore de office hours, in care profesorii erau accesibili studentilor pentru discutii.

Aveati in jur de 20 de ani. Chiar nu ieseati cu prietenii?

Sigur ca da, am avut prieteni la Stanford si imi petreceam o anumita parte din timp cu ei, pentru ca, daca tot ceea ce faci este sa muncesti, se ajunge la o anumita singularitate a gandirii, care nu este nici ea productiva. E bine sa-ti rezervi un timp liber pentru tine, pentru reconstructie, pentru reevaluare, un timp pentru sport, un timp pentru prieteni, pentru relatiile sociale. Si atunci, si astazi – mai putin – am incercat lucruri noi. Golful si windsurfingul, de exemplu, le-am invatat in timpul facultatii. In fiecare trimestru am vrut sa incerc altceva, sociologie, psihologie, dar si multe sporturi, tenis, scrima, sau windsurfing, golf, dansuri, squash. Este realmente o sansa rara sa poti sa incerci discipline nu prea des intalnite, sa ai un profesor in toate aceste domenii.

Cand ati mai infiintat si doua companii?

Una dintre ele a fost un proiect de clasa. Nu trebuia sa lansam compania, trebuia doar sa facem planul de business. A trebuit sa studiem o posibilitate de afaceri. Eram o echipa de cinci oameni, dintre care patru proveniti din Europa de Est. Am ales sa studiem business-ul legat de outsourcing-ul de software. Si am facut o cercetare foarte detaliata, fiecare in tara lui. Pana la urma, impreuna cu o parte dintre colegi, am decis sa lansam compania, ei au pornit full-time, eu am continuat sa fiu student. Aceasta companie exista si astazi. A fost un proiect, spun eu, de succes. Pe mine m-a invatat foarte multe, mi-a relevat in primul rand diferenta dintre lumea academica si lumea reala, dintre conceptele de pe hartie si cele din realitate. Eu sunt o fire perfectionista si am descoperit ca, atunci cand trebuie sa rezolvi o problema, renunti uneori la un perfectionism absolut, pentru ca se consuma resurse nejustificat de mari. Ai un numar de probleme de rezolvat intr-o anumita perioada de timp si trebuie sa-ti stabilesti standardele, de la care nu trebuie sa faci rabat, dar nici nu trebuie sa pici in pacatul de a te bloca din dorinta ca toate lucrurile sa fie perfecte, cand ele pot functiona la standardele de excelenta pe care le stabilesti.

Al doilea proiect a fost unul foarte interesant, realizat de probabil cea mai buna echipa in care am lucrat vreodata. Produsul firmei noastre era legat de simularea distributiei de caldura pe cipuri. Am realizat aceasta echipa care mi-a ocupat foarte mult din timpul liber pe care il mai aveam in ultimul an. Am participat la mai multe concursuri de planuri de afaceri, pe unul l-am castigat, la altele ne-am calificat in finala.

Un murmur de uimire

Desi practic avea un numar de cursuri dublu fata de colegii sai, Alexandu Popa invata bine la toate materiile. Chiar foarte bine. In sistemul american de notare, nota maxima este A. Ei bine, Alexandru a reusit sa ia note mai mari decat acest A: A+. Cum asa? "Regula pentru a obtine nota A+ este, in primul rand, sa fii primul sau al doilea dintr-o clasa, iar apoi, sa fii la o distanta foarte mare fata de medie sau fata de ceilalti studenti. Practic, aceasta insemna ca, daca obtineai 100% din punctaj, se putea sa nu fie suficient. Am avut anumite cursuri in care am obtinut un procentaj de 100% la toate testele, dar am primit numai A, pentru ca toata lumea lua note bune. Dar atunci cand toata lumea lua 40 de puncte, iar eu reuseam sa iau 80, primeam nota A+. Era o nota pe care, in general, o primeai daca depaseai performanta. Dar pentru acest lucru trebuia sa te pregatesti foarte mult, trebuia sa fii extrem de atent la absolut tot ceea ce insemna examen, notare, multe dintre note avand si o componenta de participare. Trebuia sa iei cuvantul, sa-ti propui si sa-ti sustii ideile, sa sustii ideile altora. Trebuia sa le faci pe toate bine si conta inclusiv munca in echipa". Ce se poate intampla cand iei note peste maxim? Evident, sa obtii si o medie peste maxim. Asa se face ca, la sfarsitul celor patru ani de facultate, Alexandru Popa a obtinut media generala 4,16, in conditiile in care media maxima era 4! "Lucrul cel mai placut pe care mi-l amintesc in legatura cu media aceasta este urmatorul: a existat o ceremonie de absolvire la sfarsitul facultatii. La departamentul nostru de management a venit decanul intregii scoli de inginerie. Acolo a existat un premiu – "Henry Ford II" – care se da sefului de promotie de la scoala de inginerie. Datorita mediei mele, am avut onoarea sa primesc acest premiu. Dar lucrul care m-a impresionat cel mai mult a fost ca, in momentul in care decanul a citit biografia mea – in care spuneam ca vreau sa pun in practica ceea ce o sa invat la Stanford pentru a reusi sa fac lumea un loc mai bun, macar in jurul meu – si a mentionat media, s-a facut liniste. Dupa aceea, s-a auzit un murmur. La sfarsit, colegii mei din Romania au venit si mi-au spus: <> Am simtit ca pot sa reprezint ceva mai mult decat pe mine insumi, si asta m-a facut sa ma simt bine".

