Time Management, iar şi iar. Ce ne scapă?!
Este des comentată impresia generală că lucrurile se întâmplă cu o viteză din ce în ce mai mare şi că asistăm la o contractare a timpului. Şi da, este adevărat, lucrurile se schimbă cu o viteză din ce în ce mai mare; accesul la informaţii este mai facil decât oricând. Modul în care suntem bombardaţi cu informaţii de tot felul ne provoacă în permanenţă să alegem sursele pe care le dorim şi să le ignorăm pe celelalte. Ne punem din ce în ce mai multe întrebări. Tot mai rapid.
S-au scris munţi de manuale despre Time Management, despre eficienţa şi eficacitatea planificării. Au apărut planificatoare de tot felul, de la varianta clasică a unui organizator pe hârtie şi până la aplicaţii complicate care fac legătura între toate dispozitivele fixe şi mobile cu care lucrăm. Din perspectiva utilizatorului şi a timpului ca resursă, acestea sunt eficiente pentru a păstra o oarecare ordine în desfăşurarea evenimentelor însă lupta cea mare se duce înaintea introducerii tuturor acestor evenimente în calendar. Mai exact, atunci când stabilim ce şi cum planificăm. Provocarea cea mai mare este de a şti ce este cu adevărat important de planificat.
O sumă de roluri
Eisenhower concepe diagrama care împarte sarcinile în patru cadrane funcţie de două dimensiuni: importanţă şi urgenţă, şi consideră că „ceea ce e important e rar urgent iar ceea ce e urgent e rar important!“. Stephen Covey reuşeşte în „Eficienţa în 7 trepte” („Seven Habits of Highly Effective People) să transmită o înţelegere superioară a conceptului de planificare funcţie de toate rolurile pe care o persoană le are în viaţa sa de zi cu zi, pornind de la acelaşi concept. Cred că sunt aproape 20 de ani de când am citit pentru prima dată „Eficienţa în 7 trepte”. Orice coleg sau cunoscut care îmi cere o listă de lecturi pentru dezvoltarea personală primeşte în selecţia respectivă şi această carte de căpătâi pentru înţelegerea fenomenului.
Această modalitate de planificare şi organizare a timpului este, cu siguranţă, mult mai eficientă. Pentru că individul poate fi complet numai în măsura în care îşi priveşte întreaga existenţă ca un întreg. Orice încercare de a separa în totalitate rolurile sau multiplele faţete cu care o persoană traversează existenţa sa este sortită eşecului. În cazul în care privim timpul ca pe o resursă şi ne concentrăm pe linearitatea acestuia, perspectiva este uşor deformată…
Citiţi articolul integral pe hrmanageronline.ro.