Cât de importantă este flexibilitatea în dezvoltarea personală
Ce putem face să aplicăm cunoştinţele pentru care am investit bani şi timp pentru a le acumula? Cum facem ca locul de muncă să nu ne pună beţe în roate atunci când vrem să aplicăm ce am învăţat? Şi nu în ultimul rând, ce facem pentru a putea extinde cunoştinţele către mai multe situaţii şi a le putea adapta?
Pentru a putea îngloba noile cunoştinţe, pentru a ne face noi obiceiuri, pentru a căpăta de-adevăratelea noi abilităţi (pe care să le şi folosim indiferent de „barierele de intrare”) e nevoie să fim flexibili. Iar drumul către flexibilitate este asemănător cu cel printr-o junglă. Prima trecere e dificilă şi plină de liane şi rădăcini, la a doua trecere poteca este ceva mai bătătorită şi pe măsură ce trecem tot mai des pe acolo ajungem să construim autostrăzi. Prin urmare, pentru a deveni mai flexibili e nevoie să ne expunem la cât mai multe experienţe care ne scot din zona de confort şi care ne obligă să ne adaptăm la tot mai multe situaţii.
În secolul vitezei, când timpul este resursa cea mai scumpă, poate fi greu să experimentezi în fiecare zi. Poate fi greu să experimentezi la serviciu sau acasă. Noi am găsit însă răspunsul în exerciţiile de improvizaţie. Pentru că, spre deosebire de un curs unde priveşti, acestea sunt cursuri unde faci. Şi trebuie să ieşi din zona de confort şi să trăieşti experienţe. Şi tot experimentând în sala de curs personaje, poveşti, condiţii, factori… ajungi încet-încet să le experimentezi şi în afara ei. Întâi cu exerciţii uşoare ce se pot face oriunde pentru a tăia lianele, apoi cu exerciţii mai complexe până la adevărate provocări ce construiesc autostrada.
Şi pe lângă flexibilitatea care mai departe te ajută să înveţi orice altceva mult mai uşor, îţi pui la lucru şi spontaneitatea, creativitatea, spiritul ludic sau cel dramatic, îndrăzneala, vorbitul în public şi alte abilităţi pe care poate nici nu aveai habar că le ai sau că ţi le poţi dezvolta.
În concluzie, când vă hotărâţi să faceţi un curs alegeţi unul care să vă influenţeze. Nu faceţi nimic fără a şti că îl veţi putea practica şi apoi practicaţi, practicaţi, practicaţi! Fie că e vorba de a fi mai buni la serviciu, acasă, cu prietenii sau cu voi înşivă. Construiţi autostrăzi!
Corina Anghel
improvizatie.ro