Un CFA, mai bun decât un MBA?
Deși este cunoscut faptul că un MBA este printre cele mai aclamate programe pe care le poate urma cineva care vrea să aibă succes în lumea afacerilor, există persoane care cred contrariul.
Un CFA (Chartered financial analyst credential – atestat în analiză financiară) presupune cursuri mai riguroase și mai bune decât cele de MBA în domeniul financiar, potrivit lui Steve Hanke, profesor de finanțe și economie aplicate la Universitatea Johns Hopkins, citat de Business Insider.
Citește și Află cum să pornești și să crești o afacere la cursul demo MBA ASEBUSS
Hanke, care are o experiență de 50 de ani în finanțe și care are și propria firmă, are și un sfat pentru cei care vor să aibă succes ca analiști financiari: să nu urmeze un MBA în acest domeniu, ci să-și ia un atestat de expert în analiză financiară.
După ce urmează cursurile și primesc atestatul de expert în analiză financiară și după ce termină facultatea, un procent de 100% dintre elevii lui Hanke ajung să se angajeze în domeniul financiar acolo unde își doresc.
Doar taxa de școlarizare a unui program de MBA poate ajunge până la 60.000 de dolrari (și chiar mai mult), în timp ce un atestat în analiză financiară nu costă mai mult de 2.500 de dolari, mai spune Hanke, potrivit căruia cei care urmează cursuri de analiză financiară reușesc să acumuleze mai multe cunoștințe decât cei care urmează cursurile unui MBA.
Citește și Este crucial ca un lider să aibă un MBA. Iată de ce
În opinia profesorului, programele de MBA nu merită făcute pentru că elevii săi, care urmează cursuri de analiză financiară ca să devină experți în analiză financiară, fac un plan de afaceri la fiecare două săptămâni, față de cei care urmează un MBA și fac un plan de afaceri o dată sau de două ori pe parcursul întregului program.
Pe de altă parte, deși studenții lui reușesc să-și găsească locuri de muncă pe Wall Street doar cu diploma de licență, joburile pe care le obțin sunt entry-level. În schimb, cei care termină un program de MBA țintesc către posturi de la middle până la top management.