O poveste de succes: Drumul de la sursă la destinație
Inițiatorul acestui studio de coaching îi aparține lui George Bragadireanu. „Studioul de Coaching este o asociere a 4 coachi dedicați și pasionați. Am petrecut multi ani învățând și practicând coaching-ul împreună iar acest parteneriat ne dă posibilitatea de a ne dezvolta mai departe abilitățile și identitatea de coachi. Ne dorim să ajutăm managerii români să dezvolte abilitățile și comportamentele necesare pentru leadershipul modern. Coaching-ul este o meserie pe care merită să o învețe orice manager. Pe de altă parte, fiecare are nevoie de îndrumare pe drumul său spre performanță. Ne dorim să întâlnim oameni și corporații gata să se transforme și dornice să atragă alături parteneri specializați cum suntem noi, cei din Studioul de Coaching”, spune George.
Povestea Studioului de Coaching
La finalul anului trecut, în 2015, s-au reunit mai mulți coachi la sfârșitul școlii de coaching din România. George avea mai demult ideea de a face un astfel de studio dar nu se ivise contextul și nu se hotărâse asupra partenerilor cu care ar fi vrut să deschidă acest drum. La școala de coaching au participat și colegii lui de acum așa că totul a devenit mult mai ușor.
Cine sunt ei? Dana, Dan, Mihaela și George – undeva între 33 și 45 de ani, toți profesionisti de calibru și cu istorii personale asumate. „Fiecare dintre noi am avut în viața noastră experiențe spirituale transformatoare care ne-au elevat nivelul de înțelegere al lumii. Suntem oameni care căutăm pe Pământ să ajutăm alți oameni să învețe autenticitatea, binele și frumosul”, afirmă George.
Bazele acestei afaceri a început în mansarda casei lui George. „Ne-am strâns într-o seară la mine în mansardă și am început. Continuăm să ne întâlnim față în față dar vorbim și pe Skype, telefon și mail foarte des. Am făcut coaching unii cu alții în ultimii 3-4 ani. Ne cunoaștem sufletele și pe față și pe dos. Știm să ne respectăm hachitele unii altora și să ne ținem ego-urile în check”.
Împlinirile meseriei de coachi
Pentru fiecare dintr ei satisfacțiile sunt unele frumoase. Dana spune că împlinirea o simte atunci când vede că oamenii „au acea sclipire în ochi, pe care o găsiți la îndrăgostiți, ceea ce înseamnă că au găsit ce le trebuia și că au energia necesară schimbării pe care o doresc”.
Lui George îi place când „clienții mei se întorc cu obiective noi. Și când ajut oameni noi care vin la mine la recomandarea altor clienți vechi. Și când învăț să fac coaching și mai bine, să ascult mai bine, să pătrund mai bine înțelegerea unui om”.
Mihaela este de părere că împlinirea este definită prin „descoperirea dimensiunii naturii umane prin prizma trecerii timpului. Trăim în timp şi prin timp : cronologic, biologic, subiectiv, relativ. Frumuseţea trecerii stă în savurarea clipei. În mod natural există o curiozitate a descoperirii dar din când în când apare o alterare a acelor calități cu care intrăm natural în lumea cunoașterii. Coachingul ajută la corectarea acestor deviaţii.”
Dan susține că împlinirea este reprezentată de „posibilitatea de a reduce constant propriile zone de „blind spots” și de a fi a putea comunica „pe limba fiecărei persoane”, acestea fiind beneficiile de fiecare zi ale acestei ocupații incitante. Iar ideea de a fi uneori unul dintre „farurile” care trimite semnale potrivite în clipele de furtună prin care trece cineva în încercarea de a-și găsi propriile resurse, merită toate provocările.”
Mentorii – inspirația în carieră
Dacă am spune că nu avem un mentor în viața noastră, că nu suntem influențați de nimeni, am minți cu toții. Fiecare dintre noi vede în cineva ceva bun și ia drept model unele persoane. Pentru George, mentori i-au fost Sir John Whitmore și Florin Munteanu. „Sir Whitmore m-a trezit la realitate vorbindu-mi cu vocea mea despre mine. Florin Munteanu îmi este aproape prin înțelegerea pe care o are asupra lumii – complexă și simplă totodată.”
Pe Dana au inspirat-o multe persoane, dar decizia a venit atunci când „am văzut propria-mi piele schimbările pe care le doream, atât din poziția de client, cât și din cea de coach. E un schimb superb. Pentru mine este cea mai frumoasă meserie din lume”.
Mihaela spune să pe ea a inspirat-o Solomon Marcus. De ce? „Fiindcă mă cucereşte cu vitalitatea şi jovialitatea sa. „Eu nu m-am plictisit niciodată” , este o mărturisire, a unui lucru simplu şi imens totodată . Capacitatea de a fi tot timpul prezent, interesat de lumea înconjurătoare este dezarmant de firească, dar care reuşeşte decât unui foarte mic număr de oameni”.
