Managerul care a schimbat la 180 de grade direcția companiei
„Am văzut un potențial uriaș în această industrie și asta m-a făcut să studiez diferite companii de profil din Europa, pentru a înțelege mai bine modelul acestora de business, dar și nevoile consumatorilor”, spune Goran Arsov.
Din punctul său de vedere, încă de atunci era evident că sistemul tradițional bancar va trece prin perioade dificile și schimbările de pe piața financiară nu vor întârzia să apară. „Bineînțeles, atenția mea pentru acest domeniu a rămas sporită și datorită nevoilor clienților, încercând să-i înțeleg și să-i ajut în fiecare zi, prin prisma activității mele”, adaugă Goran Arsov.
Primul job
La revenirea în Bulgaria, a văzut un anunț pentru un job la Easy Credit Bulgaria, o companie abia intrată pe piața financiară non-bancară. A trimis CV-ul, a fost invitat la interviu și, spune el, „a fost foarte dificil”. Avea experiență zero în acest domeniu, dar, cu toate acestea, a reușit să îi convingă pe reprezentanții companiei de capacitatea sa de a ocupa respectiva poziție. După o săptămână mergea deja în prima lui zi de lucru ca Team Leader, într-un mic orășel din Bulgaria. Așa a început totul.
De la primul său job, de Team Leader, a avansat, în numai șase luni, la funcția de Manager Regional, fiind responsabil cu dezvoltarea și expansiunea companiei în sud-vestul Bulgariei, prin deschiderea de noi sucursale. După doi ani, s-a mutat în Sofia pentru a dezvolta businessul, iar rezultatele pe care le-a obținut au fost excelente. Ca urmare, alți doi ani mai târziu, Directorul General i-a oferit funcția de Director Resurse Umane și poziția de membru în Consiliul de Administrație al companiei.
„Experiența acumulată în rolurile precedente mi-a fost foarte utilă, reprezentând o adevărată rampă de lansare și o perioadă de pregătire pentru poziția pe care o ocup în prezent – Director General în România și Polonia.”
Venirea în România
De altfel, cea mai mare provocare profesională pentru Goran Arsov a apărut în anul 2013, când a fost numit Director General iCredit România. În acel moment, compania era una dintre cele mai mici de
pe piață și se punea problema închiderii sucursalei din România. „Practic, a fost un pariu personal”, își amintește el.
De-a lungul celor patru ani, s-a confruntat cu multe momente dificile, dar dorința de a face compania profitabilă și de succes a fost mai puternică decât orice obstacol. Acum, iCredit este un jucător de top pe piața instituțiilor financiare non-bancare, având peste 1.200 de angajați și acoperire națională prin cele 100 de sucursale.
Sunt multe proiecte pe care le-a coordonat începând cu anul 2013. „Mi-ar fi destul de greu să le enumăr aici pe toate; în general, mă implic 100% sau cel puțin parțial în toate inițiativele pe care eu sau echipa de directori le lansăm și îmi place să încurajez toate inițiativele colegilor din companie”, spune el.
Goran Arsov crede că, în prezent, compania din România are cel mai bun capital de resurse umane din toate piețele în care a activat până în prezent, o echipă managerială de care este foarte mândru, mai ales că este vorba despre echipa pe care chiar el a dezvoltat-o aici și pe care știe că poate conta indiferent de situație.
„Colaborez foarte strâns cu echipa de manageri, aproximativ 10 persoane, dar încerc să fiu în legătură cu toți angajații, indiferent de poziția pe care aceștia o ocupă în companie. Consider că în realizarea unui puzzle, fiecare piesă este crucială și are însemnătatea ei, după cum spune proverbul românesc «Buturuga mică răstoarnă carul mare».”
Studii în Psihologia Managementului
Această dorință de a înțelege mai bine oamenii l-a determinat să urmeze cursurile unui masterat în Psihologia Managementului, un domeniu nu neapărat nou, dar care se află la baza fiecărui nivel de poziție managerială.
„Pentru fiecare manager este important să știe cum să abordeze diferite tipologii de oameni, să-i înțeleagă astfel încât să le facă o evaluare reală sau cât mai apropiată de realitate”, spune Goran Arsov. El este de părere că unul dintre obiectivele principale ale fiecărui manager în zilele noastre este de a ajuta oamenii aflați în subordine să se dezvolte din punct de vedere profesional și să le împărtășească cunoștințele sale celorlalți, fiindcă trăim timpuri în care există un deficit de personal calificat pe piața muncii.
În prezent, Goran Arsov este și membru în Consiliul de Administrație al Diviziei Home Collection din cadrul Management Financial Group Bulgaria, fiind responsabil cu dezvoltarea strategică a acestei divizii pe plan internațional, prin penetrarea de noi piețe în Europa, dezvoltarea de produse inovative, identificarea grupurilor-țintă și adoptarea unui nou model de creditare.
„A găsi echilibrul dintre viața profesională și cea personală este un subiect la modă și un deziderat în secolul în care trăim. Zilnic, fiecare dintre noi face tot posibilul pentru a găsi calea de mijloc între o carieră de succes și viața alături de familie, inclusiv eu.” – Goran Arsov, General Manager iCredit România și Polonia
"Timpul meu liber este foarte prețios pentru că este limitat. În primul rând, încerc să-mi petrec majoritatea timpului liber alături de familie, de cei doi copii, dar și de prieteni. Mă relaxează cititul și mai ales sportul, atât în aer liber – Bucureștiul are o mulțime de parcuri frumoase – , cât și în sala de fitness. Mă fascinează tradițiile și obiceiurile românești și încerc să descopăr cât mai multe despre cultura poporului român, în vacanțele petrecute alături de familie, în Maramureș, în Sighișoara și în zona Sibiului. Conceptul de manager de top poate avea multe semnificații, dar dacă ar trebui să exprim în câteva cuvinte, aș spune simplu: un manager de top trebuie să aibă imaginea de ansamblu, să știe ce-și dorește, unde trebuie să ajungă și cum să facă asta. Trebuie să fie ambițios, puternic, să nu renunțe niciodată la obiectivul său și să fie responsabil pentru fiecare decizie pe care o ia". – Goran Arsov, General Manager iCredit România și Polonia
Articol preluat din numărul 243/decembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.