Un proiect cu rezonanta: PM Cafe
Lansat in 2005 de Codecs si Coaching Institute, proiectul PM Cafe a continuat cu succes si in 2006. Sub forma discutiilor libere, reuniunile au adus fata in fata manageri de proiecte, specialisti in comunicare, reprezentanti ai administratiei locale, oameni de televiziune si teatru.
Desfasurate dupa principiul Your Monthly Milestone, PM Cafe 2006 si-a propus sa sprijine maturizarea comunitatii managerilor de proiect, prin a oferi solutii eficiente pentru trecerea de la instrumente de management la filozofie de viata. Reuniunile au avut la baza ideea ca managerul de proiect trebuie sa manifeste abilitati in abordarea mai multor fronturi de lucru: gestionarea timpului, a fondurilor, conlucrarea cu autoritatile, alcatuirea si coordonarea echipei implicate, astfel incat rezultatele fiecarei etape sa determine reusita finala a proiectului.
Prima intalnire a comunitatii PM Cafe din 2006 a avut loc in februarie si a tratat subiectul "Managementul Comunicarii – Cheia proiectelor de succes". Discutiile s-au axat pe modalitatile prin care pot fi prevenite problemele datorate nivelurilor diferite ale asteptarilor partilor implicate.
Lipsa de comunicare in cadrul proiectelor care au tangenta cu Administratia Publica a generat in luna martie tema "Managementul Proiectelor cu implicarea Administratiei Publice".
Reuniunea lunii aprilie s-a desfasurat sub semnul provocarii adresate managerilor de proiect: "Esti un bun dirijor! Dar cum construiesti echipa potrivita?", iar in luna mai a tratat subiectul "Project Management de la vest la est. Cum gestionam multiculturalitatea?".
Tema lunii iunie, "O polaritate a PM: Amenintarea schimbarii, schimbarea amenintarii", a provocat participantii la reflectie pe marginea unui proiect incomod – educatia.
In septembrie, la sfarsitul vacantei, intalnirea a avut ca subiect "Gestionarea conflictelor in proiecte: abilitate sau strategie?". "Managementul sistemelor de calitate in proiecte", tema lunii octombrie, a provocat un dialog incitant prin intrebarile: Ce presupune managementul sistemelor de calitate in proiecte? Cum putem cuantifica calitatea in proiecte, cat de important este pentru succesul unui proiect elaborarea unui sistem de calitate, ce presupune acesta?
In final, obiectivul intalnirii din decembrie, "Inspiratie si efort in proiecte media", a fost descoperirea unor proiecte de o factura speciala, intr-o industrie cu mari bugete in miscare.
Programul Management de Proiect, primul program integrat de educatie in domeniu, realizat de CODECS, precum si parteneriatele consolidate in cadrul reuniunilor PM Cafe, arata cat de serioase sunt preocuparile companiei de sustinere a comunitatii managerilor de proiect in mediul de afaceri.