Alex Lăpușan caută codul de la A-ntreprenor la Z-uperman

În sediul pe care Zitec îl ocupă, în zona Pieței Vitan, într-o clădire de birouri nouă, unde a închiriat două etaje, nu simți stresul cu care ne-au obișnuit afacerile competitive. Cel puțin ca vizitator. Pe holuri muzica se aude în surdină, aproape ca într-un spa, spațiile sunt largi, dar de dimensiuni diferite și decorate astfel încât să-ți amintească de un interior de submarin, de o tavernă grecească, de un loc de joacă sau de o grădină urbană. Interviul pe care Alex Lăpșan mi l-a acordat s-a petrecut în umbra unei hărți verzui, cât un perete, reprezentând un ținut imaginar, marcată într-un colț de o siglă construită după modelul unui simbol heraldic. Sunt acolo elefanții de la PHP, mâna cu care dăm like pe Facebook, pătrățelele companiei Microsoft, Z-ul Zitecului și câteva cuvinte, în engleză, care pot fi citite diferit. Eu identific: Make soft ware.

Pe toate acestea mi le explică Alex la începutul interviului, după o scurtă vizită prin celelalte încăperi pe care cu greu le-aș numi birouri. Ocazie cu care văd oameni discutând la o cafea sau un ceai, poate despre proiectul la care lucrează, poate despre filmul pe care tocmai l-au văzut. Alții stau concentrați în fața unui calculator. Nimeni în sala de jocuri unde tronează un monitor imens, o masă de foosball și una de ping-pong. Pe Superman-ul de carton, în mărime naturală, cu S-ul de pe piept înlocuit de un Z, care își așteaptă capul potrivit pentru imortalizarea foto, aveam să îl zăresc abia la plecare.

În ciuda muzicii și atmosferei din firmă, Alex spune că stresul e o condiție indispensabilă în antreprenoriat. „Oamenii au impresia că dacă mâine vor deveni antreprenori, brusc o să le fie mult mai bine. Realitatea este că oricum în primii ani o să câștigi mult mai puțin, stresul va fi mult mai mare și șansele să nu-ți meargă afacerea sunt considerabile. Mai ales în domenii competitive. Am întâlnit foarte mulți oameni care sunt foarte bine plătiți în corporații internaționale și care zic: a, mă gândeam că la un moment dat o să îmi deschid propria afacere. Realitatea este că șansele sunt foarte mici. E o zonă foarte placută acolo: poate că ajungi să fii coordonator într-o firmă mare, ai un impact asupra pieței, ai un venit foarte frumos, ai o mașină, iar la ora 17.00 pleci acasă. Știu, nicăieri nu e roză treaba, dar oricum nu e responsabilitatea pe care o are antreprenorul. Primești un buget pe care trebuie să-l execuți. Dincoace trebuie să te asiguri că ai bani de salarii la sfârșitul lunii.”

Zitec a avut în 2014 o cifră de afaceri de 3,2 milioane de euro, iar în 2015 ținta este de 5 milioane de euro. Alex spune că e al patrulea an de creștere de două cifre. „Tot o creștere undeva la 40-50% o să avem și anul acesta. Creșterea vine din faptul că am fost recomandați către clienți care au nevoie de firme serioase să livreze la timp și care au avut experiențe neplăcute cu alte firme, mai ales românești. Avem un portofoliu de clienți jumătate români, jumătate străini. La început 80% erau din străinătate, în ultimii 5 ani am fost mai degrabă la paritate. La început nu știam să vindem în România, nu aveam deschidere la firmele foarte mari. Eram o echipă de ingineri care știau să facă software. Am mers strict pe recomandări. Am crescut ca firmă până în ziua de azi pe recomandări. De la o vreme am început să investim în alte elemente, de Marketing, PR și Vânzări, să avem un Departament de Vânzări. Noi am migrat atât din străinătate spre România, cât și din zona clienților mici și medii în zona clienților medii și mari. Tocmai pentru că ei au nevoie de cunoștințele noastre, au nevoie de echipe mai mari, au proiecte mai complexe și își permit să plătească un preț mai mare. Dacă faci lucruri bune, te ții de cuvânt și-ți faci treaba până la urmă vei reuși să crești. Dar trebuie să ai răbdare, succesul nu vine peste noapte”.

