Falsitatea dăunează grav sănătăţii

Trecuse ceva vreme de când nu mai ţinusem seminare şi uitasem cât de mare şi frumoasă poate fi bucuria de la sfârşit, când oamenii îţi mulţumesc pentru ceea ce le-ai împărtăşit. Pentru că despre asta este vorba! Toate cunoştinţele şi resursele se află în participanţi, e important doar modul, plin de respect, prin care îi determini să realizeze acest lucru.

În cazul acestui curs, cea mai mare dificultate, şi de aici şi satisfacţia, a pornit din faptul că întreg conţinutul a avut legătură cu persoana fiecăruia, cu ceea ce este el/ea, şi nu cu ceea ce i se spune să fie sau să facă. Au fost o mulţime de teste individuale ale căror rezultate nu au fost comentate, teste de valori, teste de încredere, teste de validare a sistemelor de gândire. Ştiam că va fi greu, dar nu mi-am imaginat dimensiunea reală a provocării. Am fost extrem de fericită la final, când mi-am dat seama (din nou) cât de mult îmi place să fac asta.

Adam Grant… sau cel care m-a convins că nu sunt singura idealistă
La început, când mă pregăteam şi strângeam materialele pentru seminar, am dat de un articol interesant în McKinsey Quarterly. Adam Grant, autorul acestuia, este cel mai tânăr profesor titular de la The Wharton School şi cel mai bine cotat cadru didactic din cadrul acestei facultăţi. Este considerat unul dintre experţii de frunte în problematica succesului şi a muncii organizaţionale, publicând peste 50 de articole pe aceste subiecte în publicaţii importante. Articolul se numea „Givers take all: The hidden dimension of corporate culture” (Donatorii iau totul: dimensiunea ascunsă a culturii corporatiste).

Am fost extrem de impresionată de titlu şi am citit articolul de mai multe ori. Apoi am vizitat site-ul lui Adam Grant, mi-am comandat cartea – „ A da şi a lua, o abordare revoluţionară a succesului” (apărută recent) – şi am citit-o dintr-o suflare. Acum sunt la cea de-a doua lectură; de această dată citesc şi toate articolele la care face referire.

Citiţi articolul integral pe hrmanageronline.ro.