Sunt incompetent, deci muncesc

In urma cu exact sase ani, am primit prima mea lectie despre responsabilitate. Am capatat-o dupa ce, timp de doua-trei luni, intr-un job nou, pur si simplu nu intelegeam mare lucru si orice faceam fie era gresit, fie era sub nivelul asteptat si nu impresiona pe nimeni. Mi se parea ca eu faceam un oarecare efort si, culmea, nu eram apreciata pentru el. Si deveneam, pe zi ce trece, din ce in ce mai detasata si mai nelamurita, intrebandu-ma ce au oamenii astia cu mine, ca eu muncesc de dimineata pana seara?! Nu mi se parea, nici macar pentru o milisecunda, ca poate nu muncesc in directia potrivita. La un moment dat, seful meu m-a intrebat cum mi se pare ca sunt rezultatele mele. Mie mi se parea ca sunt bune pentru ca munceam mult. Dupa o discutie plina de explicatii din partea mea, ca raspuns la cateva intrebari simple ale sefului, am plecat cu o singura fraza in minte: "Iuliana, incearca de acum inainte sa faci lucrurile in firma asta ca si cum firma ar fi a ta. Nu vei gresi prea tare, orice decizie ai lua, daca gandesti asa". Acesta a fost momentul meu de revelatie. Am inteles mai intai ca a munci nu tine de efort, ci de a obtine rezultate. Am inteles ca daca vrei sa primesti, trebuie sa arati ca esti pregatit sa primesti si sa intelegi consecintele a ceea ce vei dobandi. Am inteles ca oricat de competent esti, cu fiecare treapta pe care o urci in dezvoltarea ta, devii "incompetent" intr-o directie noua. Eu, personal, cred ca oamenii care au succes si se simt impliniti, sunt in primul rand responsabili. Responsabili fata de ei insisi pentru succesul lor. Spre exemplu nu intelegeam de ce eu, proaspat absolventa de facultate, trebuia sa fac cafea pentru colegii mei, sa am grija sa le tin rezervate locuri de parcare (atata timp cat eu nu aveam masina si nu consideram ca e ceva ce eu ar trebui sa fac), sa fac curat in birou, sa sun clientii sa ii intreb cand vor plati facturile, sa transcriu diverse texte … Faceam toate acele lucruri si multe altele cu un mare nod in gat si nu imi doream decat sa nu le mai fac. Imi era foarte clar orice NU vroiam sau NU imi placea sa fac. Dar imi era teribil de greu sa exprim ce vroiam sau imi facea placere! Adica la fel de limpede si clar pe cat stiam ce nu vreau sau ce nu imi place. Si am mai avut o revelatie. Un alt coleg, mi-a spus asa: "Daca tot ce faci este ca sa scapi si nu faci cu placere, cum iti imaginezi ca cineva, vreodata, pe lumea asta, poate sa descopere vreun licar de potential in tine? Cum te astepti sa primesti sarcini mai inteligente si mai complexe, daca pe astea, de care noi avem nevoie si pe care le apreciem foarte tare, tu le faci cu incrancenare, zicand ca nu meriti asta? Crezi ca atitudinea ta provoaca in sens pozitiv pe cineva, crezi ca va vrea cineva sa te dezvolte?" Doar dupa vreo trei saptamani in care mi-am dat seama cat de bine se simt oamenii din jurul meu carora le daruiam dimineata o cafea calda si proaspata si pe care ii intrebam vioi cu ce le pot fi de folos, am inceput sa inteleg ce a vrut sa imi spuna. Doar faptul ca am inteles ca nu intelegeam la ce era bun si unde conta efortul meu, m-a facut sa ma intreb cine sunt si unde vreau sa ajung. A fost scurt timpul in care lumea din jurul meu s-a prins ca in afara de lucrurile simple pe care incepusem sa le fac cu drag, pot face si altele. Efortul nou pe care il faceam, paradoxal, mi se parea din ce in ce mai simplu. Aprecierea lor si bucuria mea m-au facut sa ma uit cu interes si curiozitate catre viitor. Energia pozitiva vine in buna parte de la cei din jurul nostru, responsabilitatea e insa in fiecare dintre noi. Cu totii pretuim egalitatea si asteptam recunoasterea doar uitandu-ne catre cei care sunt sus. Fata de cei care sunt jos e mai greu totdeauna, primul impuls este "lasa sa vada si ei cum e!", iar tentatia de a-i trece prin ce am trecut noi e mare…. Uitam ce a stat la baza efortului pe care noi insine l-am facut ca sa invatam tot ce stim si, odata ce stim, ni se pare ca e simplu si ne tot intrebam mirati "cum de nu intelege si el? …" . Este mai degraba vorba despre responsabilitate decat despre a intelege, si mai degraba despre curiozitate decat despre a intelege. Ne-am simti mai bine, desigur, daca oamenii ar gresi, cautand solutii, nu asteptand recunoastere fara a face mare lucru sau doar pentru ca si-au terminat facultatea. Haideti sa ne uitam intai la noi si la ce putem face bun pentru a-i ajuta pe cei din jur sa se descopere, fie ca ne sunt sefi sau subordonati. Experienta mi-a spus ca cei care nu dau rezultatele asteptate, daca sunt tratati consecvent in sens pozitiv, se autoexclud pana la urma. E un soi de responsabilitate fireasca de a nu incurca.