Mentor, coach, psiholog, trainer, antrenor, consultant – asemănări, diferențe, delimitări, confuzii
În fiecare zi citesc articole despre coaching, training sau răsfoiesc cărți semnate de astfel de specialiști. Rețele sociale sunt pline de persoane care au titulatura de coach, cu variațiuni precum life/business/executive/health coach. La multe evenimente îi și văd și ascult, dar din ceea ce am sesizat în timpul discuțiilor, mai ales cele de după conferințe, încă se fac deseori confuzii între statutul de mentor, coach, psiholog, trainer, antrenor, consultant chiar. De aceea, am invitat câțiva specialiști care să ne ajute să înțelegem mai bine aceste profesii care, deși au multe în comun, sunt totuși diferite.
Pentru că se vorbește mult despre mentori și mentorat, am ales să descriu cum văd și simt eu această atitudine, pentru că nu se poate vorbi despre o profesie în sine. Căutând sursele acestui cuvânt, afli că mentorul este o călăuză, un conducător spiritual, povățuitor, îndrumător, preceptor, educator, dar și altoiul dintr-o plantă tânără grefat pe o plantă matură pentru a-i transmite acesteia însușirile sale.
Prefer însă să vorbesc din experiența mea, nu din cărți. Eu am avut privilegiul să fi avut mentori fără să știu că se numesc astfel – cu atât mai prețioși, cu unii mi-au fost profesori într-o perioadă când nu se putea discuta în astfel de termeni care puteau duce cu gândul la chestiuni oculte sau chiar periculoase pentru „ordinea socială” a comunismului în care mi-am petrecut mare parte a educației mele instituționalizate, inclusiv liceul. Nimeni nu vorbea de mentori, singura referință de care îmi amintesc vine din faimoasa carte de căpătâi a copilăriei mele, „Legendele Olimpului”, în care Mentor era înțeleptul din mitologia greacă, un fel de sfetnic al lui Ulyse, care i-a încredințat acestuia educația fiului său Telemac, pe perioada cât urma să lipsească din Ithaca.
În ce fel mentoratul poate contribui la o mai bună motivație în dezvoltarea personală și profesională?
Din tot ce am trăit până acum, am învățat că despre mentori vorbești doar în paradigma lui „a fi”. Ei sunt. Pur și simplu. O scânteie, o stare de grație, o stare de spirit, o lumină, o inspirație, o amintire care te ridică atunci când ești la pământ. Ei nu sunt neapărat „extraordinari” și nici măcar ”„oameni frumoși”, două clișee în care sunt descriși până la saturație și care oricum nu mai spun mare lucru. Ei sunt „doar” autentici. Reali. Credibili. Nu sunt construcții de imagine migălos meșteșugite, nu sunt închipuiți care pretind că sunt ceea ce nu pot fi, nu simulează trăiri sau comportamente dezirabile. Nu sunt influenceri. Sunt discreți, modești în cel mai constructiv mod cu putință și deseori smeriți. Nu vorbesc despre succes, ci despre valoare. Nu se victimizează, ci sunt niște învingători care știu cum să te ridice pentru că și ei au fost deseori puși la pământ. Și în loc să îți spună ce să faci, mai degrabă îți vor arăta cum să faci. Nu îți vorbesc din cărți și tratate, ci „din trăire și cu simțire”. Mentorii sunt cei care îți transmit firesc, cu naturalețe, indirect, ce înseamnă pasiunea, vocația, voluntariatul, uneori chiar apostolatul. Odată intrați în viața ta, îți pătrund în ADN și te amprentează pentru totdeauna. De aceea nu pot fi angajați, plătiți, concediați sau înlocuiți. Ci doar completați cu alți mentori pentru etape diverse de viață și de evoluție personală. Tocmai pentru că un mentor real nu impune, nu constrânge și nu cere exclusivitate. Tocmai pentru că te învață generozitatea, gratitudinea, colaborarea, dragostea necondiționată. Nu competiția acerbă, nu invidia sau, manipularea sau „călcatul pe cadavre”. De aceea mentorul generează mai puțin competențe și mai degrabă atitudini.
Îi găsești în școală – din ce în ce mai rar, din păcate – în familie, dacă ai norocul să ai vreun bunic sau vreo altă rudă înțeleaptă, printre prietenii de-o viață, în persoana unui duhovnic cu har sau a unui preot care te cucerește cu erudiție și discurs modern, iar lista e deschisă. Nu cred că mentor poate fi scriitorul care te-a marcat la un moment dat, idolul muzical al unei perioade din viață sau în general oameni pe care îi admiri pentru opera lor, pentru ceea ce fac, dar cu care nu ai intrat în contact direct. Cred că mentoratul presupune o relație directă, concretă între mentor și discipol, nu poate fi trăit indirect.