„Nu poți să formezi o echipă cu oameni care lucrează de acasă”

Pentru afacerea lui Alex și a soției sale Simona, succesul a început să vină în urmă cu 4-5 ani. După ce și-au dat seama că au nevoie de un spațiu mai mare dacă vor să se dezvolte. Și mai ales dacă vor să își facă o echipă de specialiști foarte bună. „De asta dintr-un birou mai îndepărtat în Berceni, unde eram până acum 5 ani, am făcut un efort și am venit în clădirea actuală, de asta am investit în biroul de aici, de asta îți iei inima în dinți și îți spui: hai să facem un departament care să se ocupe de asta. Costă bani și timp și e un risc. Noi aveam 450 de mp în biroul din Berceni și am venit aici la 920. O suprafață dublă, la un preț mai mare”.

Alex crede că nu poți construi o echipă dacă nu ai spațiul potrivit. Asta credea și în urmă cu 12 ani când lucrau în firma nou înființată doar el, Simona și partenerul lor de afaceri de atunci, care ulterior s-a retras din business. „Nu am vrut să lucrăm de acasă, chit că nu aveam nevoie de un sediu la început, eram 3 oameni. Eu nici pe vremea aia nu credeam că lucrând de acasă poți să formezi o echipă și astăzi cred la fel, chiar dacă există acum acest miraj în România: oameni care își doresc să lucreze de acasă. E ok să-ți dorești asta, sunt o grămadă de joburi care îţi permit, dar dacă vrei să formezi o echipă nu poți să o formezi cu oameni care îți lucrează de acasă. O să fie niște specialiști, foarte buni fiecare în sufrageria lui. Or scopul nostru este să construim o echipă de specialiști, cea mai bună echipă de specialiști”.

Cum îi găsești pe acești specialiști, cum îi ajuți să se dezvolte și să rămână în firmă? Este investiția în birouri primitoare și colorate cântecul de sirenă care să-i atragă și să-i țină acolo? Nu neapărat, crede Alex. „La atragere e posibil să funcționeze. Dacă ai de ales între două firme care te plătesc cam la fel și la unii vezi un mediu de lucru mai plăcut, un birou mai altfel, e posibil să te atragă. Și evident că am mizat și pe asta. Nu știu însă cât de mult ajută asta la a reține oamenii, pentru că realitatea este că e ușor să te obișnuiești cu lucrurile bune. La fel cum te obișnuiești cu un salariu mare și vrei unul și mai mare, la fel te obișnuiești cu ceva ce primești gratuit în fiecare zi și vrei să primești mai mult”. De fapt, Alex şi Simona Lăpuşan împreună cu ceilalți parteneri din firmă au vrut un loc de muncă unde să le placă să își petreacă timpul. „Păi dacă aici vrem să stăm foarte mult timp, nu e normal să fie un mediu deosebit? În ce investești? Investești în patul și salteaua pe care dormi că sigur o să dormi niște ore în fiecare noapte acolo, investești în scaunul de la birou că acolo o sa stai niște ore și în biroul unde stai. Prin urmare, nu am făcut economie. Și dacă asta este apreciat și de colegi, dacă asta ne ajută și la recrutare, e foarte bine. Dar este un efect secundar. Nu l-am făcut pentru asta”.

Pentru păstrarea oamenilor buni, Alexandru Lăpușan a făcut altceva: le-a dat o bucățică din firma lui. Patru dintre angajați au fost făcuți acționari ai firmei în ultimii cinci ani, iar un al cincelea e pe cale să li se alăture. Ei dețin în total 10% din Zitec, iar Alex se gândește la o modalitate de a extinde acest program de recompensare a angajaților prin acordarea de acțiuni. O variantă este listarea la bursă, dar nu a luat deocamdată nicio decizie. „10% din acțiuni le-am cedat către colegii care au luptat alături de noi mai mult decât poate ar fi trebuit. N-am știut cum să le mulțumim altfel și nu puteam să fim competitivi ca nivel al salariilor cu multinaționalele sau firmele de servicii de dezvoltare de outsourcing străin. Lucru valabil și azi. O să căutăm o formulă să extindem acest program ca să îi implicăm pe toți colegii, pentru că e evident că nu e sustenabil să tot dai câte un procent”.

