Foloseşti prea des pronumele „Eu”? S-ar putea să nu ai suficientă încredere în tine
Alteori, e vorba de o suferinţă fizică sau psihică. Sau pur şi simplu doar încearcă să-i mulţumească pe alţii. Concluziile au fost trase în urma a cinci studii, toate arătând acelaşi lucru: cu cât statusul persoanei este mai ridicat, cu atât frecvenţa lui „Eu” este mai mică.
Studiul contrazice teoria care susţinea că dacă abuzăm de „Eu” suntem narcisişti şi egocentrici. Cei care fac abuz de pronume cred, la nivel subconştient, că se subordonează persoanei cu care stau de vorbă.
„Este greşit să credem că cei care au un statut social ridicat, care au mai multă putere şi mai multă încredere în sine, folosesc «Eu» mai mult decât ceilalţi”, afirmă Dr. Pennebaker, conducătorul studiului şi autorul lucrării „The Secret Life of Pronouns”. „Persoanele cu statut social ridicat au tendinţa să se uite mai mult la lumea largă, iar restul au tendinţa să se vadă mai mult pe ei înşişi”, crede profesorul.
Ei bine, cât de des ar trebui să folosim „Eu”? Cât mai puţin, dacă vrem să fim mai modeşti sau dacă vrem să ne criticăm mai blând partenerul de discuţie. Sau dacă vrem să părem mai stăpâni pe situaţie. Sau mai încrezători.
Într-unul dintre studii, efectuat pe 41 de persoane de ambele sexe, participanţii au fost rugaţi să lucreze împreună pentru câteva companii fictive. Cei care au fost numiţi la întâmplare lideri au folosit „Eu” la o rată de 4,5 din 100 de cuvinte, iar cei care nu au fost lideri l-au folosit cu o rată de 5,6/100 cuvinte.