Cum vor arata joburile viitorului
In locul birourilor mari, companiile se vor baza mai mult pe angajati care sa lucreze de la distanta in comunitatile in care locuiesc. Doar atunci cand este necesar acesti angajati vor fi prezenti fizic la cele mai apropiate sedii ale companiei sau se vor reuni in sali de conferinta o data sau de doua ori pe saptamana, spun specialistii.
“Oamenii vor veni la birou pentru a genera idei si a socializa. Biroul nu va fi un loc in care sa vii si sa faci task-urile asociate jobului”, a declarat Bob Gaudreau, vicepresedinte executiv al Regus, pentru publicatia MainStreet. Potrivit acestuia, schimbarea se petrece deja in Europa, iar primele semne se vad si in Statele Unite. Companii precum Cisco si Yell au renuntat deja la spatiile traditionale de lucru.
“Spatiile de birouri vor arata mai mult ca salile din aeroporturi. Cladirea va fi un loc pentru oameni, nu doar un spatiu de stocare a birourilor”, spune si Philip Ross, CEO Cordless Group si UnWork.com, o firma de consultanta in management.
Transformarea locului de munca modern a fost impulsionata de avantajele pe care le aduce atat companiilor, cat si angajatilor, cel mai important fiind eficienta costurilor. 71,9% dintre companiile incluse in studiu au previzionat o scadere a spatiului de birouri necesar.
Studiul arata ca 12,3% din angajati vor sa lucreze de acasa, majoritatea (63,5%) preferand sa lucreze mai aproape de casa si considerand ca naveta ideala trebuie sa dureze sub 20 de minute. In prezent, 32,1% din respondentii care muncesc in organizatii mari au declarat ca petrec intre 41 de minute si o ora zilnic de acasa la serviciu, in timp ce 27,4% pierd mai bine de o ora.
Autorii cercetarii estimeaza ca dezvoltarea tehnologiei va continua sa flexibilizeze munca. 70,9% dintre respondenti sunt convinsi ca angajatii tineri si viitorii angajati vor manifesta o mai mare deschidere fata de “munca virtuala” si vor respinge tot mai mult biroul traditional, companiile fiind nevoite sa se adapteze preferintelor acestora.