„Vom angaja orice viitor coleg bun găsim în piață”

Zitec are acum aproximativ 120 de angajați și recrutează în continuare. Ceea ce nu este întotdeauna ușor, spune Alex, chiar dacă stresul găsirii oamenilor buni l-a delegat Departamentului de Resurse Umane. „Din păcate asta e un lucru foarte dificil în România pentru că nu sunt atât de mulți specialiști în IT, nu sunt toți așa de bine pregătiți și au așteptări care sunt de foarte multe ori exagerate. A propos de salarii, toată lumea știe că sunt salarii mari în IT și totuși ultimul studiu Brainspotting arată că 51% dintre respondenți sunt nemulțumiți de salariile lor. Și consideră că merită mai mult. Unii poate pe bună dreptate, dar ar trebui ca lucrul ăsta să dea un pic de gândit. Noi, orice o să găsim în piață, orice viitor coleg bun pe care o să-l găsim o să-l luăm. Pe lângă calitățile tehnice, ne interesează oameni care au o atitudine pro-activă, sunt dornici să învețe, orientați spre echipă, oameni care vor să se distreze. Altfel nu s-ar integra ușor în colectivul nostru”.

Zitec angajează mai ales juniori sau oameni de nivel mediu pentru că seniorii sunt mai greu de convins să-și schimbe firma, iar când o fac preferă să meargă în străinătate. Iar unii, spune Alex, nu sunt de fapt seniori, chiar dacă așa scrie pe cartea lor de vizită. „Sunt oameni care se consideră seniori și își doresc neapărat o carte de vizită, un carton pe care să scrie senior, dar nu sunt la nivelul respectiv, după criteriile noastre. Noi prin senior înțelegem cineva care nu numai că are cunoștințe tehnice, dar e capabil să-i învețe și pe alții, să livreze fără să fie controlat. Există oameni care n-au ajuns la nivelul acesta, vor să ardă etape și piața sprijină această iluzie. E ușor să găsești o firmă care spune: bine, dacă tu vrei să fii senior, ești senior, numai vino aici că am nevoie. Și atunci toată lumea e „fericită”. Ne păcălim unii pe alții. Ne spunem că suntem super seniori, consultanți, cititori în stele. Salariile sunt în creștere, riscul este să nu fim motivați să învățăm. Acesta este riscul care paște IT-ul românesc din perspectiva resursei umane. Mai ales că există această presiune a firmelor străine care vin și își permit să arunce cu bani în piață”.

Alex Lăpuşan caută altfel de oameni pentru echipa pe care o construiește și spune că e dispus să le ofere spații frumoase și libertatea de a se opri din lucru și a se relaxa, dacă simt că nu pot fi productivi într-o zi. „Ce încercăm să facem este o echipă în care ei să lucreze unii cu alții pentru a învăța mai bine. Avem colegi care din proprie inițiativă fac workshopuri, în weekend, în timpul liber, în care îi învață pe alți colegi anumite tehnologii. Avem colegi care din inițiativa lor își organizează colegii ca să participe la acțiuni de donare de sânge, de exemplu, și invită aici cadrele medicale. Asta ne-am dorit: să facem o echipă în care oamenii reușesc să se dezbare un pic de proastele obiceiuri învățate în școala românească, să ia inițiativa, să se ridice în picioare și să spună: am o idee, poate e proastă, dar hai să v-o spun și dacă vă place, hai s-o implementăm. Dacă n-am eu timp, poate îi place altcuiva și o preia altcineva. Și noi vrem să le cream mediul în care să facă asta și ne luptăm mai ales cu cei care vin, abia ieșiți de pe băncile școlii, cu un altfel de bagaj, din păcate”.

Alex Lăpușan este foarte critic în privința școlii românești. Nu crede că înainte de 89 profesorii erau mai buni ca azi, dar nici că școala de acum îi încurajează pe tineri să se dezvolte pentru a se intregra mai bine pe piața muncii. Își amintește de anii petrecuți în Dej, unde a stat până a absolvit clasa a 9-a de liceu. A venit apoi la București și a învățat la liceul Dimitrie Cantemir, devenit apoi colegiu național. „Dimitrie Cantemir era liceu cu profil informatic. Din păcate, nivelul la care se făcea la momentul respectiv și nivelul cadrelor didactice era sub nivelul la care ajunsesem deja. Și nu eram la un nivel foarte ridicat. Eu ajunsesem la nivelul respectiv învățând singur, aveam acasă un calculator, un HC 90, scriam mici progrămele, mici animații. Prin generală a început să-mi placă asta, mergeam și la Clubul Pionierilor, înainte de 89, unde se mai făceau concursuri. Și acolo am început să învăț. Școala nu m-a ajutat din punctul ăsta de vedere, nici măcar la facultate, de Automatică și Calculatoare. A fost o dezămagire pentru mine și văd în continuare că școala nu pregătește oamenii pentru ce este nevoie și pentru ce au ei nevoie. Dimpotrivă, în ultima perioadă vedem cum nu îi lasă pe studenți să aibă un job part time. Orarele sunt făcute astfel încât să îi încurce, li se dau teme. Nu e o punctare pe performanțe și cunoștințe, ci pe a ține studentul captiv: să vină la curs, să aibă prezență, să fie amfiteatrul plin”.

