Farmec are magazin pe Coasta de Azur
Magazinul Farmec de la Menton nu este primul pe care producătorul din Cluj îl deschide în afara ţării. În 2014, compania a deschis două magazine de brand în Grecia, la Salonic şi Katerini. Farmec are şase magazine proprii în Cluj-Napoca, Arad, Timişoara şi Târgu Mureş, iar în străinătate deschisese anterior mgazine în Emiratele Unite Arabe şi Budapesta.
În prezent, produsele Farmec ajung în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia şi Canada. Strategia clujenilor pe termen lung vizează extinderea reţelei pe pieţele internaţionale atât prin distribuitori, cât şi prin unităţi proprii.
Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 152 milioane lei (34 milioane euro), în creştere cu peste 10% faţă de 2013, după investiţii în modernizarea liniilor de producţie şi extinderea portofoliului de produse.
Farmec este cel mai mare producător român de cosmetice, cu aproximativ 600 de angajaţi. Din 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.