A ajuns General Manager într-un domeniu care i se părea o glumă
Delia Iliasa este din Iași, acolo unde a făcut și școala: un liceu teoretic și, din pasiune, Facultatea de Istorie. Dar, pentru că în copilărie își dorea să devină avocat, s-a înscris la Drept, facultate pe care urmează s-o termine anul viitor. Nu face Dreptul pentru că vrea să urmeze o carieră în această direcție, ci pentru că o ajută în businessul pe care îl conduce: „Cred că informațiile pe care le-am primit acum, în timpul facultății, și pe care nu le-aș fi primit la 20 de ani, îmi sunt foarte, foarte utile și sunt mai relevante azi decât ar fi fost acum mai bine de zece ani. Mă refer aici pe baza experienței de business, pentru că înțeleg niște lucruri în cu totul alt mod. Și cred că fiecare dintre noi, dacă ar fi să reluăm studiile pe care le-am făcut la 20 de ani, le-am vedea acum cu alți ochi”.
Când gluma se transformă în ceva serios
Dar să ne întoarcem puțin în urmă cu cinci ani, în 2010. Pe atunci, Delia, care a lucrat ani la rând în vânzări auto și apoi în consultanță pentru sectorul construcțiilor, s-a gândit că era momentul să se orienteze către ceva mai serios. Mai serios chiar decât piața auto și cea a construcțiilor.
Adevărata provocare a venit de unde nu se aștepta! S-a ivit la orizont oportunitatea să lucreze în domeniul… fitnessului. Prima rundă de negocieri cu patronatul Club Moving România a rămas fără un rezultat pentru că, în timpul interviurilor, clubul din Otopeni era un șantier în lucru și mărturisește că nu și-a putut imagina proiectul final, care să o ajute să ia o decizie: „Pentru mine, a fost copleșitoare prima interacțiune cu clubul din Otopeni. Când am mers la interviuri, nu era gata, era un șantier. Îmi aduc aminte că mergeam împreună cu Project Managerul de atunci și-mi arăta: «Aici o să fie o piscină superbă, aici o să fie o sală, și bambus, și o să fie totul luminos și frumos». Mă uitam în jur, aveam imaginație, lucrasem într-o firmă de construcții, știam ce înseamnă un proiect, dar nu aveam capacitatea de a-mi imagina ce urmează”.
Trei luni mai târziu, a discutat din nou cu cei de al Club Moving România și a acceptat jobul. „La momentul respectiv, recunosc faptul că am luat acest job ca pe o soluție intermediară. Cel puțin, așa părea din afară. Eu mă uitam întotdeauna spre auto, spre construcții, spre consultanță. Niciodată nu mi-aș fi închipuit că o să lucrez într-un club de fitness. Mi se părea o glumă. Mi se părea că îmi iau, de fapt, un an sabatic. Așa a fost în capul meu. Mă gândeam «Wow, ce frumos o să fie. Un an de zile, să vezi cum o să mă distrez. După care o să mă întorc la ceva serios». Și am început să lucrez în acest domeniu. Dar, când clubul a fost gata și am intrat pe ușă, am avut un sentiment aparte. M-am simțit în largul meu. Totuși, în mintea mea, încă era o soluție intermediară. Și «soluția intermediară» durează deja de cinci ani și eu zic că va mai dura încă mulți ani de acum înainte”, povestește Delia Iliasa.
General Managerul Club Moving România subliniază că, în momentul în care a acceptat oferta de angajare, nu și-a dat seama că s-a îmbarcat în cel mai rapid carusel din viața ei. Și spune asta pentru că, în comparație cu sectorul auto și cel al construcțiilor, fitnessul se dezvoltă cu o rapiditate incredibilă. Și este un business mai serios decât ar fi crezut: „M-am trezit într-o industrie în care schimbarea în bine și evoluția chiar sunt de la o zi la alta. În fiecare zi apar lucruri noi și trebuie să fii la curent cu ceea ce se întâmplă. Și simplul fapt că o persoană face sport, și o face în mod constant, faptul că și-a schimbat stilul de viață, faptul că a conștientizat anumite aspecte ale vieții datorită unui abonament la sală, înseamnă că, de fapt și de drept, ceea ce facem noi nu este o glumă, este ceva foarte, foarte serios”.
Oamenii, adevărata forță a Club Moving România
Club Moving România are 120 de angajați în cluburile din toată țară, iar Delia crede cu tărie că orice companie care activează în domeniul fitnessului poate să construiască un club frumos. Totuși, adevărata valoare a unui astfel de business este dată de oamenii care lucrează acolo.
„Suntem conșienți că lucrăm într-un domeniu care, fiind business to client și fiind atât de aproape de client, umanul și oamenii sunt principala noastră forța. Customer-service-ul este foarte important pentru noi și atunci investim destul de mult în această latură. Trainingul funcționează. Este stimulant să știi că poți crește și că poți deveni mai bun în ceea ce faci. Dar, în esență, decizia legată de ce traininguri vor să facă este a lor. Ceea ce putem noi să facem să le dezvoltăm abilitățile complementare. Și vorbesc aici despre empatie, despre spiritul de echipă, desptre abilități psihologice și activități de vânzare, despre abilitățile pedagogice. Încercăm să le asigurăm un training continuu”, potrivit Deliei Iliasa.
Pentru că se investește în resursa umană, Club Moving România are o rată scăzută de schimbare a angajaților, și, din punct de vedere al indicatorilor de performanță, asta înseamnă că este o companie foarte sănătoasă. „Avem o rată de retenție a personalului foarte mare. De peste 90%. Am colegi care sunt mai vechi decât mine în companie. Sunt oameni care au fost prezenți încă din prima zi. Iar promovarea se face, întodeauna, pe bază de meritocrație”.
Onestitatea, dorința de autodepășire și dorința de a învăța ceva nou în fiecare zi sunt calitățile umane pe care Delia le apreciază cel mai mult la angajații ei: „Fără aceste calități, cred că niciunul dintre noi n-am fi unde suntem astăzi. Iar cei care au aceste valori își găsesc foarte ușor locul în echipa noastră”.
Tocmai pentru că autodepășirea este deja parte din cultura organizațională a Club Moving România, Delia Iliasa va începe, în această toamnă, cursurile unui program de Executive Master of Business Administration (EMBA) în cadrul Masstricht School of Business.