În antreprenoriat NU e suficient să gândești pozitiv
Din experiența mea, poți începe o companie fără resurse materiale dacă ai o viziune bine conturată asupra a ceea ce vrei să faci și unde vrei să ajungi. Cel mai sănătos ar fi să pornești la drum ca antreprenor cu o companie care are la bază o misiune solidă, crearea unor valori în care crezi, amprentarea industriei în care vrei să activezi printr-o schimbare semnficativă și NU banii. Pe principiul „A spune că scopul unei companii este acela de a face bani e ca și cum ai spune că scopul vieții este acela de a respira oxigen” (din eng: „Saying that the purpose of a company is to make money is like saying that your purpose in life is to breath” – CEO, Netscape), întodeauna vor conta viziunea de ansamblu și obiectivele fondatorilor asupra a ceea ce urmează să clădească.
Cu siguranță există oameni „născuți” pentru antreprenoriat, deși trăim vremuri în care este extrem de ușor să pornești o firmă, dar nu atât de ușor să o păstrezi. Idealul unui antreprenor (și al meu, de altfel) ar trebui să fie un business sănătos, cu valori care să producă o schimbare reală pe piață și în lume.
Sunt un tânăr antreprenor. Cum atrag oameni competenți în companie?
Este un subiect dureros pentru start-up-uri. Atragerea de oameni competenți în companii la început de drum poate fi o adevărată provocare, începând de la lipsa de notorietate, până la ofertele financiare. Pe de altă parte, ca antreprenor, te poți orienta după principiul „cine se aseamănă, se adună”. Aici vorbim despre așa numiții „risk takers”, oamenii care vor mai mult, vor să facă diferența, vor să fie aproape atunci când are loc o schimbare, care vor să fie parte a unui succes. Sunt oameni care vor să facă parte dintr-o poveste care le va aduce schimbarea dorită în viață.
Pe lângă aceste motivații mai sunt câteva aspecte care fac diferența: calitatea vieții într-o companie la început de drum (program flexibil, atmosfera creativă), calificările fondatorilor, imagine pe care o propagă și, nu în ultimul rând, posibilitatea de a inova – procesul inovativ este mult mai la îndemână într-o companie mică decât într-o corporație.
În afară de recrutarea mai dificilă de personal competent, antreprenorii mai pot întâmpina o serie de piedici, pe care ar fi ideal să le cunoască înainte de a se confrunta cu ele, tocmai pentru a le putea evita sau confrunta bine pregătiți: credibilitatea, lipsa de capital, structrura – sunt numai câteva dintre ele. E drept că ele sunt conștientizate mai profund ulterior, pentru că la început entuziasmul este imens și toate aspectele negative sunt ușor de înlocuit cu o muncă imensă.
Experiența stă în greșeli și în lecțiile luate de acolo. Nu poți aștepta să ți se întâmple lucruri, trebuie să faci tot ce îți stă în putere pentru a le obține, chiar dacă nu le vei obține întotdeauna. Acesta este motivul pentru care regretele nu prea au loc în viața mea antreprenorială. Vă sfătuiesc să nu existe nici în a voastră.
Trei sfaturi de „Așa DA” și „Așa NU” pentru tinerii antreprenori
Pentru că sfaturile gratuite sunt neprețuite, iată câteva pe care eu le-aș transmite celor care vor să-și pună pe picioare propria firmă de mâine:
- Să muncească mult și să aibă multă răbdare. Nu, nu e suficient doar sa gândești pozitiv.
- Să creeze servicii/produse de calitate – Nu vindeți „kitsch-uri”, piața nu vă permite. Mai mult, încercați să produceți servicii/produse în jurul necesităților clienților.
- Rămâneți permanent deschiși către inovație.O viață limitată în sensul acesta este o moarte sigură.
Și câteva lucruri de care să vă feriți:
- Dacă nu exită capital propriu de investit, nu rămâneți doar la domeniul principal de activitate al firmei. Direcționați o parte din resurse pentru a genera cash flow. Lucruri simple, ușor de făcut și cerute pe piață. Personal, pentru a pune bazele unei companii fără resurse, m-am agățat de o altă idee generatoare de bani pentru a putea investi ulterior în agenție. Recunosc că după 3 ani am ajuns la concluzia că fără răbdare și muncă enormă nu poți reuși. Totuși, satisfacțiile sunt pe măsură.
- Nu rămâneți doar la cei 1-2 clienți principali ai firmei, chiar dacă ei aduc majoritatea veniturilor în companie. Diversificați pentru a preveni o prăbușire când unul dintre ei va pleca.
- Nu practicați micro-managementul. Delegați – știu că este ușor de zis și greu de făcut, dar nu țineți tot businessul în mâinile voastre, și aici vorbesc de fondatori. Doar pentru că este o companie mică nu trebuie să fiți practicantul unui micro management. Aș sugera mai degrabă un shared economy la capitolul ăsta. Chiar dacă pare un pic mai riscant, veți avea mult mai multe avantaje decât lucruri de pierdut.
Leila Curtamet este Managing Partner și Co-Fondator al Agenției Full-Service Creative Community.
Este licențiată în economie la ASE București și a absolvit studiile de Master în comunicare la Chartered Institute of Public Relations, London. Dupa cei 6 ani petrecuți ca manager într-o multinațională, Leila a ales să își pună în valoare abilitățile de antreprenor și de conducător de echipă și să fondeze, împreună cu partenera ei, agenția Creative Community.