„Media, sure! But secure”, competiție internațională pentru profesori, dedicată copiilor
Telekom Romania lansează competiția Media, sure! But secure, care face parte din inițiativa Teachtoday, un program dezvoltat de Deutsche Telekom. Profesioniști din învățământ care au dezvoltat proiecte adresate copiilor cu vârste între 9 și 12 ani cu scopul de a promova metode noi de învățare cu ajutorul mediei digitale pot participa în cadrul concursului. Scopul principal al competiției este de a oferi profesorilor, asistenților sociali și persoanelor din domeniul educațional o platformă cu ajutorul căreia aceștia pot face schimb de experiențe în domeniul educației digitale.
Proiectele care iau parte la concurs trebuie să se încadreze în una din cele două categorii: „Învățând cu media digitală” și „Folosirea mediei digitale în mod sigur”. Proiectele pot fi derulate în cadrul unei școli sau ca parte a unui program extracurricular.
Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 15 septembrie 2015, iar câștigătorii vor fi anuntați în noiembrie 2015.
Competiția are un caracter specific datorat faptului că toți participanții câștigă și vor primi un kit de instrumente privind integrarea mediei digitale în curriculum și învățarea de zi cu zi. Un juriu format din experți din domeniul educației digitale, profesori și oameni de știință va selecta cele mai bune proiecte care vor primi următoarele premii: două în valoare de 500 de euro, două în valoare de 200 de euro și două în valoare de 100 de euro. În plus, proiectele vor fi prezentate ca modele de bună practică în cadrul Summit-ului pentru copiii din Germania în toamna anului 2015. Jurizarea se va face în baza unor criterii care includ ușurința cu care pot fi implementate proiectele pe termen lung.
Aplicațiile se pot trimite în engleză sau germană folosind formularul de înscriere online. Aplicanții sunt rugați să descrie obiectivele și rezultatele proiectului și să exemplifice metodele prin care proiectul poate fi implementat de alți profesori. Împreună cu formularul de participare pot fi trimise materiale adiționale precum poze, video etc.
Proiectele care se înscriu în cadrul competiției trebuie să promoveze metode prin care elevii pot învăța să folosească media digitală într-o manieră sigură și să dezvolte modalități de învățare durabile. În prezent, profesorii încearcă să incorporeze media digitală în curriculumul școlar și în programele sociale. Aceștia dezvoltă proiecte pentru a le arăta elevilor cum să folosească media digitală în mod corect. Cu toate acestea, proiectele nu sunt foarte vizibile în sistemul de învățământ. Prin intermediul competiției Media, sure! But secure, aceste proiecte pot deveni vizibile.
Mai multe informații privind competiția Media, sure! But secure. se găsesc pe platforma TeachToday.