Dan spune că „natura în ansamblul ei este un maestru înțelept și drumețiile reprezintă în același timp și o călătorie în evoluția personală. Robert Dilts este „vrăjitorul” care a transformat pentru mine coachingul într-un instrument precis prin care reușesc să comunic tot mai bine cu mine însumi și cu toți ceilalți din jurul meu”.
Ce înseamnă succesul?
„Pentru Studioul de Coaching eu văd succesul în numărul de manageri români la care vom ajunge cu serviciile noastre de educație de coaching managerial. Aplicația de mobil „Coaching4Manageri” pe care am lansat-o în Ianuarie este unul dintre felurile în care vom ajunge la ei, pe telefoanele și tabletele lor. Poți să joci Candy Crush Saga și în timp ce asculți cum să faci coaching cu subalternii tăi”, spune George.
Pentru Dana succesul înseamnă pace sufletească. Pentru Mihaela succesul este trascendența, drumul de la sursă la destinație , plecând de la starea de neastâmpăr trecând prin acțiune ( care implică și riscuri și pericole și asumarea unui posibil eșec) până la adevăr”.
Dan spune că „atunci când în fiecare zi învăț ceva nou și devin mai altfel decât eram ieri, acum o lună sau un an și simt că fiecare zi petrecută pe acest pământ are propria amprentă și semnificație, succesul devine un stil de viață.”
Studioul Coaching4Manageri
Cei patru coachi se adresează antreprenorilor la început de drum, managerilor români de toate nivelurile și din toate industriile care caută metodele cele mai bune pentru a face performanță. „Și vrem să ajungem la urechile și sub ochii tuturor directorilor de HR din România care își doresc să creeze culturi de corporație transparente, performanțe și îndreptate spre individ. Pentru că noi credem că de la fiecare manager și angajat în parte pornește succesul oricărei corporații”, afirmă George.
Fac bine 6 lucruri în acest moment: training de coaching pentru manageri, coaching 1-la-1 cu manageri, consultanță și implementare de programe complexe de schimbare organizațională în corporații, instalează aplicația de coaching „Coaching4 Manageri” pe cât mai multe mii de aparate mobile din România. Oferă și două servicii în parteneriat, de Coaching & Spa și Coaching & Fitness pentru că „știm cât de importantă este zicala „Minte sănătoasă într-un corp sănătos”. Oferta noastră se găsește pe siteul Studioului de Coaching (www.coaching4manageri.com) dar și pe platforma de beneficii salariale www.benefitonline.ro unde în fiecare zi 20,000 de salariați români aleg să își folosească beneficiile extra-salariale în moduri care să le satisfacă dorințele de mai bine,” spune George.
Carieră vs. Familie
Se vorbește des despre echilibrul dintre viața personală și cea profesională. Mihaela este de părere că exită timp pentru toate și susține că „adevărata valoare e dată de calitatea vieţii.” George este de părere că „am depășit de mult timp fiecare dintre noi această dilemă. Ceea ce propovăduim de câțiva ani împreună sau separat, am aplicat cu măsură asupra noastră. Suntem oameni echilibrati după câteva zeci de ore de psihoterapie și coaching fiecare. Eu personal am descoperit cât de multe lucruri profesionale pot realiza dacă ma axez pe bunăstarea și fericirea în sânul familiei mele.” Dan susține că găsim întotdeauna timp pentru a face ceea ce ne încântă. Restul depinde doar de a prioritiza corect și de a ne sincroniza cu cei pe care îi dorim aproape.”
Planuri de viitor
George: Vrem să creăm în jurul Studioului de Coaching un trib cât mai larg de oameni interesați de îmbunătățirea performanțelor personale și profesionale și care vor duce mai departe acest spirit, în comunitățile și triburile lor (familii, organizații, asociații profesionale). Și vorbesc de spiritul învățării continue și de cel al colaborării cu alți oameni.
Dana: Împreună îmi doresc să ajutăm cât mai mulți oameni să se trezească dimineața cu poftă de viață! Să producem un mind-shift de percepție a ceea ce e coaching-ul – de la ceva sofisticat și complicat la ceva la îndemână și practic. Să învețe să folosească coaching-ul ca pe o unealtă magică la job, acasă și mai ales „în oglindă”.
Mihaela: Progres. Cineva spunea: dacă tot visezi, fă-o în stil mare. Marile realizări vin prin cultivarea spiritului practic susţinute pe evenimente reale.
Dan: Prin Studioul de Coaching putem contribui la transformarea societății românești într-un mediu tot mai prietenos în care fiecare persoană să simtă că este încurajată să se dezvolte pe măsura visurilor sale.