Cum creștem ca Lideri Vizionari

Așa că dl. Ionescu, strâns cu ușa și fără să știe mare lucru despre programul nostru, a acceptat întrevederea.

Dar, după ce i-am vorbit despre programa Erisma dedicată descoperirii autenticității și a dezvoltării calităților de lider convingător și captivant, a dat bir cu fugiții spunându-mi că ceea ce ofeream eu era, desigur, interesant, însă căderea Lehman Brother pusese lumea economică pe jar, ca să se exprime elegant, și că nu e loc și nici timp pentru creativitate în astfel de momente cruciale.

În privinţa crizei, a implicațiilor și consecințelor ei, interlocutorul meu avea dreptate. Erau momente grele, sunt și acum și vor mai fi.

Însă aș fi voit să am posibilitatea să-i vorbesc mai pe larg d-lui Ionescu despre creativitate și despre viziune, pentru că am simțit în nerăbdarea (iritarea?) domniei sale nu doar presiunea pe care o aducea debutul crizei economice, dar și o anumită percepție despre creativitate ca fiind ceva bun, dar dispensabil.

Și totuși, în fiecare om trăiește acea dorință de a fi mai bun, de a trăi o viață împlinită, de a fi mândru de realizările lui, de a face ce n-a mai făcut nimeni, de a lăsa ceva în urmă – de a da sens existenței sale, până la urmă. De aceea, am ales ca în acest articol să vă vorbesc despre viziune și despre Liderul Vizionar, cel care face posibilă instalarea unui anumit tip de atitudine și a unor mentalități ce pun în centrul atenției lor omul și dezvoltarea lui. Aici, și oriunde în lume. În zilele noastre, în trecut sau în viitor.
Viziunea, din latinescul visio, înseamnă a vedea, vedere, dar și idee, priveliște, reprezentare, proprietatea de a vedea în minte, de a înțelege. Vizionarul este acela care vede acolo unde alți oameni nu văd, care întrezărește în viitor o posibilitate care încă n-a fost creată.

Prin urmare, viziunea este o posibilă revelație a unei lumi mai bune pentru care avem nevoie să ne exersăm Imaginația, să avem curajul de a ne pune mintea cu Jocul și să ne lăsăm stăpâniți de Pasiune. Exercițiu fără de care, în opinia mea, Vizionarul din noi nu are prea multe șanse să se nască.
Despre imaginație. Imaginația este, printre alte definiţii, capacitatea minții umane de crea imagini. Dar cel mai important cuvânt din definiție este verbul „a crea”. Această capacitate o avem, fiecare dintre noi, ca dar primit la naștere. Și chiar dacă suntem dăruiți diferit de la natură, cu grade mai mici sau mai mari de creativitate, o avem cu toții. Așa cum avem o anumită capacitate intelectuală sau motorie. Și, așa cum intelectul ni-l formăm în școală prin antrenarea minții pentru înțelegere, memorie sau analiză, iar motricitatea o îmbunătățim prin sport, meșteșug sau dans, tot așa capacitatea creatoare se cultivă și se dezvoltă prin exerciții care pun în centrul atenției imaginația. Dacă suntem dăruiți de la natură cu simț artistic avem posibilitatea să experimentăm, să (ne) exersăm calitatea de creatori cu tot ceea ce ține de culoare, formă, sunet sau cuvânt. Dacă mai degrabă lumea științelor este mediul în care ne simțim adecvați, atunci avem libertatea să ne jucăm cu imaginația noastră formulând ipozeze originale, ca pe drumul rezolvării lor, din nou, să ne exersăm imaginația. Sau dacă abilitatea noastră principală este cea perceptivă, jocurile care presupun manualitate pusă în slujba imaginației, vor fi, probabil, cele mai la îndemână.

Pentru cei care își doresc să se pună la încercare pe teritorii noi, din afara zonei de confort, the sky is the limit. Iar, câtă vreme suntem vii, suntem plastici. Adică adaptabili, flexibili, capabili de o continuă dezvoltare a însușirilor noastre intelectuale și sufletești.

Despre joc. Jocul, spre deosebire de joacă, are reguli, impune restricții, lucru esențial pentru creativitate. Spicuind din cele 26 de însușiri ale jocului așa cum le-a descris Johan Huizinga în Homo Ludens, jocul este „creator”: împacă libertatea cu regula; creează ordine și este ordine; farmecă și captivează; leagă și dezleagă; satisface idealuri de exprimare și idealuri sociale; este indispensabil pentru individ și societate.” Și nici una dintre însușirile jocului nu vorbește despre vîrsta copilăriei ca despre o pre-condiție. Probabil că statutul de oameni mari, asociat de regulă cu sintagma de „oameni serioși”, ne-a modelat unghiul din care vedem lumea. În această paradigmă, jocul – care trimite la vârsta copilăriei – a fost marginalizat, aproape exclus de pe lista noastră de priorități. Însă ce înseamnă actul creației dacă nu însăși capacitatea și, mai ales, disponibilitatea de a te juca – cu idei, cuvinte sau forme? De unde s-ar mai naște marile noastre descoperiri dacă nu ar exista acei oameni care se sustrag etichetei de „oameni serioși” și care se lasă cu totul furați de jocul fascinant al lui „ce-ar fi dacă …?” Sau acei oameni care își conservă pe tot parcursul vieții tinerețea și prospețimea lăsându-se captivați și fermecați de joc ca formă de viață – acei oameni dispuși să se minuneze și să râdă din inimă, care transformă încercările vieții în experiențe pozitive, ca într-un basm, ca într-un joc. Ei sunt oamenii pe care ni-i dorim alături de noi la bine și la greu, și în viața personală și în cea profesională. Ei au capacitatea de a găsi soluții când suntem în impas și de a aduce energie si tonus bun pentru tot restul drumului.