Deseori mentorii sunt confundați cu profesioniști din medii recent statutate și la noi – coach, psiholog, trainer, antrenor, consultant – cu care au câteva caracteristici comune, dar de care se diferențiază prin faptul că nu sunt remunerați, angajați sau înlocuiți atunci când nu ne mai plac, nu ne mai convin ori nu mai corespund așteptărilor. Sau altfel spus, relația cu mentorul nu este una contractuală. Există sau nu. Și e pe viață, fără să ți se ceară ceva în schimb, nici măcar recunoștință. Unii nici nu apucă să știe poate cât de mult ne-au marcat destinul. Asta depinde de discipolul, de momentul în care conștientizează acest lucru. Aș putea să spun chiar că mentoratul e poate cea mai subtilă și greu cuantificabilă formă de educație, dar și cea mai profundă, cu efecte pe termen lung.
Opinia expertului
Pentru a aduce mai multă înțelegere în abordarea aceste concepte – mentor, coach, psiholog, trainer, antrenor, consultant – am invitat mai mulți specialiști din aceste domenii, care să ne ajute să facem diferențele.
Madi Rădulescu
Managing Partner, MMM Consulting
„Pentru a reuși, pentru a obține performanță, oamenii trebuie să ȘTIE (să fie pregătiți pentru sarcina respectiv), să POATĂ (adică să aibă abilități cognitive, de analiză, de manualitate, interpersonale, de învățare, de inovare etc.) și să VREA (să fie motivat și să aibă suficientă încredere în el însuși pentru a aborda sarcina cu entuziasm în angajament). Că să ajungă la utilizarea unui potențial cât mai mare are la dispoziție diverse căi de dezvoltare.
De exemplu, prin training se transferă cunoștințe specifice și se antrenează abilități (pentru a ȘTI și a PUTEA), dar nu garantează nimeni că cel antrenat va dori să pună în practică sau că va avea oportunitatea și contextul să aplice exact ce a fost învățat la curs. De aceea, este nevoie de traininguri cât mai atent adaptate la nevoile reale.
Trainingul nu este întotdeauna suficient (în sală, la locul de muncă, sub formă de instructaj tehnic sau de abilități interpersonale și management, intern sau extern). De aceea, organizațiile apelează la (și formează) mentori, oameni recunoscuți de organizație ca fiind profesioniști și care sunt un model, pot împărtăși experiență profesională și de viață, pot ghida parcursul de dezvoltare, pot acompania în aplicarea celor dobândite prin training, pot sfătui. Mentorii fac parte din cultura organizației, dar nu sunt, de cele mai multe ori, specialiști în învățare ci, lideri dornici și capabili să îndrume și să formeze și nu sunt șeful direct al „ucenicului”.
Când persoana este matură și motivată de dezvoltare profesională și personală mai profundă, când face față actualului post și se pregătește pentru un nou rol, când conduce oameni, când devine dornică să lucreze pe un palier mai profund, personal al identității personale și profesionale, atunci este potrivit să apeleze la coaching. Coachingul (poate fi oferit extern, intern sau managerul direct poate avea mini sesiuni de coaching în mod regulat) se bazează pe reflecție, oglindire, acompaniere și nu asigură un transfer de cunoștințe sau de competențe, ci utilizează bagajul personal și profesional al clientului de coaching, oferindu-i provocarea de a vedea și de a căuta și alte perspective, soluții, de a-și clarifica valorile și credințele, de a crea sau schimba paradigme de lucru și viață care să îl ajute să facă față vieții cotidiene mai armonios și performant. Coachul ascultă, întreabă, reflectă, provoacă constructiv, oferă feedback. Accesează și gândirea și emoțiile clientului într-un context sigur, confidențial. De aceea este atât de eficient. Coachul lucrează pentru viitor, pentru dezvoltare. Nu repară. De aceea este de evitat confuzia între coaching și terapie, deși uneori metodele pot fi similare. Terapia caută să sprijine în vindecarea trecutului, în înțelegerea modelelor mentale și de comportament dobândite și a blocajelor de azi. Coachingul lucrează cu aceste modele mentale și de comportament pentru a conștientiza clientul de efectul acestora și a-l sprijini să își formeze modele productive, deschise, de creștere.
Consultantul pornește de la o diagnoză pe baza unor instrumente de diagnoză și propune soluții, face recomandări. Decizia de implementare aparține clientului.”
Foto: Pixabay