CIO Conference: IT-ul trece de la ”a exista” la ”a contribui”
Peisajul Multi-Cloud, Tehnologia Mobilă, Social Media, BIG Data, Bring Your Own Device sunt doar câteva dintre oportunitățile care au remodelat lumea business-ului. Miza pentru competitivitate crește, iar companiile trebuie să se echipeze cu noi roluri și competențe. Una dintre funcțiunile vizate de schimbare este chiar IT-ul, cea pentru care oportunitățile sunt totodată și provocări.
A venit momentul ca profesioniștii în IT, respectiv ocupanții funcției de CIO, să îmbine rolul tehnic cu cel de consultant astfel încât să poată ghida compania prin labirintul noilor tehnologii și infrastructuri. Modul în care trebuie să își revizuiască rolul, percepția celorlalți executivi asupra sa, acțiunile prin care poate transforma provocările în oportunități sunt câteva dintre subiectele abordate în a doua ediție a evenimentului național CIO Conference ”Beyond surviving: Shaping the future of IT”, organizat pe 27 martie de CIO Council în parteneriat cu revista Cariere.
”Dacă anul trecut am discutat mai mult despre amenințările profesiei de IT in contextul schimbărilor aduse de Cloud Computing, anul acesta vom puncta mai degrabă aspectele pozitive ale noii realități. Vorbim de provocări noi pentru directorii de IT, provocări care ne permit să ne demonstrăm valoarea și să arătăm executivilor din companie că putem să profităm de toate aceste tehnologii care au remodelat peisajul”, a spus Yugo Neumorni, președintele CIO Council România și totodată moderatorul evenimentului ce reunește peste 250 de directori de IT și executivi din mediul de business.
CIO-ul nu mai este singurul tech savvy
Dacă în trecut profesioniștii în IT se plângeau de faptul că directorii generali nu le înțeleg provocările și mediul de activitate, în 2014 lucrurile s-au schimbat. Sau cel puțin aceasta este concluzia unui studiu realizat de CIO Council cu ajutorul Gartner, care relevă că 50% dintre directorii generali sunt acum tech savvy.
”Ne-am gândit să realizăm acest studiu pentru a vedea care este situația funcțiunii de IT în România și pentru a identifica cu ajutorul respondenților care sunt acei factori care influențează succesul în carieră a CIO-ului și cum poate acesta să ajute la promovarea departamentului de IT, dar și la promovarea personală”, a spus Felix Enescu, inițiatorul asociației CIO Council.
Printre concluziile studiului s-au numărat:
- Raportat la perspectiva de creștere a veniturilor în 2014, se simte o creștere a nivelului de pesimism. Circa 21% dintre companiile respondente se așteaptă la o cifră de afaceri similară cu cea de anul trecut, un procent în creștere semnificativă comparativ cu 2013 când doar 13% din companii prevedeau o stagnare.
- Cu toate că prețul este în continuare un factor principal în câștigarea competiției, există companii care mizează pe cartea inovației.
- Datele arată că bugetele de IT cresc cu 2,5% însă corelat cu rata inflației, bugetele rămân de fapt la același nivel cu anul trecut. Prin urmare, putem vorbi de temperare în ceea ce privește finanțele, deși natura provocărilor pe care companiile trebuie să le înfrunte solicită alocarea de resurse.
”Nu mai este suficient să existați. Trebuie să aveți o contribuție activă”, a punctat Felix Enescu la finalul prezentării sale.
Evenimentul ”Beyond surviving: Shaping the future of IT” este realizat cu sprijinul sponsorilor Microsoft, Dell, HP, Juniper, Vodafone, Star Storage, M Vlamir, Pachiu&Asociatii, Solution Surfers, S.E.R.V.E, The University of Sheffield International Faculty, Crescendo.