O inspiraţie neaşteptată
O şcoală concentrată de workshopuri, întinse pe o perioadă de două-trei luni. Profesori cu talente de pus la bătaie, scheme de joc elevate, cu un farmec fără nici un cusur care să te ţină activat săptămânal. Iei acasă exerciţii de rezolvat, combinaţii de taste pentru softurile tale, instrumente pentru suflet, minte, ochi, ureche, mână. Dacă reuşeşti să aduci la lumină talentele pe care le descoperi undeva, înlăuntrul tău, ai vizibilitate pe web, în media, la festivaluri pe profil sau evenimente din zona în care lucrezi, pentru că Artskul se ocupă exact de asta.
La sfârşitul lui noiembrie, s-au adunat exact numărul de participanţi necesar pentru primele două cursuri: cel de pian cu Nora Andrei şi cel de sinteză audio cu Brazda lui Novac, Victor Popescu. Artskul are sediul într-un imobil la parterul căruia se află un salon de tatuaj, prin care treci ca să ajungi la cele două încăperi unde se desfăşoară cursurile. Georgiana şi Alice, fondatoarele şcolii, sunt mulţumite şi fericite că ideea lor de a înfiinţa această şcoală a fost de la început susţinută şi bine primită. Georgiana povesteşte cu entuziasm despre două dintre cele mai iubite obiecte de decor prezente în Artskul, calul de jucărie pe care l-a cumpărat la un preţ de chilipir din Ungaria, şi care este acum un fel de mascotă a şcolii, şi firma luminoasă a fostului bar de muzică electronică The Web Club, care a ajuns cu mândrie printre accesoriile Artskul după desfiinţarea localului.
Artskul a început dintr-o dorinţă de a avea nişte cursuri alternative, care să nu aparţină de o instituţie şi care să aducă oameni creativi la dispoziţia tuturor celor care vor să înveţe mai mult din domeniile care sunt acum în mainstream. Alice şi Georgiana au început să-şi contacteze prieteni şi cunoştinţe din diverse domenii multimedia, să-i invite la ceai şi să le propună să facă această şcoală de artă. Entuziasmul cu care a fost primită ideea le-a adus o listă mare de oameni interesanţi care au acceptat să fie profesori în cadrul Artskul, atât în această sesiune de toamnă, cât şi în cea următoare. Pentru oricine doreşte, există cursuri interesante precum VJ-ing cu Vali Chincisan şi Mika (Mihaela Kavdanska), De la poze la fotografii cu Tiberiu Crişan, Jurnalism rătăcitor cu Vlad Ursulean, Photoshopate cu Mircea Mocanu, Vorbe, jurnal intim, statusuri, întâmplări, autobiografii cu Mihnea Mihalache-Fiastru, Regie cu Matei Mocanu, Audio test dummy, sampling cu Matze, şi Curs de I/O (input/output), cultura vizuală, interactive, programare, reverse engineering, web archaeology cu Iashido.
Cei care vor să interpreteze măcar o dată la pian o bucată muzicală pot găsi aici câteva mici introduceri în studiul pianului, cu noţiuni muzicale de bază şi cu instrucţiuni legate de poziţia corectă a corpului la pian şi mai ales despre folosirea corectă a mâinilor şi degetelor pentru a cânta. Nora Andrei este profesoară de pian cu normă întreagă la un club de muzică din Bucureşti, a terminat Conservatorul şi-i place să-şi transmită mai departe cunoştinţele celor care-şi doresc acest lucru. Cu multă răbdare şi calm, vorbeşte despre ideile deschise asupra diferitelor tipuri de aptitudini muzicale pe care oamenii le pot avea şi optimismul ei legat de capacitatea oricui de a învăţa să cânte la pian, indiferent de vârstă.
Primul curs de sinteză audio, propus de Brazda lui Novac şi alţi zece cursanţi, a avut la rându-i loc într-o atmosferă destinsă şi prietenească. Victor, pentru prima dată în calitate de profesor, a ţinut un curs introductiv care a durat aproape trei ore, în care a vorbit despre cum face el muzică, despre sintetizatoare, despre diferenţele dintre analog şi digital, despre calitatea diverselor tipuri de aparatură şi, cel mai important, a făcut o introducere minuţioasă în noţiunile de bază ale unui software de sinteză audio. Încurajează mereu cursanţii să pună întrebări sau să dea sugestii, în funcţie de pregătirea fiecăruia, iar în final îi invită pentru următorul curs la studioul lui, ca să poată experimenta în mod practic folosirea unor sintetizatoare profesioniste. Victor mărturisea despre întâlnirea cu Artskul: „Pentru că sunt mulţi oameni interesaţi de genul acesta de muzică am fost primul contactat pentru asta. Am spus da, pentru că este o mare bucurie şi o oportunitate pentru mine. Mi se pare o iniţiativă foarte frumoasă. «Tips and tricks», elemente de care m-am lovit de-a lungul vremii şi nu am avut şansa să le învăţ atunci când eram mai tânăr. A trebuit să mă documentez. Am făcut singur acest lucru, din pasiune. Au existat la un moment dat nişte cursuri pe la ATF, dar nu se intra în detalii, nu erau oamenii interesaţi. Acum unii vin special pentru asta. Este o alternativă, pentru că pe sinteză audio chiar nu există nici un curs. Este ceva unic în România. Mi-am dat seama cât de simplu era totul şi cât mă complicam ca să ajung la anumite rezultate, aşa că, pentru ei, experienţa mea va fi un câştig mare. Eu sper să ţină, să nu fie ceva care se dezumflă repede pentru că entuziasmul este numai dintr-o parte. Şcoala nu-şi propune să creeze nu ştiu ce superregizori, jurnalişti, muzicieni, cred că sunt oameni care şi-au dorit să înveţe anumite lucruri şi nu au avut timpul să o facă. Este o alternativă pentru cei tineri sau peste 40 de ani. Sunt work-shop-uri şi cred că s-ar putea să învăţăm şi noi multe de la cei care vin“, spune Victor Popescu.
Georgiana Toea şi Alice Petrescu ne-au povestit despre şcoala pe care şi-au dorit să o înfiinţeze, ca alternativă la lumea rece a corporaţiilor. Amândouă erau cumva în căutare de proaspăt şi de „altceva“. Tânără corporatistă în devenire, Alice Petrescu avea de gând să urmeze acest drum în viaţă. A urmat parcursul firesc al tânărului care ajunge în Bucureşti şi vrea să facă o carieră într-un domeniu, are ambiţii, primeşte salarii din ce în ce mai mari şi responsabilităţi din ce în ce mai multe. Într-o zi a împlinit 31 de ani şi a intrat în panică. A ajuns să-şi reconsidere toată viaţa. S-a tot gândit ce face cu acest implacabil birou-casă, birou-casă. „Nişte bănuţi, nu prea mulţi, pe care ţi-i dă o corporaţie pot fi buni, dar îţi fură sufletul. Până la urmă unde este viaţa mea? Mi-aminteam că viaţa mea era frumoasă cândva. Într-o zi am spus stop.“ Desprinderea de ultima corporaţie a fost făcută dintr-un mare resentiment. Nu se mai regăsea acolo. S-a apucat să ia lecţii de pian şi astfel reuşea să-şi revină după o zi de muncă la corporaţie. Dar o trăgea aţa în altă parte.
Ideea înfiinţării Artskul a pornit simplu de la relaxare. Nu vei face o carieră din asta, dar te vei simţi liber şi fericit, îţi vei împlini un vis, uneori în ciuda vârstei. Sunt oameni care vor să înveţe să cânte o bucată muzicală la perfecţie. Vin cu regularitate la cursuri, îmbrăcaţi la costum, şi învaţă să cânte la pian. Sunt foarte bucuroşi că fac aşa ceva. E ca şi cum taie o nouă felie din viaţa lor. „Am primit o trompetă de ziua mea şi am vrut să învăţ să cânt la ea. Perspectiva ca eu să învăţ să cânt la acel instrument era foarte îndepărtată. Aveam nevoie de acel ceva care musteşte din pasiunea pe care profesorul o are pentru ceea ce predă. Mă alimentez cu aşa ceva. Atunci mi-a fost greu să găsesc pe cineva care să mă ajute, de aici şi ideea acestei şcoli. Am încercat, şi cred că am reuşit, să aducem aici, la Artskul, cei mai tari oameni de pe piaţă. Poveşti de succes care pe noi ne inspirau. Am colaborat şi am vrut să facem lucruri frumoase“, spune Georgiana Toea.
Oricine poate veni la cursurile Artskul. După aceste zece întâlniri cu profesorii ţi se dă acea inspiraţie pe care ai aşteptat-o toată viaţa. Preţurile sunt modice, undeva între 5 şi 8 milioane. Mai puţin pianul, care este şi mai ieftin.
La Artskul, Mihnea Mihalache-Fiastru ţine cursul de „scriere la zi“. Un curs de cunoaştere a scrisului ca mediu de exprimare, precum şi mijloacele de utilizare ale acestuia. Cursul îmbină scrierea creativă cu jurnalismul, scriere pe reţelele sociale, scriere literară, jurnale, dezvoltare personală prin scris şi care are drept scop final dobândirea capacităţii de utilizare a scrisului în mediile şi formele pe care cursantul şi le doreşte. Mihnea Mihalache-Fiastru crede că o şcoală alternativă, prin ceea ce descrie conceptul în profunzimea lui, nu implică reguli şi rigurozităţi aşa cum o face învăţământul profesional. „Scopul unei astfel de şcoli trebuie să fie deprinderea unor skill-uri şi familiarizarea cu medii şi posibile viitoare discipline ignorate de alte forme de învăţământ. Prin urmare, ar fi cel puţin inutil să ne punem problema unor diplome pentru nişte lucruri care, formal, nu există.“ În acest context, consideră că dacă cineva îşi va dori să înveţe anumite lucruri şi va avea de la cine, atunci acest gen de şcoală de arte şi meserii se va dezvolta din ce în ce mai mult, până într-acolo încât, într-un viitor, se va transforma într-un serviciu ca oricare altul. Până la urmă, e vorba despre un principiu cunoscut şi simplu care stă la bază şi care are în centru serviciile: ai nevoie de cineva cu care să-ţi laşi copilul, chemi o bonă; vrei să înveţi să faci o imagine să arate într-un anumit fel sau să transmiţi în scris un anumit mesaj, te înscrii la cursuri de specialitate la o şcoală alternativă de arte şi meserii de unde poţi învăţa cum să faci lucrurile care te interesează. „Nu am niciun sentiment vizavi de încercarea oamenilor de a se dezvolta în plan personal urmând anumite cursuri, am convingerea că, de fapt, este vorba despre «încercări» construite pe o mulţime de motivaţii şi impulsuri individuale ale căror profunzimi oricum nu aş putea să le cunosc niciodată.“ Crede că unghiul de abordare ar trebui să fie următorul: x vrea să înveţe un lucru, y poate să-l înveţe. X a învăţat un lucru de la y şi asta s-a întâmplat în cadrul cursului de la Artskul. Atât.