Despre pasiune. Dacă despre necesitatea de a ne dezvolta imaginația sau spiritul ludic nu știu să se dezbată foarte mult în peisajul românesc, despre nevoia de a pune pasiune în ceea ce faci se tot vorbește, într-atât încît tinerii pare că au devenit imuni la acest mesaj. Am să risc, însă, și am să bat și eu la porțile Pasiunii.

Esențială, cred eu, în a face ceva cu pasiune este starea de aservire totală pe care o trăim în raport cu ideea sau obiectul pasiunii noastre. Toți am experimentat, măcar o dată în viață, a concepe mental un proiect – artistic, ideatic sau de natură meșteșugărească – care ne fascinează, care ne trezește la viață prin importanța excepțională pe care o are pentru noi, care ne incită și ne atrage prin însăși noutatea lui absolută și pentru care noi, niște muritori de rând, găsim rezolvarea. Toată această experiență are o natură miraculoasă și simbolică. Este șansa noastră de a ieși din anonimat și de a deveni eroi. Pentru noi înșine, pentru cei de lângă noi, iar în cazuri excepţionale, pentru umanitate.

Însă, indiferent de nivelul impactului în societate sau de banii pe care descoperirea noastră i-ar putea aduce, ceea ce ne dă sens este însăși pasiunea pe care o trăim în acel timp al căutărilor noastre. Pasiunea, o stare de concentrare a raționalului și a emoționalului din noi pe un punct fix, obiectul pasiunii noastre, este cel mai tare exercițiu al trăirii în prezent.

Iar dacă avem șansa și reușim să găsim rezolvarea problemei care ne-a pasionat este sigur că ea va ieși din mâinile noastre în forma ei cea mai bună și cu cea mai mare strălucire de care noi suntem în stare. Rezultatul unei munci făcute cu pasiune este cel mai bun rezultat pe care, ca oameni, îl putem scoate din noi. Nu se pune aici problema dacă rezultatul va putea fi îmbunătățit în viitor, cel mai probabil că da, căci nimic nu rămâne definitiv în natură și nici în lumea artistică sau a ideilor. Ce mi se pare important este că a face un lucru cu pasiune înseamnă, pentru fiecare dintre noi, măsura lui de perfecțiune, sentimentul eroic de a se fi autodepășit.

Mă întorc acum la titlul articolului și la promisiunea pe care el o conține, aceea de a vă vorbi despre cum ne putem crește pe noi înșine ca lideri vizionari, iar pentru asta mă sprijin pe cuvintele lui Peter Richards: “O organizație creativă este în primul și primul rând un loc în care oamenii sunt liberi să-și asume riscuri; în al doilea rând, este locul care le permite să-și descopere și să-și dezvolte inteligența naturală; în al treilea rând, este locul în care nu există întrebări „prostești” și răspunsuri „corecte”; și în al patrulea rând, este un loc care valorizeză viul, dinamicul, surprinzătorul, ludicul.”

Mediul natural în care crește și se formează un spirit vizionar este cel în care imaginația, jocul și pasiunea se simt la ele acasă. Iar cel responsabil pentru crearea acestui mediu este liderul, conducătorul acelei organizații. Iar liderul care construiește un astfel de loc este un Lider Vizionar. Pentru că el știe din proprie experiență că aceasta este calea, a trăit-o, a experimentat-o și acum o pune la dispoziția comunității pe care o conduce spre succes, spre viitor.

El este un lider care dă dovada pasiunilor care îl provoacă, care este dispus să imagineze și să învețe continuu. Nu doar în domeniul profesional, dar și prin filosofie, literatură, istorie, psihologie sau arte. Pentru că imaginația și creativitatea sunt cu atât mai bogate cu cât sunt mai bine hrănite prin educație. Și poate depune mărturie, cu cuvintele lui Isaac Newton că:

“Dacă eu am văzut mai departe decât alţii, asta este pentru că stăteam pe umerii unor giganţi.”

_________________________________________________________________________________

Mihaela Gînju, creator și trainer de programe educaționale la granița dintre cultură și afaceri, Partener și Director Executiv Erudio. Erudio propune în cadrul programului său Erisma-Leadership Creativ descoperirea abilităților de leadership prin arte teatrale, scriere creativă, filosofie, psihologie și vorbire în public. Erudio: 8 ani, 16 ediții consecutive, peste 350 de absolvenți – lideri si manageri de top din varii domenii economice.