Cadouri pentru ea
„Dispozitivele Apple rămân în fruntea smartphone-urilor care sunt un adevărat fashion statement, iar ultimul model lansat, iPhone 6, este subțire și extrem de elegant”, a spus Ioana Trifu, oficial ThePhoneGeeks.
Iar pentru că fashionistele sunt pasionate de selfie-uri, acestea au nevoie de un telefon care să aibă o cameră foto performantă, cum ar fi HTC One M8 sau Samsung Galaxy Note 4. Acesta din urmă are o funcție a camerei principale care detectează fața persoanei și o încadrează în fotografie, rezultând astfel cele mai reușite selfie-uri.
Dacă femeia din viața ta este concentrată pe cariera ei, specialiștii EuroGsm îți recomandă să-i oferi un BlackBerry Q10, care are și tastatură QWERTY, fiind ușor de manevrat. În plus, va fi impresionată când îi vei spune că pentru siguranța comunicațiilor în sectorul business, cei de la BlackBerry se ocupă direct de criptarea mailurilor.
De asemenea, se observă o creștere pe piață a accesoriilor de tip ceas sau brățară inteligente. Ceasurile precum MyKronoz ZeBracelet 2 se conectează prin Bluetooth la orice dispozitiv și transpun funcțiile principale ale telefonului pe ceas. În plus, acestea sunt dotate cu senzori care măsoară activitățile fizice, numărul de calorii arse și calitatea somnului celei care le poartă.
Tot în categoria cadourilor cu un preț rezonabil, dar extrem de folositoare pentru persoanele sportive, se află și tocurile sport și suporturile pentru bicicletă, compatibile cu mai multe dimensiuni de telefoane.
„Pentru siguranța și comoditatea unei șoferite împătimite, un carkit este cadoul potrivit. Un model de tipul Jabra Drive are un design elegant, este ușor de folosit, iar bateria rezistă până la 30 de zile în stand-by și peste 20 de ore în convorbire”, a precizat Ioana Trifu.