Cum sa-ti lansezi o afacere cu bani putini
Foarte multe startup-uri pornesc cu investitii uriase, ca apoi sa nu aiba succes din cauza ca nu au fost capabile sa isi gestioneze costurile. Ceea ce vreau sa spun este ca indiferent cat de multi bani esti dispus sa investesti intr-o afacere, daca nu ai o idee grozava si un plan pe masura, succesul va evita sa apara. Cu toate acestea, daca esti de parere ca ai o idee geniala, nu ar trebui sa lasi banii sa iti stea in drum. Iata cateva aspecte demne de luat in considerare pentru oricine doreste sa isi deschida o afacere cu resurse financiare limitate.
1. Cladeste-ti afacerea bazandu-te pe cunostintele tale
Intr-un articol de pe site-ul entrepreneur.com se spune ca „in loc sa testezi un teren complet nou, ar fi mai indicat sa te lansezi intr-un domeniu in care ai acumulat cunostinte si ti-ai dezvoltat anumite skill-uri.” Cu cat depinzi mai putin de surse externe, cu atat mai bine. Dezvoltandu-ti afacerea intr-un domeniu cu care esti deja familiar, nu vei mai avea nevoie de atat de multa consultanta si asistenta din afara, astfel reducandu-se costurile. Cunoasterea in profunzime a unui domeniu este adesea suficienta pentru a incepe cariera de antreprenor.
2. Spune-le cunoscutilor ideea ta
Informeaza-ti familia, grupul de prieteni si contactele de la serviciu cu privire la ideea ta de business. Suna, trimite e-mailuri si foloseste cat mai mult retelele de social media pentru a-ti promova startup-ul. Apropiatii tai te pot ajuta sa duci vorba mai departe despre afacere, iar cei cu care ai lucrat iti pot introduce numele firmei in reteaua lor de contacte profesionale. Nu stii niciodata de unde poate sa apara noul tau partener de business. Marketingul de tip „grassroot” (prin care iti distribui mesajul unui numar restrans de oameni care apoi il trimit mai departe) poate sa iti faca viitoarea companie cunoscuta unei audiente largi, fara nici un cost.
3. Evita cheltuielile neimportante
Vei avea de facut multe investitii pentru a-ti pune afacerea pe picioare, insa nu toate sunt imperios necesare. Spre exemplu, toata lumea vrea sa aiba carti de vizita cat mai elegante, insa acestea reprezinta un cost in plus pentru companiile aflate la inceput.
4. Fii atent cu creditul
Creditul achizitionat intr-un mod nechibzuit poate genera mari probleme pentru o companie si poate duce chiar si la faliment. Nu este necesar sa deschizi o linie de credit ca sa acoperi simultan si achizitia de calculatoare, telefoane si mobila de birou. Chiar daca dureaza mai mult, este indicat sa iti reinvestesti profitul pentru a-ti finanta viitoarele costuri. Eliminand stresul si povara datoriei, poti lua deciziile viitoare cu mai putina presiune, sporindu-ti sansele spre succes.
5. Profita de marketingul gratuit
In ziua de astazi sunt multe modalitati de a-ti promova afacerea fara prea multe costuri. Canalele de social media reprezinta un mare avantaj pentru orice antreprenor aflat la inceput de drum. De asemenea, ai putea sa apelezi si la agenti de media locali. Asigura-te ca iti faci cat mai multe contacte si arata-ti interesul fata de ceea ce iti cer acestea. Astfel, te poti bucura de publicitate gratuita din partea lor si poti incepe sa-ti dezvolti un brand.
6. Fii pregatit sa muncesti din greu
Munca este imperios necesara intr-o afacere, iar daca planuiesti sa folosesti putine resurse financiare, trebuie sa fii dedicat sa dai tot ceea ce ai mai bun din tine. Va fi nevoie sa dai telefoane, sa te ocupi de serviciul cu clientii, sa facturezi si multe altele, lucruri care iti vor ocupa timp si energie.