Frica de zborul puiului

Într-un studiu condus în 2022 printre 17.000 de angajaţi şi 1.575 de angajatori din 22 de ţări şi 26 de industrii (EY 2022 Work Reimagined Survey – WRS1 ), 43% dintre angajaţi îşi exprimă intenţia de a părăsi, în următorul an, angajatorul actual în condiţiile în care deja 68% dintre angajatori au experimentat o fluctuaţie de personal semnificativ ridicată în ultimul an.

Cele mai vulnerabile grupuri pentru a manifesta acest comportament de părăsire a locului de muncă (cel puţin, în Statele Unite) sunt milenialii (generaţia Z) – 53% şi angajaţii care lucrează în sectorul Tehnologie/Hardware – 60%.

Conform WRS, 79% dintre angajaţi consideră că pachetul de recompense şi beneficii trebuie să fie revizitat în vederea îmbunătăţirii lui. O posibilă explicaţie ar fi că se doreşte creşterea acestuia pentru ca angajaţii să aibă un sentiment sporit de securitate, pe fondul înăspririi condiţiilor din piaţa de muncă, al unei mult anunţate (deşi nu fericite) recesiuni economice (creşterea graduală a ratei inflaţiei, diminuarea sprijinului fiscal, retragerea sprijinului macroeconomic, în special în pieţele emergente şi în curs de dezvoltare, conform unui raport al Băncii Mondiale2 ).

Am observat că mulţi dintre angajaţii români reclamă faptul că timpul de transport până la serviciu ar reprezenta, de asemenea, un motiv pentru care s-ar pronunța în favoarea muncii de acasă. Acest timp mediu de transport (engl. average commuting time – CT) este, însă, cu greu o problemă obiectivă, în marele urban românesc, unde distanţele între casă şi locul de muncă depăşesc rar 60 de minute. Chiar şi în peisajul american, acolo unde multe dintre aceste studii globale îşi au originea, ACT este de 27,6 minute (conform Census3 ), în timp ce, în Europa, acest indicator este de 25 de minute. Este foarte adevărat că peisajul românesc nu beneficiază de o infrastructură atât de avansată precum cele din economiile puternice ale lumii, dar, cu toate acestea, conform Eurostat4 , ACT este de 27 de minute în România.

Prin urmare, acest argument al drumului până la serviciu este posibil să se înscrie între motivele mai curând subiectiv percepute ca fiind problematice. Acest fapt ar putea fi determinat, printre altele, de viteza accelerată a vitezei cu care circulă datele, de creşterea numărului de bucăţi de informaţii cu care o persoană se confruntă zilnic, de schimbările continue (inclusiv la niveluri mai subtile, precum cel al climei globale) şi de prezenţa din ce în ce mai accentuată a fenomenului FOMO (engl. fear of missing out).

STAREA DE AMBIGUITATE ŞI CUM AM PUTEA, EVENTUAL, SĂ O ÎNŢELEGEM citiți în www.hrmanageronline.ro.