„Presupunerea că dacă le dai oamenilor libertate o să-și bată joc de ce fac e falsă”

Angajații din IT au fost și sunt răsfățați pe piața muncii. Joburile sunt numeroase, salariile în creștere, așa că au de unde alege. Și devin foarte selectivi. „Cei care nu sunt motivați de ce ne pasionează pe noi, care spun: da, drăguț biroul, dar pentru 100 de dolari în plus oricum nu mă interesează poate că nu sunt neapărat genul nostru. Noi vrem oameni care să aibă și alte interese. Nu strict materiale. Și asta nu pentru că am avea un scop de a plăti mai puțin, noi plătim în momentul de față peste media pieței, dar nu ar fi fun să vii la birou și să fii înconjurat de oameni care sunt strict motivați de salariu. Trebuie să fie un grup de oameni cu care să ai pasiuni comune, cu care să îți placă să îți petreci uneori timpul liber”.

Iar timpul liber poate fi chiar în timpul programului. La doi pași este sala de jocuri sau balansoarul. Nu doar pentru pauza de prânz sau încheierea programului, ci pentru oricând simți că nu mai poți lucra, nu mai ai randament. „Se duc acolo ori de câte ori au chef să se ducă. Aici e o parte din problema managementului românesc: în momentul în care presupui că dacă îi dai omului acces la Internet, el o să stea pe Facebook. Și atunci, hai să tăiem Internetul. Asta e o formă mai comună de distracție, în firmele care n-au spațiu de recreere. Oamenii care gândesc așa nu sunt niște manageri capabili și ar trebui înlocuiți. Nu pot decât să facă rău în firmele în care sunt angajați. Pentru că ei nu înțeleg cum funcționează oamenii, de fapt. Dacă eu nu am chef atunci să lucrez la proiectul respectiv, faptul că mă forțezi să raportez că două ore azi am lucrat la proiectul respectiv o să mă determine să fac o treabă de mântuială, ca să scap și ca să zic: uite ce-am făcut, acum lasă-mă în pace. Nu o să iasă un produs de calitate. Prin urmare, dacă acum nu ai chef și nu ai randament, nu mai bine te duci pe o canapea, citești o carte, te joci un joc și când simți că poți să livrezi ceva te întorci la birou? Evident, timpul respectiv nu o să-l pui pe factura clientului. Dar ăla pe care o să-l pui o să fie foarte eficient. Iar presupunerea că dacă le dai oamenilor libertate o să-și bată joc de ce fac este foarte foarte falsă. Și vine dintr-o nevoie obsesivă de control a unor manageri. Ei au impresia că dacă stau acolo și îi văd pe oamenii aia, la birouri pe care le-au așezat ca să-i vadă neapărat pe toți, să fie sub control. Ei bine, se înșeala. Oamenii ăia doar se fac că lucrează. Nimeni nu e robot și nimeni nu poate să vină la o oră să se așeze la birou și până la pauza de masă să meargă doar de două ori la toaletă. Poate că ai anumite zile în care poți să faci asta, dar rare. Și dacă nu acceptăm asta o să facem niște echipe frustrate în care unii se fac că muncesc și alții se fac că îi plătesc. Stilul clasic românesc”.