Romania is my country

Cel mai important lucru pe care Alexandru l-a invatat in America a fost ca orice obstacol poate fi depasit, cu suficienta perseverenta si hotarare. Desi a primit mai multe oferte de angajare pe taram american, a decis sa se intoarca in Romania, pentru ca, spune el, "aici exista un teren mai larg pentru a face performanta la varf. Sunt multe domenii in care nevoia de schimbare si de performanta sunt foarte mari. Iar modernizarea Romaniei si schimbarea ei sunt niste provocari, si nu pentru mine ca persoana, ci pentru intreaga generatie tanara". A avut imediat ocazia sa puna in practica lectiile americane, fiind cooptat in echipa primului ministru, in pozitia de consilier pe probleme economice. Avea 22 de ani, fiind unul dintre cei mai tineri consilieri ai tuturor premierilor Romaniei. "Aceasta oferta a venit exact in directia in care dintotdeauna mi-am dorit sa am sansa sa pot contribui la un progres mai larg decat progresul propriei mele persoane. Pe de alta parte, nu ma asteptam sa mi se ofere o astfel de sansa la o varsta atat de tanara.", spune Alexandru. Cu toate acestea, el crede ca nu doar varsta influenteaza performanta.

Doi ani mai tarziu, Alexandru Popa este numit in fruntea Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS), despre care spune ca reprezinta o echipa mare si o responsabilitate efectiva, directa. Practic, scopul ARIS este sa creeze un climat favorabil investitiilor straine, ceea ce, sa recunoastem, in Romania nu este foarte usor.

Un lucru care pe Alexandru l-a frapat, pe cand era la Stanford, a fost numarul mic de romani care studiau acolo. Si-a dat seama ca acest lucru avea cauze de natura financiara: tinerii romani nu au bani sa studieze in strainatate, la universitati de top. De aceea, la intoarcerea in tara, activand in sectorul public, a initiat un proiect prin care tinerii ce vor sa mearga la facultati de prestigiu din afara, dar nu au bani pentru a face acest lucru, sa primeasca burse din partea guvernului. Conditia ce li se impune este ca ei sa se intoarca in tara si sa lucreze in administratia publica. Asa s-a nascut Bursa Speciala "Guvernul Romaniei", al carei initiator este Alexandru Popa, devenit astfel presedinte al nou-infiintatei Comisii pentru Manageri Publici. Este un proiect de echipa, pentru ca Alexandru este un om de echipa: "Suntem in secolul XXI. Nu poti sa faci nimic de unul singur. Nu mai exista cavaleri singuratici, care merg singuri in cruciade", spune el. "Pentru orice proiect, trebuie sa existe un initiator, care sa aiba o viziune si dorinta de a crea ceva, si o echipa de oameni care sa fie alaturi de el si care sa-si aduca propria contributie. In acest fel, proiectul este cu mult mai bun decat daca l-ai fi facut tu singur. Intregul este in practica, mai mare decat suma partilor".

Valuri de-ale tineretii

Totusi, Alexandru Popa are aproape 25 de ani si nu uita acest lucru. De aceea, mai iese, ce-i drept, rar, prin cluburi cu prietenii. Se relaxeaza citind carti (de management), mergand la cinematograf sau jucand tenis. Uneori, si golf.

Alexandru se considera in egala masura entuziast si realist. "Entuziasmul fara realism inseamna sa spui <> Entuziasmul cu realism inseamna sa spui <>", crede el. Tanarul care i-a uimit pe americani vrea sa schimbe mentalitati in Romania. Are suficienta energie, care spune ca "vine din motivatia pe care o ai. Daca proiectele iti starnesc imaginatia, o dorinta de a le pune in practica, nu poti sa nu ai energie, pentru ca ele te imping inainte".

L-am rugat pe Alexandru sa-mi spuna trei cuvinte care il caracterizeaza. Primele doua au fost "progres" si "echipa". Cel de-al treilea a fost un cuvant pe care l-a rostit, cu aceasta ocazie, pentru a mia oara in acest interviu: PERFORMANTA.

Nascut in Bucuresti, varsta: 25 de ani.

Studii:

Licentiat al Universitatii Stanford, SUA (1998-2002)

• Master in Management/Inginerie Industriala;
• Specializare: strategie, tehnologie, structuri organizationale;
• Dubla licenta in Economie si Management/Inginerie Industriala;
• Specializare in management operational;
• Diploma de Merit in Economie;
• Diploma cu Distinctie (echivalentul Summa cum Laude).

Experienta profesionala:

• 2004 – prezent: Guvernul Romaniei – Presedinte al Comisiei pentru Manageri Publici;
• 2004 – prezent: Guvernul Romaniei – Presedinte al Agentiei Romane pentru Investitii Straine;
• 2002 – 2004: Guvernul Romaniei – Consilier al primului ministru pe probleme economice;
• 2002 – 2004: Junior Chamber International – Presedinte la nivel national, presedinte fondator.

Premii si distinctii:

• Numit Sef de promotie "Henry Ford II" la Ceremonia de absolvire Stanford 2002;
• Detinator al Premiului "Frederick E. Terman" pentru Succes Extraordinar in Inginerie, Stanford 2002;
• Detinator al Premiului Presedintelui pentru Excelenta Academica, Stanford 1999.