Formele discrete ale discriminării

Şi nu doar ni le dezvăluie doamna prof. univ. dr. Mihaela Miroiu, ci chiar ne explică pe-ndelete şi care sunt sursele acestor forme subtile de discriminare de gen care se practică pe scară largă în societatea românească.

Dar să-ncepem cu o afirmaţie a doamnei profesor, una care a provocat uimire la un moment dat, şi anume că în anii tranziţiei la economia de piaţă, femeile erau producătoare prevalente de PIB, pe când bărbaţii erau consumatori prevalenţi. Deşi tranziţia la noi nu pare să se sfârşească prea curând, am vrut să ştim dacă acest raport s-a modificat în ultimii zece ani.

„S-a schimbat pentru că prăbuşirea industriei mari s-a… terminat. Nu mai e nimic de prăbuşit. Acel raport se datora, în primul rând, prăbuşirii industriei grele. În care lucrau bărbaţii. Mine, combinate siderurgice, petrochimice. În schimb, s-au privatizat ramurile de industrie uşoară.” După asta, oamenii au început să găsească alte soluţii ori au apărut noi businessuri.

Citește și „Presiunea ca o femeie să fie totul este uriaşă”

„A fost perioada boomului imobiliar, de exemplu, când bărbaţii au mers masiv să lucreze în construcţii.” Migraţia lor către domeniul construcţiilor este un specific al pieţei muncii din această perioadă. „Problema acestui deceniu şi jumătate nu mai este actuală. În ultimii zece ani, trendul s-a schimbat, dar cu preţul prăbuşirii de atunci.”

Femeile nu sunt dependente economic de bărbaţi

Pentru că am auzit adeseori vorbindu-se despre dependenţa financiară a femeilor de bărbaţi, cu dispreţul eferent, desigur, ne-am gândit că doamna profesor ştie cu siguranţă cel mai bine dacă vreo statistică aduce confirmare în acest sens.

„Nu sunt dependente. Există doar o minoritate dependentă. E absolut imposibil să fie. Există însă un alt fenomen, care-i afectează însă şi pe bărbaţi.” În special pe cei tineri, fiindcă salariile sunt foarte mici, nu ajung pentru supravieţuire. „Fenomenul este de interdependenţă. În mare măsură, cei doi parteneri nu se pot descurca decât dacă pun laolaltă două venituri mici.” Relaţii care durează pentru că două lefuri mici pot plăti facturile mari. Câţi dintre cei care trăiesc împreună aşa au curajul să recunoască faţă de ei înşişi, nu faţă de terţi, că lucrurile chiar aşa stau?

„Dependenţa economică este foarte vizibilă în special în cazul tipului ăstuia de cultură nouă în care bărbatul de succes financiar îşi lasă nevasta din vechiul regim şi îşi anexează un top-model, un trofeu, care-şi acceptă de la început condiţia. De fapt, pentru asta-i pregătită. Uneori, mamele le pregătesc ca să fie foarte bine căutate pe piaţa de măritiş rentabil. Chestia asta pe care-o numeau marxiştii prostituţie în favoarea unui singur bărbat.”

Citește și: Femeile-manager muncesc prea mult, ca să nu fie prea puțin

Dar este o categorie foarte mică, neglijabilă statistic. Nu avem un fenomen de dependenţă economică a femeilor de bărbaţi mai mult decât avem unul al dependenţei bărbaţilor faţă de femei.

„Când vorbim despre bogaţi, da”, spune doamna Mihaela Miroiu. „În orice fel de statistică în care-i vorba despre bogaţi vom vedea că femeile nu prea sunt pe-acolo; bogaţii României care sunt bărbaţi sau copii de bogaţi, că acum e generaţia a doua. Ei vor să se căsătorească des, eventual cu cea mai dorită femeie top-model din momentul respectiv. Să aibă o formă de poliginie mai mult sau mai puţin oficială.”

Problema este însă că unele dintre femeile tinere văd asta ca pe un model de succes în viaţă, „se pregătesc pentru asta, părinţii le-ncurajează fervent pentru acest gen de căsătorie rentabilă.”

Luxul valorilor postmaterialiste

Dar există clasa de mijloc. Este aceasta exponenta ideală a egalităţii de gen? Însă, întâi de toate, să vedem ce-nseamnă clasă de mijloc în viziunea doamnei Mihaela Miroiu. „Clasa de mijloc, în sensul oamenilor educaţi şi care îşi permit luxul valorilor postmaterialiste, nu luptă doar pentru supravieţuire, pentru că au depăşit stadiul ăsta. Câştigă suficient de mult încât să nu-şi pună problema foamei sau a frigului.” Aceşti oameni au învăţat să aibă alte categorii de aspiraţii, au făcut studii superioare, au fost colegi, femeile şi bărbaţii, un timp mai îndelungat.

