Nu lăsa școala să îți strice relația cu copilul tău! Cum se traduc notele mari în (ne)reușitele vieții de adult

În munca mea de expert în parenting am avut șansa și bucuria de a lucra cu zeci de părinți de copii de vârstă școlară și am văzut cum, o dată cu începerea anului educațional, relația lor, până atunci relaxată și conectantă, se transformă într-una care se învârte în jurul discuțiilor despre școală, note și teme. Am văzut cum relația părinte-copil devine una rigidă și tensionată, ceea ce mărește distanța dintre ei și creează anxietate. Si am mai observat că această goană după perfecțiune ascunde două temeri din partea părintelui: teama de nereușită în viață, care se traduce prin teama de a nu supraviețui, pe de o parte, și teama de a nu avea copilul perfect, pe de altă parte. Vă povestesc în cele ce urmează câte ceva despre fiecare teamă în parte.

Teama de a nu supraviețui

Arhitectura creierului uman determină o permanentă scanare a mediului pentru a detecta surse de pericol. Ființa umană este construită pentru a evolua, dar, înainte de toate, trebuie să rămână în viață. De aceea, teama că nu va supraviețui este una fundamentală pentru om. Supraviețuirea nu se rezumă doar la adăpost și hrană, ci cuprinde și conectarea emoțională, incluziunea socială, sentimentul de apartenență la o comunitate. Spuneam mai sus că una din temerile părinților, care stă în spatele exigenței legate de note, este această teamă. De multe ori, ca părinți, ne temem că viitorul copilului nostru nu va fi unul care să-i aducă siguranță materială și emoțională.

În România, comunismul, pe care mulți dintre noi l-am trăit și care a însemnat nesiguranță materială – dar și lipsa libertății emoționale –, a stat la baza fricii acute din spatele acestei goane după note bune. În termeni simpli, ele sunt un simbol al unui viitor fericit pentru copiii noștri. Doar că, ceea ce uităm noi, părinții, este un fapt tare important legat de funcționarea creierului uman: pentru a acumula cunoștințe și pentru a ne stimula inteligența, funcții care se află sub tutela cortexului pre-frontal, creierul nostru emoțional (numit generic sistem limbic) are nevoie de conectare! Sistemul limbic este ca un fel de centru magnetic în jurul căruia gravitează toți centrii importanți ai creierului: cel al orientării spațiale, al limbajului și comunicării, inclusiv cortexul prefrontal, cel cu ajutorul căruia noi gândim, analizăm, acumulăm cunoștințe și luăm decizii.

Cu alte cuvinte, pentru a avea succes la școală și în viață, copilul are nevoie de conectare emoțională și dragoste necondiționată!

Teama de a nu avea copilul perfect

Încă din copilărie, generația noastră a învățat că, pentru a câștiga iubirea părinților, trebuie să îi ascultăm și să le facem cumva pe plac – așa erau timpurile acelea de acum 30-40 de ani, când educația noastră, din lipsa de informație de parenting, era mai rigidă. Acest lucru însemna ca noi, încetul cu încetul, să devenim perfecți: să avem grijă de fratele sau sora mai mică, să luam note bune la școală, să ne facem curat în cameră, să nu ne batem, să nu mințim etc. Ei bine, așa am devenit cu toții un popor de perfecți!

Perfecțiunea aceasta – care are la bază teama de a nu fi iubit și acceptat pentru „cine sunt eu cu adevărat” – a început așadar în copilăria noastră mică și a rămas în floare și la maturitate. Iar acum, că avem copii, una din dimensiunile perfecțiunii noastre este aceea de a avea și un copil perfect! Care, ca și noi, ia note bune, merge la olimpiade, vorbește trei limbi străine, face pian și două sporturi de performanță. Un astfel de copil perfect întregește tabloul propriei noastre perfecțiuni.

Dar care este costul acestei perfecțiuni? Care este costul notelor mari și al temelor exagerate? Costul este mare, iar părinții noștri deja îl simt în frecvența cu care îi sunăm. Dacă nu schimbăm un pic optica privind educația, îl vom suporta și noi în relația cu copiii. Presiunea pe care o punem pe performanța școlară ne distruge conectarea, starea relaxată cu copiii noștri. Poate deteriora relațiile lor de prietenie cu colegii de școală, din cauza comparațiilor pe care deopotrivă școala și copiii le fac între ei. Astea sunt costurile pe termen scurt.

Pe termen lung, costurile concentrării pe performanță academică, și nu pe conectarea din relația parentală, sunt și mai mari: focusându-se pe note și teme, copiii vor aparține fie categoriei de „cei mai buni din clasă”, fie categoriei de mijloc (așa numiții „mediocri”), fie categoriei de „cei mai slabi”. Prima categorie, crema clasei, este una care, așa cum arată statisticile, ori ajung să aibă un viitor profesional bun, dar o conectare în familie slabă (datorită faptului că acești copii nu și-au dezvoltat aptitudinile relaționale, concentrându-se pe performanță academică) – ori ajung să aibă un viitor profesional mediocru, datorită faptului că în școală perfecționismul notelor i-a făcut să fie buni la toate, însă să nu își descopere talentul și unicitatea într-un anumit domeniu. Ceea ce mai târziu se traduce în „a nu găsi o meserie la care sunt bun cu adevărat și în care dau tot ce am mai bun din mine”.

Categoria din mijloc este cea mai norocoasă, fiindcă, de obicei, acești copii au răgazul de a se mai și juca, de a dezvolta relații interpersonale și de a se bucura mai mult de viață și conectare. În plan profesional, studiile arată că acești copii sunt cei care își găsesc jobul la care excelează și sunt și cei care au relații familiale mai echilibrate. Iar categoria de „cei mai slabi din clasă” de obicei au nenorocul de a se lupta cu o stimă de sine scăzută, pentru ei un viitor profesional strălucit fiind mai puțin probabil decât pentru elevii din primele două categorii.

Pentru a trage o concluzie, goana după note și performanță școlară are un preț mult prea mare pentru părinți și copii: pe de o parte relații deconectate acasă, iar pe de cealaltă parte, pericolul ca un copil să nu își găsească talentul său în viață, descoperire care i-ar aduce împlinire profesională, stimă de sine ridicată și relații solide cu cei din jur, care îi aduc fericire și mulțumire sufletească.

Soluția: 15 minute pe zi cu copiii noștri

Ce e însă de făcut pentru a ne relaxa un pic? Eu le propun părinților ocupați să își rezerve în fiecare zi 15 minute în care să petreacă un timp special cu copilul. Acest timp e important să aibă loc imediat după revederea de la sfârșitul zilei (înainte de discuții despre teme și școală – pe care eu le-aș limita cât se poate de mult), dar și înainte de plecarea la școală, de dimineață. „Timp special” înseamnă ca, timp de 15-20, sau chiar mai multe minute (în funcție de câtă atenție și disponibilitate de joacă are părintele), eu fac DOAR ce vrea copilul! Acest timp repară relația părinte-copil ca prin minune și îi dă copilului sentimentul real că e iubit necondiționat. În plus, conectarea din acest timp special este un boost de vitamine pentru sistemul limbic al creierului, ceea ce în transformă pe copil: el funcționează bine și își folosește creierul la capacitate maximă.

Așadar, dragi părinți, inserați jocul și acest timp special cât puteți de mult în conviețuirea cu copilul. Nu lăsați școala să vă strice relația!