O carte pentru tine, despre ceilalti
Suntem de acord ca fiecare individ are un stil natural si distinct de a comunica. Aceste tipuri de comportament au fost foarte bine surprinse de catre Daniel Goleman si explicate ca fiind Inteligenta Emotionala. Din pacate insa, odata cu descrierea tipurilor comportamentale, Goleman nu ofera informatii despre cum le putem imbunatati.
In urma cercetarilor intreprinse in cei 40 de ani de existenta, cercetatorii de la Wilson Learning au identificat patru stiluri sociale – analitic, autoritar, expresiv si amiabil – si au aratat totodata cum ne putem adapta sau imbunatati stilul social pentru a comunica mai eficient cu ceilalti.
Cu totii ne simtim in largul nostru atunci cand comunicam in propriul stil. Dar cei cu care comunicam se simt oare confortabil? Cand ne cunoastem propriul stil social si identificam stilul social al persoanelor cu care interactionam, atunci putem face ajustarile necesare comportamentului nostru pentru a fi pe aceeasi lungime de unda cu interlocutorii nostri si pentru a comunica eficient.
"Social Styles" (Wilson Learning Library) este o carte pe care am citit-o recent. Cartea m-a determinat sa imi pun anumite intrebari: un om este multumit cu el insusi atunci cand se ridica la nivelul propriilor asteptari, dar ne ridicam la nivelul asteptarilor celor din jurul nostru, al oamenilor cu care intram in contact zi de zi? "Social Styles" te invata sa iti determini propriul stil social, sa te cunosti mai bine si totodata te ajuta sa ii cunosti pe cei de langa tine, intr-o maniera pe care nu am mai intalnit-o pana acum. Este o carte pentru tine insuti ca sa-i cunosti pe ceilalti. Merita sa fie citita!