„Da, aceştia sunt, statistic vorbind, cei mai predispuşi la parteneriat şi la echilibru de gen dintre toţi. Mult mai mult decât săracii şi incomparabil mai mult decât bogaţii.”

Ce-i recomandă pe cei din clasa de mijloc pentru echilibru de gen, înaintea tuturor celorlalte categorii sociale? „În primul rând, sunt mult mai educaţi şi au practica îndelungată a colegialităţii mixte. Trăiesc mult mai mult în compania fetelor în calitate de colege. Şi nu postulează inferioritatea lor, aşa cum o fac cu uşurinţă cei foarte needucaţi sau cei foarte bogaţi, pentru care, oricum, oricine e o marfă.” Aşadar, cu cât eşti mai educat, cu atât şansele pentru un parteneriat personal bun pentru embele părţi, unul de durată, sunt la rândul lor mai mari. Primeşti respect, oferi respect.

Întrupări subtile ale discriminării

Formele subtile ale discriminării de gen nu sunt deloc lesne de identificat. Unele dintre ele sunt, cumva, considerate cutumiare. În spaţiul românesc trec aproape neobservate, deşi în mod normal ar trebui să stârnească măcar dezaprobare, dacă nu chiar protest.

„De pildă, adresarea cu domnişoară e o chestie pe care n-ai cum s-o bagi într-o lege privind discriminarea fiindcă-i prea subtilă. Pe bărbaţi nu-i prezinţi niciodată cu statutul marital. Pe femei, da. Mai mult, un bărbat tânăr e un domn în rând cu restul lumii, o femeie tânără e o domnişoară, eventual o domnişorică. Lucru care categoric îi scade un pic din prestigiu în raport cu bărbatul.”

Sunt folosite diminutive numai pentru profesii făcute de femei, diminutive care nu se utilizează niciodată pentru profesii făcute de bărbaţi. „Doctoriţă, şoferiţă, decăniţă. Sociolingviştii spun foarte clar ce-nseamnă aceste diminutive şi sigur că-n momentu-n care cineva este -iţ sau -iţă înseamnă că este mult mai puţin prestigios, serios sau mult mai puţin de luat în considerare în ceea ce face.” Acestea sunt exemple de discriminări subtile, de limbă, pe care nu le poţi pune în nicio lege, dar care au efecte.

Bătaia de idei

„Şi mai au efecte şi lucrurile astea pe care nu le băgăm prea mult în seamă. Băieţii sunt educaţi cu un spirit mai conflictual şi mai polemic. Sau sunt încurajaţi mai mult ori mai puţin descurajaţi să-l aibă.” Desigur, cine nu-şi aminteşte îndemul părintesc adresat băieţilor: „Nu fi fătălău!”?

„În condiţiile astea, de pildă, sigur că lor le este mai la-ndemână să intre în polemici intelectuale, iar în anii de studii ei sunt cumva partenerii de dialog predilecţi ai profesorilor. Pentru că au acest curaj şi le place bătaia, inclusiv ca bătaie de idei. Dacă nu suntem atenţi, noi, profesorii, că uneori nici eu nu sunt, îţi place atât de mult un interlocutor fiindcă îţi face bine faţă, că-ncepi să uiţi că sistematic genul persoanei e acelaşi şi e masculin.”

Ei, bine, lucrul acesta le complexează foarte tare pe femei, „le-ncurajează să se uite la disputele de idei ca la un spectacol, să se sfiască să le practice, să creadă că autoritatea e masculină.” Tocmai faptul că aceste forme de discriminare nu sunt evidente le asigură, din păcate, perpetuarea în societate de la o generaţie la alta.

Citește și: „Păpuşile” – romanul care spulberă prejudecăţi

„Sunt o mie şi una de forme care nu-s deloc brutale, nu-s urâte, nu sunt explicite, poate nici nu-ţi dau prin cap. Nu le faci cu rea intenţie. Există discriminări făcute evident intenţionat sau ca să-nlături competitorii, dar sunt şi astea subtile: duduiţă, puicuţa mea, drăguţa mea, fetiţă scumpă. Care nu se practică-n cazul bărbaţilor.”

Oare de ce nu practicăm „duioşia“ simetric? „Uneori, fac chestia asta cu băieţii, ca să-şi dea seama cum se simt fetele. Sigur că ei ştiu că e un statement, dar încep şi le fac complimente de acelaşi fel cu acelea care le sunt făcute fetelor. Să vedem cum se poziţionează ei, dacă-n loc să mă refer la intelect şi performanţe, încep să mă refer la cum le stă cravata şi ce drăguţi sunt. Deci, la ceva complet colateral în raport cu relaţia noastră profesională. Şi fac asta şi cu colegii mei, ca să le atrag atenţia că felul în care vorbesc cu fetele nu e-n regulă sau poate duce la asemenea consecinţe.”