Înainte de a fi antreprenor, „patron” cum își amintește că se spunea pe atunci, Alex a fost angajat. A lucrat întâi la Radio 21 din clasa a XII-a de liceu, în facultate a avut pentru o scurtă perioadă chiar după joburi part time. „La Radio 21, am făcut de la siteuri web la campanii outdoor, orice implica un calculator. Radioul m-a atras foarte mult. Eu ascultam o emisiune de rock, se numea Trei ceasuri rele, și mergând pe acolo și întâlnindu-mă cu alți rockeri am văzut că au nevoie de website și am început să îi ajut. Și după o vreme când au văzut că tot vin am primit și o masă cu un calculator. Apoi au zis să mă angajeze. La un moment dat a fost înființat și un Departament Creativ, iar prima mea șefă a fost Cristina Bazavan”. Tot din pasiune a pornit și proiectul Alpinet, în 1999. Deși avea pe atunci un al doilea job la un provider mic de Internet, Total Net, îi plăceau excursiile pe munte. Așa încât în jurul unei comunități existente a construit un website, cu galerii foto, întrebări și trasee, și a mărit comunitatea. Site-ul există și acum, dar nu prea mai are timp să se ocupe de el. „Din păcate nu e un proiect în creștere pentru că niciun proiect nu crește singur, e nevoie de cineva care să se ocupe de el. Pe mine m-a ajutat să văd cum e să lucrezi în echipă, cum e să lucrezi cu oameni. E foarte dificil să construiești o comunitate, mai ales online, cu oameni care nu se cunosc, comunică doar prin email. Românii nu sunt oameni care să-ţi sară în ajutor imediat. Ne place să credem că suntem buni, frumoși, dar nu suntem. Să construiești o comunitate online în România mi se pare o provocare foarte mare și de aceea nici nu sunt foarte multe comunități online puternice. E foarte dificil să potolești orgolii, să le explici oamenilor că nu trebuie să interpreteze în sens negativ emailurile. Sunt mulți care afirmă că doresc să construiască comunități online, dar nu știu în ce se bagă. E un sport extrem”.

După Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Politehnică și Masterul la Facultatea de Cibernetică din ASE, care nu i-au fost de mare ajutor pe piața muncii, Alex a deschis Zitec în 2003. Din cauza frustrărilor de la locul de muncă, o firmă americană cu birou în România. „Eram la al treilea job, am învățat acolo să lucrez la distanță, am văzut că nu toate sunt roz nici când lucrezi cu americanii. Vedeam că nu toate ideile erau bine primite sau nu era un interes pentru idei. Și mi-am zis la un moment dat că e foarte ușor să stau pe tușă și să critic, hai să văd dacă pot să mă descurc mai bine. Ăsta a fost business planul, pentru că nu am plecat de acolo cu un portofoliu de clienți, cu o idee de produs sau altceva. Am mers pe ideea că IT-ul va fi în creștere, că online-ul va fi în creștere. Că tot timpul va fi nevoie de specialiști care să poată oferi servicii în zona asta. De aceea, creșterea noastră ca firmă a fost foarte mică în primii ani. În primul an am fost doar fondatorii, în al doilea cred că am avut vreo doi angajați. De abia în ultimii cinci ani am crescut și ne-am schimbat foarte mult ca firmă”.

Și viața personală s-a schimbat în ultimii ani. Deși recunoaște că pentru un antreprenor e greu să delimiteze timpul alocat jobului de cel liber, personal, Alex spune că de când are copii încearcă să ajungă mai devreme acasă. „Înainte să avem copiii, eu și Simona lucram, fără să exagerez, de la 7 dimineața până noaptea pe la 1-2, în mod uzual. Poate seara cu o ieșire pe la bere, poate ne mai întâlneam cu cineva. Dar era absolut normal ca după ce ajungeam seara acasă să deschid laptopul și să lucrez pănă noaptea tarziu. Era ceva normal și satisfacator. Dacă n-o făceam simţeam că parcă mi s-a luat ceva. După ce au venit copiii a fost evident că modelul ăsta nu mai funcționează. Acum, de exemplu, odată ce am ajuns acasă doar în cazuri excepționale mai aloc timp activ pentru job încercând să nu le amestec. Se mai întâmplă, dar mult mai rar acum. Ajung acasă, din păcate, nu mai devreme de 7 seara. Și Simona la fel. Uneori reușim mai repede, iar alteori ajungem mai târziu”

Calea antreprenorului

În 2003 antreprenoriatul nu era scopul studenților sau al angajaților din multinaționale, visul american al propriei afaceri nu ajunsese încă în multe minți. „Atunci dacă aveai firmă puteai eventual să fii văzut ca patron, adică cineva care, nu-i așa, trăiește din sângele populației. Cuvântul antreprenor a ajuns să fie la modă în ultimii cinci ani, dacă nu mă înșel. Eu n-am avut un scop să devin antreprenor. Și cred că ar fi un scop greșit pentru cineva care și-ar propune: eu când mă fac mare vreau să fiu antreprenor. Nu e o meserie. Trebuie să simți o atracție, să îți placă să faci lucruri. Și după care să îți dai seama că ai putea să îl convertești într-un business. Evident că antreprenoriatul se învață, dar nu cred că e pentru oricine. Pentru că implică stres și risc și nu toată lumea le tolerează. Nu e calea unică: vezi, Doamne antreprenorul este cel mai bun”.

