Salsa, cel mai bun curs de dezvoltare personală

Suzana Deak dansează salsa încă din anul 2000, când îşi dorea o poveste de dragoste pe ringul de dans. Înainte făcuse puţin dans sportiv, dar nimic serios. I-a plăcut de la început. I s-a părut un dans liber, foarte permisiv, plin de culoare şi trăiri, care a vindecat-o de timiditate. I se şi potriveşte, pentru că e dinamic şi poate să amestece multe stiluri, spune ea. „Salsa îţi permite să iei elemente din orice dans”. Până la salsa a dus o viaţă destul de sedentară, fiind genul care obţine scutiri pentru orele de sport, motivând că are probleme cu coloana. Dansul însă a schimbat-o radical. Adrian Popiţă, perechea ei de la salsa, face sport din copilărie.

După 12 ani de arte marţiale, timp în care a şi fost campion naţional la stilul Wing Chun Kung Fu – pe care îl practica şi Bruce Lee -, s-a apucat de salsa, chiar în perioada examenului de bacalaureat. Le spunea părinţilor că se duce la pregătire pentru examen, dar el se ducea la cursuri, într-o sală din Complexul Agronomie din Bucureşti. Nu-şi permitea să plătească un instructor, aşa că mergea numai la cursurile gratuite de vinerea. După bac, s-a apucat serios de studiu şi şi-a făcut o trupă de dans. Apoi a devenit campion naţional, cu perechea lui de atunci, Andreea Georgescu.

Odată cu trecerea anilor, Adrian a devenit foarte cunoscut în lumea salsei din România. Pe Suzana o cunoaşte de multă vreme, însă formează o pereche de salsa de numai un an. Anul acesta au ieşit campioni naţionali într-o competiţie organizată la Vama Veche. Pe primul loc a ieşit o pereche din Grecia, iar ei pe următorul, astfel că acum sunt campioni naţionali. „Să fii un bun dansator de salsa înseamnă să iubeşti dansul şi să te simţi viu când ajungi pe ringul de dans, spune Suzana. E fundamental să transmiţi celorlalţi trăirile tale frumoase. Dacă eşti talentat, trebuie să munceşti chiar mai mult, pentru că altfel cei care au mai puţin talent, dar muncesc mai mult ajung să-i depăşească pe primii.”

Salsa motivează

Suzana şi-a dat seama că dansul o ajută foarte mult, mai ales psihic. Mişcarea îi face bine şi se simte frumoasă în pielea ei. „Dansul te ajută să te descoperi în diverse moduri pe care nu le credeai posibile.” Când se întâlneşte cu foştii colegi de şcoală, care o cunosc de mică, toţi îi spun că e foarte schimbată. Pe scenă au multe priviri aţintite asupra lor şi trebuie să interacţioneze cu publicul, să le transmită sentimentele lor. Uneori trebuie să ia cuvântul, să întreţină atmosfera. Şi Adrian era introvertit în copilărie, dar acum nu mai e cazul. „Dansul este cel mai bun curs de dezvoltare personală, spune el. Gândeşte-te: în primul rând arăţi bine, pentru că te mişti mult şi arzi calorii. Eşti şi mult mai energic, ai ocazia să cunoşti foarte mulţi oameni cu care interacţionezi. Practic, te deschizi, devii sociabil.”

Salsa e un dans de moment. Chiar dacă aceeaşi pereche dansează de mai multe ori pe aceeaşi melodie, de fiecare dată dansul va fi diferit. Nu există figuri prestabilite, ci numai baza. Ceea ce simţi se reflectă imediat pe ringul de dans. Emoţiile nu dispar odată cu experienţa, pentru că în dans ai mereu de învăţat, poţi mereu să experimentezi şi să ajungi tot mai bună odată cu anii şi antrenamentele. „Când dansezi în pereche, trebuie să fii implicat total, atent la ce face celălalt, pentru că altfel nu are cum să-ţi iasă”, spune Adrian. Una dintre condiţiile de bază în arbitraj este ca arbitrul să vadă o pereche, nu doar pe el sau pe ea.

Salsa nu e o profesie

Salsa nu e un dans foarte căutat din punct de vedere comercial. Nu are acoperire la televizor şi nici în presă în general, pentru că artiştii români preferă alte genuri. „Să fii plătit pentru salsa la noi e dificil şi nici nu poţi să trăieşti numai din asta”. La unele evenimente la care sunt solicitaţi sunt plătiţi, la altele nu, însă de multe ori participă oricum, pentru că au ocazia să întâlnească diverşi profesori de salsa experimentaţi. Când se apucă de o coregrafie nouă, Adrian şi Suzana caută o melodie care îi inspiră, apoi o ascultă până se satură de ea. Trebuie să o înveţe pe de rost, să ştie cu ce lucrează.

„Când o asculţi, îţi vin idei. Uite, acolo sunt trei accente, putem să facem asta. Aşa obţii, în două minute, câteva repere mari. Apoi lucrezi pe legături”, explică Adrian.

Zona de confort

Când se apucă de o coregrafie nouă, se văd cam de trei ori pe săptămână şi exersează până când le iese bine. „Dacă aici e zona ta de confort, îmi explică Adrian – în timp ce trasează un cerc imaginar pe suprafaţa mesei -, magia se întâmplă în afara acelui spaţiu. Cu cât îţi extinzi zona de confort, cu atât eşti mai aproape de magie.” Un prieten, care nu se pricepea foarte bine la salsa, le-a spus că nu dansează pe linie şi pierd mult timp la sincronizare. S-au conformat şi le-a ieşit bine.

Pe plan mondial sunt două mari competiţii de salsa. Una este în SUA, la care a participat şi Adrian în 2009, şi celălaltă în Puerto Rico, unul dintre cele două locuri de naştere ale salsei. Le-ar plăcea să participe la cel din Puerto Rico, pe care Adrian îl consideră şi cel mai puternic din lume, însă, pentru deplasare, hotel şi bani de drum au nevoie de sponsori. Ar putea să reprezinte România, dacă tot sunt campioni naţionali.

E greu pentru un dansator să adune bani, este totuşi o ocupaţie costisitoare, unde ai nevoie de costume, trebuie să te deplasezi şi consumi şi mult timp. La cele mai multe evenimente la care participă sunt plătiţi, pentru că sunt oameni care văd în asta o meserie. Alţii consideră că o fac din plăcere. Însă nu pentru bani o fac, ci pentru felul în care se simt când urcă pe scenă. Suzana spune că uneori dansul o face să uite de sine, să se abandoneze, iar Adrian spune că va câştiga foarte mult sufleteşte, iar reacţia oamenilor din public nu se compară cu nimic.

N-au planuri clare de viitor, dar sunt siguri că vor dansa în continuare. Suzana vrea să se perfecţioneze în salsa, iar Adrian ştie că va face dansuri, coregrafie sau fitness. Poate că într-o bună zi va ajunge şi la spectacolul de televiziune So You Think You Can Dance, din SUA, dacă nu în competiţie, măcar la audiţii.

Articol preluat din Revista Cariere de octombrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici