Anumite credințe își găsesc loc de veci în capul nostru. Credințe care alimentează obiceiurile curente din viața noastră. Multe dintre ele sunt iraționale și au ca sursă „gura lumii” sau că „așa fac și ceilalți”. Adică, naivitate în stare pură. Oamenii tind să aibă grijă doar de sănătatea corpului, de imunitate etc. De sănătatea minții cine își permite să aibă grijă? Cum își antrenează un lider puterea de discernământ ? Și cât cântărește discernământul în raport cu puterea orgoliului?

Potrivit Bibliei, Dumnezeu a pus pomul cunoştinţei binelui şi răului în Grădina Edenului. Astfel le-a oferit lui Adam şi Evei posibilitatea de a alege să i se supună sau nu. Adam şi Eva erau liberi să facă ce voiau. Cu excepţia de a mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Erau liberi să discearnă. Discernământul este una dintre cele mai mari nevoi a conducătorilor de azi. Puterea de a discerne este o caracteristică de bază dar unui lider bun trebuie să-i placă Omul.

„E bine să iubești omul. Cu bune și cu rele. Dacă nu ai activată această ‹‹aplicație››, o să-ți miroasă mereu ce fac ceilalți și te vei epuiza frumos și definitiv, ca stăpân al obiectelor numite generic oameni.”, afirmă Eugen Dumbravă Managing Partner Habar, psiholog specializat în psihologie organizațională.

„Discernământul are de a face, în primul rând, cu sănătatea mintală a omului. Oamenii tind să aibă grijă doar de sănătatea corpului, imunitate etc. De sănătatea minții cine își permite să aibă grijă? Cine își permite să aibă grijă de hrana pentru mintea sa? Cine te învață cum e treaba cu gândirea sănătoasă prin exersare? Cine se ocupă de tine ca să gândești corect și să recunoști de departe impostura, prostia, ori viclenia? Cine mai e atras de adevăr într-o eră a tehnologiei, în care adevărul se confundă cu popularitatea? Răspunsul e simplu: cel/cea care mai are un dram de discernământ și nu se îmbată cu propria-i suficiență. ”

Capacitatea de a discerne este una dintre cele mai importante funcții a gândirii critice

Anumite credințe își găsesc loc de veci în capul nostru. Credințe care alimentează obiceiurile curente din viața noastră. Multe din ele sunt iraționale și au ca sursă „gura lumii” sau că „așa fac și ceilalți”. Adică, naivitate în stare pură. L-am rugat pe Eugen Dumbravă să îmi exemplifice o situație în care trebuie să intervină discernământul unui manager sau al unei echipe manageriale.

foto: Eugen Dumbravă

„Multă lume din piață recrutează și angajează oameni ‹‹pentru că au experiență››, deși studiile și practica spun altceva: oamenii părăsesc companiile din cauza ‹‹relației›› și nu a ‹‹experienței/expertizei››. Prin urmare, a avea discernământ ar însemna să testezi omul din perspectiva funcționării sale în ansamblu și să accepți realitatea: oamenii sunt angajați pentru experiență și sunt ‹‹plecați›› din companii pentru relație. Așa vei afla cât valorează acel ‹‹bun›› achiziționat de către companie, așa vei afla cât de dispus este omul respectiv să se dezvolte și să muncească și, nu în ultimul rând, dacă are vreun risc în producerea unor comportamente lipsite de integritate. Și lista cu ce se poate măsura e lungă și face mult bine afacerii.

Diletanții și impostorii își fac și ei bine treaba: te învață să iei CV-ul, să analizezi ce vezi pe acolo și să decizi cu propria intuiție. Victimele, angajatorii, neștiind că în CV toată lumea e perfectă, necunoscând nimic despre marea eroare din analiza unui CV: aceea în care candidatul, prin CV, îți spune ce vrea el, în loc să fie invers: să știi tu ce atuuri cauți pentru un anumit post sau rol și pe acelea să le măsori cu ajutorul unui expert. Sunt ani buni de când învățăm conducătorii companiilor cum să aibă acces la instrumente validate științific, instrumente care te ajută să afli, înainte de a-l angaja pe om, dacă este potrivit pentru a performa în complexitatea ariei în care vrei să-l trimiți”.

Cât cântărește discernământul în raport cu puterea orgoliului

 

De multe ori, orgoliul este cel care ne dictează acțiunile. Orgoliul determină reflexe şi emoţii negative la acestea adăugându-se „credințele”.

Și aici intervine întrebarea cum interpunem discernământul în fața impulsurilor de moment, a ambițiilor și a orgoliilor? „Orgoliul ține de dispreț. Pentru ceilalți. Consideri că te miști într-o lume de sfertdocți cu masca ta de rege. N-ai cum să fii bănuit de discernământ, că privești până departe, când privești doar la tine. Orgoliul orbește, întunecă și falsifică realitatea și apoi discernământul. Orgoliul te prinde în capcana suficienței. Ajungi să crezi că lumea din jur ți-e inferioară, iar tu ai vrea să-i arunci cuiva o fărâmitură din înțelepciunea ta, dar nu are cine să digere înălțimea gândurilor sau scenariilor tale. În faze avansate, acest derapaj mintal nu se mai poate trata. Începi să recapeți discernământul când faci câte ceva, cu bucurie, pentru binele celorlalți.”, afirmă psihologul Eugen Dumbravă.

Cum își antrenează un lider puterea de discernământ

 

Puterea de discernământ nu ne naștem cu ea, se antrenează. De mici învățăm binele și răul prin ochii altora și mai târziu prin educație, învățând din greșeli, ajungem să discernem ce e cu adevărat bine și ce nu. Ne folosim propria minte, propria judecată, în viață, în afaceri.

A face afaceri nu înseamnă doar un lung șir de bilanțuri contabile care evidențiază profitul.

„ Chiar dacă în România a fost mai ușor să faci profit, în mod constant, sunt și perioade în care trebuie să accepți că nu ai luat cele mai potrivite decizii, iar costurile au fost mai mari decât beneficiile. Trebuie să mergi mai departe însă, iar pentru asta este necesar să accepți rezultatul deciziilor tale nepotrivite sau greșit puse în practică și să tragi niște concluzii. Discernământul în business este, pentru mine, sinonim cu responsabilitatea. În derularea unei afaceri este obligatoriu să îți asumi responsabilități față de clienți, partenerii de afaceri și, nu în ultimul rând, angajați. În acest mod, vei construi cu fiecare dintre ei relații de lungă durată, bazate pe încredere și fidelitate. O atitudine care nu se formează în școală, ci trebuie să facă parte în mod organic din ADN-ul oricărui antreprenor, dar și angajat. Personal, mi-am format acest mindset încă din primele momente ale activității mele antreprenoriale, fiind atent la oamenii care și-au construit cu atenție și migală afacerea, pentru care valorile mai sus menționate au fost o prioritate, și care au mers mai departe – indiferent de piedicile întâlnite” declară Lucian Alexe, Director General Proleasing Motors.

foto: Lucian Alexe

Eugen Dumbravă spune că dacă admiți că tot ce trebuie să faci este să ții cont de discernământul celor din industria ta, sau a celor care au terminat aceeași facultate ca și tine, atunci nu îți antrenezi discernământul, ci doar te conformezi. Antrenamentul se face numai prin educație. „Citind articole sau capitole din cărți relevante și hrănind îndoieli sănătoase cu referire la căutarea ta și, nu în ultimul rând, discutând cu experți și practicieni deopotrivă. A vedea clar, a vedea până departe nu e la îndemâna oricui. De exemplu, ai auzit că, pentru a răspunde lipsei de team-leaderi pe care o ai în departamentul operațional în care activezi, e bine să creezi o mini-școală de management și leadership. Pentru o săptămână, formezi un grup de oameni selectați doar în urma unui interviu, pentru că nu degeaba ai tu 15 ani vechime în poziții C-level. Dacă începi proiectul fără a măsura valoarea oamenilor incluși în program sau fără a scana disponibilitatea lor de a aplica ceva dintr-un astfel de program, confirmi cât se poate de clar că ai acționat fără discernământ și rezultatele vor fi cel mult o bifă în agenda ta. Cu discernământ ai fi acționat dacă ai fi cerut părerea expertă și apoi ai fi acționat în consecință. Adică să măsori și să știi, înainte de a derula programul, cum arată oamenii tăi și în ce măsură vor digera și aplica mini-școala ta de business.”, explică Eugen Dumbravă.

Cine nu riscă nu câștigă. Cum ne folosim discernământul atunci când ne asumăm riscuri

 

„De cele mai multe ori deciziile mele de business au fost luate numai după ce am pus în balanță raportul între posibilele beneficii și riscurile asumate. Sunt adeptul unor decizii bazate pe calcule, pe planuri de afaceri, pe scenarii de dezvoltare care includ atât scenariul bun cât și pe cel nefavorabil. Până în acest moment doar așa am dezvoltat afacerea. E drept am pierdut câteva oportunități pentru că am facut prea multe calcule sau pentru că am fost mult prea precaut. În prima fază am fost afectat de piederea lor dar, la final, am acceptat ca nu poți fi atent la fiecare posibilitate de a-ți mari afacerea” explică Lucian Alexe.

Eugen Dumbravă consideră că discernământul pentru a risca are 80% îndrăzneală și 20% cunoștințe/expertiză/consultare. „Ne folosim discernământul când creăm rolul și când îl aplicăm. E musai să ai curaj. Să îndrăznești. Nu ai curaj până nu îți este teamă. Discernământul pentru a risca are 80% îndrăzneală și 20% cunoștințe/expertiză/consultare etc. În schimb, asumarea riscului ține de valori: ești integru – îți asumi riscul, nu ești integru – te rezumi doar la a vorbi prin conferințe despre riscuri”.

Și vorbind de riscuri de ceva vreme auzim tot mai des cuvântul criză iar lumea a devenit plină de specialiști în materie. Iar aici ar trebui să intervină discernământul unui manager sau al unei echipe manageriale care să se gândească care este impactul asupra angajaților și/sau partenerilor atunci când transmit astfel de semnale în piață.

„Discernământul îți spune când vine o criză și nu ‹‹specialiștii››” spune Eugen Dumbravă. „Criza cea autentică, dezastruoasă, vine fără să anunțe. Vine când te aștepți mai puțin. Lumea e păcălită arătându-i-se cu degetul criza, pentru a o fragiliza și mai mult, pentru a o face și mai nefericită, dependentă și pentru a o determina să cumpere mai mult decât în prezent. Economia nu are nevoie de oameni fericiți, ci de oameni sugestibili, care să admită cât de repede îmbătrânesc, pentru a folosi medicamentul X, cât de repede li se usucă pielea de pe mâini, pentru a folosi crema Y și cât de multe pericole zac deasupra capului lor încât să se asigure cu Z sau T soluție”.