Stresul e o prezență constantă în viața antreprenorului, fie că are un angajat, fie că are 1000, crede Alex Lăpușan. „Dacă nu ai stresul ăla cred că nu poți fi un lider bun pentru oameni. Normal că trebuie să-ți pese. Există o relaxare doar prin prisma delegării. În momentul în care vrei să crești ca firmă și depășești un anumit număr, de 20-30-40 de oameni, nu ai cum să faci asta dacă nu înveți să delegi. Îți construiești o echipă care să te ajute să faci asta. Noi credem că am reușit să facem partea asta și atunci am delegat foarte multe dintre activități. Ceea ce ne permite să ne ocupam de altele. Dar stresul e același. În momentul în care ne ocupam de recrutare aveam stresul că poate unii oameni sunt neserioși, spun că vin la interviu și nu vin. Acum poate nu mai am stresul ăsta, pentru că s-a dus în Departamentul de HR. Dar mă ocup de altceva: de rezolvat niște fluxuri în firmă, de exemplu. Am schimbat una cu alta. Dar capacitatea de suportare a stresului a rămas aceeași”.

Banii nu sunt o motivație potrivită pentru antreprenoriat, crede Alex. Dacă banii te motivează, atunci e mai bine să fii angajat într-o meserie bine plătită. Chiar în IT, unde salariile sunt mari. „Pe mine mă motivează să implementez idei, să văd că oamenii se bucură de ele, că faci un produs care este apreciat, că îți iese ceva de valoare. Construiești ceva. Îmi place să construiesc. Asta e motivația mea. Și îmi place să învăț lucruri noi. Să văd ce tehnologie nouă a apărut”.

Accesul la noile tehnologii îl are acum mai ales prin startup-urile pe care le susține. A investit în opt până acum, două din Silicon Valley, două din New York, unul din Londra, unul din Amsterdam și unul românesc. Nu investiții financiare, ci susținere pe partea tehnologică, cu servicii furnizate de firma sa. Valoarea acestor servicii este de 30-40 de mii sau chiar 100-200 de mii de euro. Unele au fost pariuri pierdute, altele s-au confirmat. „Asta ne permite să nu avem timpi morți, oameni care stau degeaba, în condiţiile în care recrutăm continuu. Ne permite să ne jucăm cu noi tehnologii, să învățăm noi tehnologii. Avem o confirmare foarte bună cu unul dintre startup-urile din Silicon Valley – zipongo.com- care până acum a făcut fundraising de 10 milioane și se îndreptă către seria a doua de finanțare. Avem o investiție de 100 de mii de dolari acolo, dar nu procentul contează, ci faptul că am pariat pe 8 startup-uri și unul s-a dovedit viabil, două urmează să se lanseze, deși două s-au închis”.

În România, Zitec susține o editură de comic books, o piață aflată încă la început la noi, dar cu mulți susținători în strănătate. HAC!BD publică revista de benzi desenate Harap Alb Continuă, dar Alex precizează că există și o zonă digitală, iar unele reviste au fost traduse în engleză pentru a fi publicate pe platforme internaționale. Există și o aplicație Supererou pe telefoanele mobile unde pot fi citite revistele, dar și un soft care poate fi folosit și de alte edituri. „Primul număr din revista Harap Alb Continuă s-a vândut în 10.000 de exemplare, fără alt sprijin și luându-ne toate țepele posibile de la toți distribuitorii care au dat faliment și au dispărut cu banii. Investiția inițială în acest startup a fost de 30%, dar acum suntem în discuții să majorăm procentul, pentru că am investitit și în runda a doua. Noi începem pe la 30-40 de mii de euro investițiile în startup-uri, iar în cele în care credem mergem peste, 100 – 200 de mii de euro. În cazul acesta am depășit 200 de mii de euro. Sperăm să ajungem la nivelul în care afacerea să se autosusțină și suntem foarte aproape. Potențialul adevărat este să ducem aceste produse afară. Acolo există public mare, există o piață. Educăm piața, dar România nu e o balta suficient de mare ca să facem un business aici.”