Black Friday 2017: Managerii din retail trebuie să facă trei lucruri esenţiale în perioadele aglomerate
Mike France, cofondator al magazinului online de ceasuri de lux Christopher Ward, spune că se ghidează după trei reguli esenţiale pentru a face faţă perioadelor aglomerate, cum este Black Friday.
1. Asigură-te că onorezi comenzile la timp: Da, să plasezi o comandă online este foarte la îndemână, însă este foarte frustrant pentru un client care aşteaptă foarte mult până când primeşte ce a cumpărat. Perioadele aglomerate reprezintă un adevărat test pentru partea de logistică şi ar fi ideal să nu existe rateuri când vine vorba de transport. O soluţie la această problemă este să angajezi oameni pe o perioadă determinată, care să se ocupe de livrări, sau să închei parteneriate solide cu firmele de curierat, crede Mike France.
2. Asigură-te că angajaţii tăi sunt motivaţi: În perioadele aglomerate, stresul şi volumul de muncă cresc proporţional cu numărul de oameni care intră în magazin sau acceseaza site-ul retailerului. Pentru a reduce presiunea de pe umerii angajaţilor, managerii ar trebui să ia atitudine. Mike France susţine că, în aceste condiţii, crearea unui mediu de lucru relaxat reprezintă cheia succesului. La Christopher Ward, în perioadele aglomerate, angajaţii nu lucrează în ture mai lungi de patru ore, iar în fiecare zi există pizza la discreţie.
3. Implică-te direct: Mike France pledează ca managerii să lucreze cot la cot cu angajaţii în perioadele aglomerate. Pe lângă faptul că vor coordona direct echipa pentru a maximiza eficienţa, acest lucru îi ajută şi să-şi cunoască mai bine angajaţii.
*Sursa: realbusiness.co.uk