Dorești să avansezi? Ai valorile și competențele necesare unui manager?
Privesc în urmă, în timp, și conștientizez că, în primii ani ai carierei, m-a caracterizat o dorință interioară puternică de a avansa, de a demonstra, de a fi remarcat drept cel mai bun, cu realizări extraordinare. Dacă nu mă laudau ceilalți, mă laudam singur. Credeam că singurul mod în care puteam să avansez presupunea ca eu și echipa pe care o conduceam să obținem rezultate deosebite. În consecință, îmi motivam subordonații, le facilitam accesul la resurse ca să-și depașească obiectivele și mă străduiam să câștig foarte bine. Numai că avansarea nu venea de fiecare dată. Și atunci dădeam vina pe șefi, pe situație, pe soartă, pe reguli, pe oricine în afară de atitudinea mea, care numai proactivă nu era. Subordonații mei îmi copiau dorința de a avea rezultate excelente, numai că se molipseau și cu atitudinea mea nepotrivită. Cu trecerea timpului, lucrurile s-au schimbat. Înțelepciunea vine pe măsură ce treci prin experiențe și înveți din ele. Au fost experiențe pe care nu le-aș repeta.
Drept urmare, dacă ar fi să recomand valori și competențe de urmărit atunci când managementul superior dorește să avanseze un subordonat, aș pune atitudinea pe primul loc, așa cum reiese din rândurile ce urmează.
Atitudinea ta față de colegi și față de compania în care lucrezi
Atitudinea este determinantă și este unul dintre elementele importante care sunt luate în calcul la avansare. Având o atitudine pozitivă și proactivă, o vei transmite și echipei pe care o conduci. Agresivitatea și reactivitatea sunt distructive și se transmit mai rapid decât pozitivismul. Nici o companie din lume nu-și dorește să aibă în colectiv angajați reactivi, cu atât mai puțin echipe reactive. Întâlnesc destul de des angajați din companii care își critică job-ul, șeful, conducerea și atunci întrebarea mea vine firesc: dacă faci parte dintr-o familie, de ce o critici? Ce cauti acolo dacă nimic nu-ți convine? Un angajat competent trebuie să poată să spună în orice moment: sunt capabil să lucrez în această companie sau în oricare alta. Dacă nu-ți place ce faci și unde ești, sigur vei găsi soluții.
Integritatea și onestitatea
Odată urcat pe o scară superioară, pentru echipa ta vei fi un model. Comportamentul tău, cuvintele pe care le spui, reacțiile tale, toate sunt sub lupa celor pe care îi conduci. Ei nu fac ceea ce le spui să facă, ei fac ceea ce văd la tine că faci. Ori de câte ori încalci un principiu moral, desprinzi câte o bucățică din temelia propriei integrități. Dacă ești integru, cei din jurul tău vor ști că se pot baza pe tine. Dacă nu ești, vei pierde respectul oamenilor pe care îi conduci. Onestitatea este o valoare pe care o cultivi făcând întotdeauna lucrul potrivit, zi de zi. Tu alegi ce fel de model vei fi pentru ceilalți, unul negativ ori unul pozitiv.
Perseverența, ambiția și hotărârea de a reuși
Reușita vine cu timpul, nu peste noapte. Succesul presupune disciplină, implicare, perseverență și răbdare. Trebuie să știi unde vrei să ajungi, să-ți faci un plan și să crezi cu tărie că îl vei duce la îndeplinire. Unii dintre angajații tăi sunt atât de buni în ceea ce fac, încât aproape că nu au nevoie de cineva care să-i conducă. Unii sunt atât de slabi, încât oricât efort vei depune, nu poți să-i faci mai buni. Vestea bună este că majoritatea dintre ei au nevoie de un leader ambițios, hotărât care să le arate calea, să-i încurajeze și să-i conducă spre reușită. Perseverența, ambiția și viteza viitoarei tale echipe vor fi date de perseverența, ambiția și viteza ta ca manager.
Acceptare și dorința de a învăța
Când spun „acceptare”, mă refer în primul rând la acceptarea de sine. Ca să te accepti, în primul rând trebuie să conștientizezi cine ești, ce știi, ce poti și apoi să accepți că ești unde ești. Cunoașterea de sine ne ofera siguranță, putere interioară și ne ajută să conștientizăm că putem deveni mai buni pregătindu-ne. Să conduci este ceva ce se învață. Nimeni nu s-a născut manager.
Capacitatea de a controla oameni și situații
Controlul este una dintre funcțiile managementului. Extrem de importantă, este una dintre funcțiile care nu se deleagă. Dacă ai această competență, atunci meriți să conduci o echipă și iți este ușor să iei decizii în moment dificile.
Capacitatea de a face față la efort de timp și de energie
Efort de timp și de energie în perioadele de criză. Nu tot timpul! Știm cu toții ce impact negativ are lucrul în mod constant peste program. Faptul că ești receptiv în perioada de criză este un indicator al faptului că-ți pasă – de organizație, de colectiv, de rezultate. Și unui manager trebuie să-i pese, altfel nu poate lucra cu cea mai importantă resursă – omul!
Rezultate foarte bune pe postul actual
Superiorii apreciază rezultatele pe care le ai ca angajat și speră că, dacă îți vei forma o echipă, atitudinea ta se va duplica, iar realizările se vor multiplica. Faptul că ai avut rezultatele bune, așa cum știm, reprezintă un aspect esențial, dar nu suficient. Rezultatele trebuie însoțite de tot ceea ce am spus până acum.
Iulian Penescu este Managing Partner Dynamic Learning.